Astăzi începe Launmomentdat în parc
10 Iunie 2022, 11:33
Festivalul Launmomentdat în parc revine între 10 şi 12 iunie 2022 în Parcul Regina Maria din Timişoara. Programul se va desfăşura între orele 12:00 şi 23:00, iar intrarea va fi liberă.
Aflat la a V-a ediţie, festivalul confirmă peste 30 de trupe și DJ internaționali și naționali, un târg de viniluri cu invitaţi din întreaga ţara, un pop-up fair cu artişti şi artizani locali, piese şi ateliere de teatru, proiecţii de filme documentare, dar şi diverse ateliere şi activităţi.
Programul detaliat, pe zile şi pe ore, poate fi găsit atât pe pagina de Facebook “Launmomentdat”, cât şi pe pagina de Facebook a evenimentului “Launmomentdat în parc 2022”.
Launmomentdat în parc face parte din programul Timișoara2023 - Capitală Culturală Europeană și este finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Launmomentdat în parc este un festival internațional născut în 2016 în Timișoara, care propune o simbioză între muzică, artă, teatru și film. Pentru mai multe informații, vă rugăm consultați pagina evenimentului - https://fb.me/e/4ANOcFRc4