Astăzi are loc premiera spectacolului „Carmen și toreadorul” la Opera Comică pentru Copii
09 Octombrie 2021, 05:51
Premiera operei „Carmen și Toreadorul” are loc sâmbătă, 9 octombrie, ora 17:00, și duminică, 10 octombrie, ora 11:00. Producția, care poartă semnătura regizorală a maestrului Cristian Mihăilescu, este adaptată special pentru copii după una dintre cele mai celebre opere din lume, „Carmen”, de Georges Bizet, și se joacă în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, în următoarele trei weekenduri din luna octombrie.
Alături de regizorul Cristian Mihăilescu, din echipa realizatorilor fac parte Gheorghe Iliuță (conducere muzicală), Dragoș Stama (aranjament muzical), Vladimir Turturica (scenograf decoruri), Iolanda Mutu (scenograf costume), Ionuț Picincu (coregrafie), Jaqueline Bratu (coregrafie și coordonare copii), Abel Corban (pregătire muzicală și pianist corepetitor), Adrian Ionescu (pregătire cor), Teodora Jaworski (pregătire cor copii), Marius Groza (pianist corepetitor), Bogdan Zamfir (mixaj și masterizare audio) și Emil Pantelimon (producător delegat).
Nicio producție a acestei celebre opere nu poate avea succes fără o solistă talentată, cu o voce admirabilă și un farmec deosebit în rolul titular, iar Opera Comică pentru Copii propune două asemenea interprete: mezzosopranele Andreea Iftimescu și Rodica Bunea.
„Inspirația pentru acest rol a venit din cumulul experiențelor mele de viață: de la viața de nomad și trăitul în comunități hippie până la viața de scenă și cântatul în cor de biserică. Sunt convinsă că este un proces în continuă desfășurare, care va aduce valențe și fațete noi acestui personaj. În fiecare femeie există o Carmen care așteaptă să fie descoperită și să i se dea glas pentru a-și spune povestea.” – a declarat Andreea Iftimescu, protagonista operei.
Andreea Iftimescu nu este la prima întâlnire cu personajul Carmen. În anul 2019, la Caltagirone (Italia), ea a interpretat acest rol la Festivalul de Operă Mediteraneană, sub bagheta dirijorului Emanuele Andrizzi. În plus, ea a fost Carmen în 2010, la Festivalul Opera Viva de la Cluj-Napoca, în spectacolul „Tragedia lui Carmen”, adaptare de Marius Constant după lucrarea lui Bizet. La Opera Comică pentru Copii, Andreea Iftimescu joacă roluri principale precum Angelina din „Cenușăreasa” de G. Rossini, Hänsel, dar și Vrăjitoarea din „Hänsel și Gretel” de E. Humperdinck, Maica Stareță din „Sunetul Muzicii” de R. Rodgers.
„Copiii care vin la acest spectacol cred că vor admira puterea lui Carmen, felul în care reușește să capteze atenția tuturor și muzica! Muzica o pune în valoare pe Carmen, care a devenit astfel un simbol. Cred că ei vor îndrăgi toate personajele, fiind puternic conturate într-un spectacol colorat, plin de viață și energie, construit atât de frumos de maestrul Cristian Mihăilescu.” – a declarat Rodica Bunea, protagonista operei.
Rodica Bunea este în prezent solistă la Studioul Academiei de Operă din Viena. Colaborează frecvent cu Opera Comică pentru Copii și a cântat în spectacole și concerte la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București și la Festivalul Operelor Independente. La Opera Comică pentru Copii poate fi ascultată în roluri precum Angelina din „Cenușăreasa” de G. Rossini, Cățelușa Nana din „Peter Pan” de Laurențiu Profeta, în Doica din „Motanul încălțat” de Cornel Trăilescu sau în „Berta” din „Figaro, Figaro, Figaro”, adaptare după „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini.
Biletele pentru toate cele șase reprezentații programate în perioada 9-24 octombrie 2021 sunt disponibile pe site-ul bilete.ro. Conform dispozițiilor legale în vigoare, Opera Comică pentru Copii continuă activitatea cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, dacă toți participanții peste 12 ani sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. De asemenea, este obligatorie purtarea măștii de protecție. Copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani sunt exceptați de la îndeplinirea condițiilor de mai sus pentru participarea la activitățile menționate.