AUDIO Expoziție: Benzi Desenate de Albin Stănescu
23 Februarie 2019, 16:50
Seria expozițiilor MAEȘTRII AI BENZII DESENATE ROMÂNEȘTI continuă la Palatul Suțu cu lucrări ale artistului Albin Stănescu: planșe de bandă desentă în original, expuse în premieră, ne vor invita într-o nouă călătorie a celor mai frumoase povești ale copilăriei. Mihai I. Grăjdeanu, autor de benzi desenate, este curatorul expoziției.
Vernisajul va avea loc la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București, vineri, 1 martie 2019, ora 18:30.
Intrarea este liberă.
Despre autor: Albin Stănescu este absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, secția grafică. A colaborat ca grafician încă din anii facultății, realizând ilustrații și bandă desenată pentru diferite reviste și edituri, printre care Luminița, almanahul Vacanța cutezătorilor, Cutezătorii, Universul copiilor, Luceafărul, editurile Tineretului, Facla, și Ion Creangă. În 1978 s-a alăturat echipei de artiști de la Studioul de Arte Plastice al Armatei, unde a avut ocazia să realizeze o serie de lucrări cu subiecte istorice sau militare. A desenat coperțile a cel puțin 20 de broșuri din colecția "Clubul temerarilor". Timp de 3 ani a lucrat la ilustrațiile pentru volumul „Primul meu dicționar”, publicat în 1974. Datorită succesului de care s-a bucurat, cartea a fost reeditată în 1978, în limbile româna și engleză, aparând în România, UK, Noua Zeelandă și Africa de Sud (editura Brown-Watson). A realizat și o serie de afișe de film, gravuri în lemn, dar s-a dedicat picturii, fiind cunoscut pentru numeroasele sale expoziții. A călătorit în Franța, Monaco, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, și nu în ultimul rând în Irak, Nassiriya în 2004, unde a realizat documentare fotografică pentru lucrări dedicate operațiunilor militare aliate din Irak.
https://soundcloud.com/user-396758896/audio-expozitie-benzi-desenate-de-albin-stanescu