Cabaret Dada - Add to address book, la Cabaret Voltaire din Zürich
10 Noiembrie 2016, 06:10
Vineri, 11 noiembrie 2016, ora 19, la Cabaret Voltaire din Zürich (Spiegelgasse 1, 8001 Zürich) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va fi prezentat proiectul Cabaret Dada - Add to address book. Invitați: Mirela Trăistaru și Chris Simion – Mercurian. Evenimentul este susținut de Clubul Român Baden și Institutul Cultural Român.
Mirela Trăistaru (pictor și scenograf) și Chris Simion-Mercurian (scriitor și regizor de teatru) vor prezenta unul din cele mai vaste și mai complexe proiecte dadaiste contemporane, în care pictura, artele teatrale, literatura și filmul de artă se întâlnesc. Cele doua artiste lucrează împreună din 1999 și sunt recunoscute ca fiind două personalități ce se manifestă în avangardă și susțin expresia artistică modernă.
Add to address book poate fi privit și ca un imens colaj. Lucrarea Mirelei Trăistaru este un proiect complex care a fost realizat din lucrările a peste 120 de artiști, pictori, sculptori, graficieni, poeți, fotografi, artiști conceptuali, artiști naivi, tatuu-atori din 23 de țări – cu stiluri, viziuni și tehnici artistice diferite.
Chris Simion-Mercurian face/dezleagă texte teatrale într-o manieră specifică ei.
În regia lui Chris Simion-Mercurian, spectacolul de la Cabaret Voltaire din Zürich se va construi cu ajutorul celor prezenți, iar decorul va fi confecționat pe loc alături de Mirela Trăistaru.
În cadrul serii va fi proiectat și filmul proiectului -Add to address book.
În teatru… Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă. Este absolventa a două facultăți din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" – București (secția teatrologie, în 2000 și secția regie teatru în 2005). Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât și pentru spectatorii care îi prizează poveștile. Printre spectacolele care au consacrat-o amintim Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Maitreyi, Mecanica inimii, Dragostea durează 3 ani și altele.
Chris Simion are 9 cărți publicate, ultimele trei fiind best-seller: Ce ne spunem când nu ne vorbim (2010), În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine (2016), 40 de zile (2015)
Din 2010 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din 2015 devine ambasadorul ”Chris Simion Theater & More”. A fost distinsă cu premiul ”Femeia anului 2015” –Ambasadorul artei românești peste hotare.
Artista Mirela Trăistaru este considerată o artistă exponențială, nu numai pentru talentul său remarcabil, realizările și cariera impresionante, ci și datorită varietății și complexității creației sale. A avut numeroase expoziții personale și de grup, atât în țară cât și în străinătate, participări la bienalele din Cairo și Beijing, prezentări de modă și participări în tabere, rezidențe și simpozioane de creație, domeniile în care se exprimă fiind: pictura, desenul, scenografia, body-art, happening, media, obiectul de artă și lucrări monumentale. Mirela Trăistaru a fost distinsă cu numeroase premii naționale și internaționale.