București capitala jazz-ului mondial: 22 de trupe din 20 de țări la EUROPAfest - Bucharest International Jazz Competition
23 Martie 2017, 10:38
La 11 ani de la debut, EUROPAfest - Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa, și-a câștigat locul între evenimentele de jazz sonore la nivel mondial, fiind apreciat deopotrivă de public, artiști și specialiști. Prezentând stiluri de jazz diferite, artiști ai noului val și proiecte muzicale din centrele de jazz emblematice ale lumii, evenimentul și-a construit o identitate puternică și în peisajul cultural autohton, aducând în sălile de concerte un număr ridicat de spectatori.
În 2017 se anunță o ediție de anvergură, în Semifinală intrând 22 detrupe de jazz, într-o varietate de formule scenice - sextet, quintet, quartet, trio și duo.
Artiști din 20 de țări - Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, Coreea de Sud, Elveția, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, Nepal, Olanda, Spania, SUA și Ungaria, vor prezenta noile tendințe oferind un regal de jazz. Selecția trupelor, realizată de specialiști, a avut la bază atât valoarea artistică, cât și satisfacerea cerințelor publicului.
Mai multe informații despre artiști se găsesc pe www.bucharestjazz.ro .
În perioada 13 – 20 mai, sub sloganul “100% jazz” evenimentul invită iubitorii de muzică la seri memorabile cu jazz de calitate, ritmuri originale, idei îndrăznețe și combinații surprinzătoare. O săptămână dedicată concertelor, workshopuri-lor și jam sessions animate de artiști de pe 4 continente, cu backgrounduri culturale diferite, care se luptă pe scenă pentru câștigarea Marelui Premiu. Cu evenimente internaționale prestigioase în portofoliu, participanții vor transforma Bucureștiul în scena jazz-ului mondial.
Oricine iubește jazz-ul sau vrea să-l descopere este invitat de jmEvents să vină la Bucharest International Jazz Competition. Pe lângă spectacole de jazz autentice, pline de bună dispoziție, își poate alege și o trupă preferată pe care să o susțină până în Finală.
Bucharest International Jazz Competition este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Sub sloganul It's all about live quality music!, EUROPAfest, singurul festival din Europa care reunește 4 genuri muzicale – jazz | blues | pop | clasic prezintă în perioada 11 – 20 mai, peste 300 de artiști din 45 de țări. Pe lângă Bucharest International Jazz Competition, agenda festivalului mai cuprinde: Opening Gala Concert – București & Sibiu, concerte de jazz, blues, pop și muzică clasică, Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti, master-classes și workshopuri, Caffe Festival, Festival's corner și Gala EUROPAfest.