Cea mai mare lucrare de artă stradală din România va fi la Sibiu. Peste 1.600 metri pătrați de culoare completează Turul de Street Art
20 August 2020, 16:53
Cea mai
mare lucrare de artă stradală din România va fi la Sibiu. Peste 1.600 metri
pătrați de culoare completează Turul de Street Art
Ediția a VI-a a Festivalului Internațional de Street Art de la Sibiu a
ajuns aproape de final. 11 lucrări de artă stradală au fost finalizate deja,
dar se lucrează în continuare la zidul care va găzdui cea mai mare pictură
murală din România. Turul de Artă Stradală din Sibiu ajunge anul acesta la 96
de lucrări, răspândite în tot orașul.
Peste 525 mp de culoare, condensați în cel mai mare mural din țară
Sweet Damage Crew marchează în acest an lucrarea care va deveni cea mai mare atracție a
Turului de Artă Stradală din Sibiu. Muralul va fi impresionant ca dimensiuni,
astfel că 4 dintre membrii grupului lucrează în continuare pentru finalizarea
lui. Acesta va acoperi întregul perete lateral al unei clădiri din Piața Aurel
Vlaicu din Sibiu, o zonă intens circulată și va avea o înălțime maximă de 25 de
metri și un total de peste 525 metri pătrați.
Lucrarea se aliniază temei
festivalului din acest an - "#Origins" și este de mare însemnătate
pentru membrii grupului prin mesajul transmis, fiind, „un tribut adus omului și
umanității, individului și societății, de la origini și până în prezent”. Din
punct de vedere compozițional, muralul este un portret de grup, format din
chipurile unor oameni pictate în cromatici și stiluri diferite, susținând
astfel ideea de unitate în diversitate.
Noi lucrări în cel mai amplu Tur de
Artă Stradală din România
Cele 17 lucrări realizate în acest an
la SISAF, dintre care 12 murale permanente, vor îmbogăți și mai mult galeria
urbană în aer liber a orașului, care însumează acum 9.700 metri pătrați de
culoare. În total, 96 de lucrări de artă reușesc fie să înfrumusețeze estetic
zone defavorizate din oraș, fie să ridice întrebări privitorilor sau să
transmită mesaje pozitive.
15 artiști și grupuri din România,
Spania și Ucraina au luat în primire, la începutul săptămânii trecute, o serie
de ziduri vizibile din oraș, pe care și-au așternut arta pentru comunitate.
Astfel, prin cei 1.600 metri pătrați de culoare, au reușit să însuflețească o
serie de locații cheie - blocuri, unități de învățământ și alte clădiri
importante din viața orașului.
Dacă în ultimii ani s-au pictat
pereți de grădinițe, școli generale și licee, în 2020 a fost realizat un prim
mural pe clădirea Facultății de
Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga”, astfel festivalul
reușește să marcheze lucrări pentru beneficiarii tuturor nivelurilor de învățământ.
Muralul are dimensiuni mari și este realizat de artiștii Șatran, Biex & Ana Gabriela.
Tot pe clădirile unor instituții de
învățământ au mai fost executate două lucrări de impact: Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” găzduiește muralul artistului Popescu, realizat în stilul benzilor
desenate, iar Grădinița nr. 22 din
cartierul Valea Aurie a prins viață prin viziunea artistului Toybox, care a pregătit o lucrare în
forme geometrice care se întrepătrund, inspirată de jocurile japoneze pentru
copii.
După ce în anul 2019 artistul John.S realiza în premieră o lucrare pe
fațada unei clădiri din cadrul Aeroportului
Internațional din Sibiu, anul acesta și-a dus mai departe munca începută și
a completat puzzle-ul de artă cu un nou mural în stilul propriu.
Noua ediție a festivalului a marcat
și o locație apropiată centrului istoric al orașului, mai exact un perete al sediului Urbana, care a fost îmbrăcat
cu o lucrare de artă stradală semnată de artistul Lucian Sandu-Milea. Muralul prezintă alternanța celor două moduri
de viață - cel în mijlocul orașului, reprezentat ca un timp artificial, strâns
legat de tehnologie și cel în armonie cu natura, un timp etern.
Un alt punct în care arta va aduce o
schimbare majoră este Baza Hipică
din cartierul Vasile Aaron, în care artistul T-Marsh din Spania pictează în aceste zile o lucrare cu un mesaj
puternic. Acesta a ales să evidențieze întoarcerea la origini, prin apel la
ideea că oamenii distrug cu bună știință natura și tot ceea ce îi înconjoară.
În final, de o importanță mare în
acest an sunt blocurile sau clădirile pe care artiștii reușesc să le
revitalizeze în mai multe cartiere ale Sibiului, în proximitatea localnicilor,
pentru a le face arta accesibilă zi de zi. Alex
Maksiov din Ucraina a finalizat o lucrare impresionantă 3D pe str. Calea Cisnădiei, unde o fereastră
imensă scoate la lumină vegetația luxuriantă ce se ascunde în interiorul
clădirii. Pe de altă parte, Kaps Crew prezintă
muralul numit "From Bing Bang to Tik Tok", ce îndeamnă la
introspecție și își propune să prezinte două ipostaze temporale ale
Universului. Lucrarea grupului se poate vedea în cartierul Vasile Aaron, pe
blocul de pe strada Semaforului, nr. 26.
Zona Lacului Binder este și ea vizată pentru prima dată în cadrul festivalului. Un zid al
unui bloc de pe str. Avântului beneficiază de o nouă lucrare a artistei Andreea Toma, care la ediția de anul
trecut marca una dintre cele mai apreciate lucrări. Acum, aceasta ne vorbește
despre Origini prin apel la imaginea bunicii, adusă în prezent prin inserarea unor
elemente surprinzătoare, specifice noii generații. Tot în această zonă,
artistul de stradă Homeboy LDJ a
realizat o intervenție urbană în stil de graffiti autentic, pe zidul unei
clădiri care necesita o schimbare majoră.
O ultimă lucrare poziționată chiar în
vecinătatea locuitorilor din Sibiu se află pe Șoseaua Alba Iulia, pe un zid extrem de vizibil al blocului ANL.
Artistul Cristian Scutaru reușește
astfel să finalizeze lucrarea cu tema "Feed your mind", un mural
încărcat de simbolistică.
În completarea lucrărilor de pictură
murală, a mai fost definitivată o nouă instalație de artă de către artistul Pisica Pătrată, unul dintre cei mai
mari artiști de acest gen din România. Acesta a realizat pictura unor cuburi,
care formează o instalație de artă interactivă, ce va fi expusă în Parcul Sub
Arini și alte locații în perioada următoare.
De asemenea, în aceste zile se
realizează inclusiv 4 lucrări pe asfalt
de către tânărul artist sibian PARA,
în cadrul unei campanii de educare a participanților la trafic prin artă,
demarată pentru prima dată la ediția trecută. Acestea sunt plasate în dreptul a
4 treceri de pietoni intens circulate din zone centrale, astfel își propun să
aducă mesaje relevante de conștientizare, dedicate pietonilor. Locațiile
exacte: bd. Corneliu Coposu (în zona Skatepark-ului), str. Constituției (lângă
Parcul Tineretului), Piața Aurel Vlaicu (la sensul giratoriu bd. Mihai Viteazul
- Calea Dumbrăvii), intersecție Calea Turnișorului - Șoseaua Alba Iulia.
Activități conexe, de-a lungul
întregii săptămâni
La fel ca în fiecare an, o componentă
importantă a festivalului este programul de evenimente conexe, dedicat
pasionaților de artă. Astfel, săptămâna trecută au avut loc activități zilnice
în Parcul Sub Arini și alte locații din oraș: Art Park Expo, o expoziție de artă semnată de artiștii Pisica Pătrată și Ana Postolachi, sesiunea Street
Art Talks, care a pus față în față artiștii, organizatorii și comunitatea,
două Workshop-uri de artă pentru
copii și proiecții de lucrări pe fațada Turnului Sfatului.
Un eveniment de impact a fost
organizarea primului Cinema Drive-In
din Sibiu, în locația Freedom Events, unde cei pasionați de artă au putut
urmări filmul "Exit Through the Gift Shop" regizat de unul dintre cei
mai mari și enigmatici artiști - Banksy.
Ultima zi de festival a marcat
punctul culminant al ediției - momentul în care toate lucrările finalizate au
fost dezvăluite publicului, în cadrul Sibiu
Street Art Tour. Câteva zeci de participanți au pornit pe biciclete de la
Ziarul Orizontal al artistului Dan Perjovschi și au făcut opriri în locațiile
din acest an, unde au luat un prim contact cu cele mai noi lucrări de artă din
oraș, de care ne vom bucura zi de zi. Harta turului va putea fi găsită în
format tipărit la Centrul de Informare Turistică al Primăriei Sibiu, dar se
poate parcurge și cu ajutorul hărților electronice, care vor fi disponibile pe
site-ul www.streetartfestival.ro și Sibiu City App.
Sibiu
International Street ART Festival este un eveniment organizat de Asociația ART
Factory Transilvania și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.
Parteneri:
BMW
Group - BMW - MINI / Raiffeisen Bank
Loop
Colors / CornerShop / Vimuro Paints / MUR Color / Muro / Visma / MRS Construct
/ Zacaria / Daisler Print House / KeepCalling / PrintCenter.ro / Militia / Vila
Anca / IFM Efector / Promenada Sibiu / iVelo / Hardcon Design / Aqua Carpatica
/ Simpa / Hygienium / Asociația HID / LIVEntertainment.
Comunicat de:
Radio
Guerrilla / Vice / Feeder.ro / Electronic Beats / Music Channel / Radio România
Cultural / Modernism / Zeppelin / Igloo / The Institute / Observator Cultural /
Zile și Nopți / Sibiu City App / Capital Cultural / Turnul Sfatului.
Parteneri Media Internaționali:
I
Support Street Art / Street Art Cities / ArtPeople