Artiștii români sunt în prim-plan, timp de șase zile, la evenimentul de lansare a Bienalei Art Encounters
25 Ianuarie 2021, 13:39
Bienala Art Encounters 2021 se va desfășura în perioada 1 octombrie - 14 noiembrie 2021 la Timișoara și va fi precedată de numeroase evenimente online și offline, iar evenimentul de lansare a Bienalei este proiectul Artiști români în prim-plan, care se va desfășura online pe Facebook și website-ul Art Encounters, în perioada 25-30 ianuarie. Proiectul propune o serie de prezentări ale curatorilor Mihnea Mircan și Kasia Redzisz, curatori ai acestei ediții, și ale artiștilor români invitați: Flaviu Cacoveanu, Alice Gancevici & Remus Pușcariu, Mihaela Hudrea, Nona Inescu, Flaviu Rogojan, MONOTREMU, Vlad Nancă.
Kasia Redzisz este istoric de artă și curator la Tate Modern, iar Mihnea Mircan este curator, în prezent doctorand la Universitatea Monash, Melbourne. „Palmaresul impresionant al celor doi curatori, alături de interesul lor pentru scena artistică din România și din regiune, îi recomandă pentru o ediție a Bienalei Art Encounters axată pe întărirea dialogului cu publicul și pe sprijinirea artiștilor tineri”, declară Ovidiu Șandor, președintele Fundației Art Encounters.
Ediția din 2021 a Bienalei de artă contemporană Art Encounters va fi, inevitabil, marcată de realitatea contextului pandemic în care ne aflăm și va răspunde în mod responsabil și empatic la această situație. Intitulată Our Other Us, Bienala din acest an va acorda o atenție specială formelor de conviețuire pe care le putem proiecta, intui și institui astăzi, concentrându-se de asemenea asupra transformărilor și derivei care marchează percepția de sine, individuală ori colectivă.
Prima direcție curatorială este sintetizată de Kasia Redzisz astfel: „How To Be Together [Cum să conviețuim] va prezenta propuneri pentru o coexistență plină de substanță în lumea actuală, explorând felul în care schimbările globale afectează sistemul artei și determină adesea un refugiu în natură, în practici inspirate de Land art și ecologie.”
Mihnea Mircan, la rândul lui, oferă câteva indicii despre cercetarea curatorială pe care o desfășoară în prezent sub numele „Landscape in a Convex Mirror” [Peisaj în oglindă convexă]: „Titlul expoziției, precum și viziunile temporale și spațiale pe care le aduce împreună prin lucrările artiștilor contemporani și relația acestora cu arta din trecut și crizele prezentului, urmăresc tema vertijului. Vertij ca un modus operandi: o metodologie a atenției, o compoziție de puncte de fugă, grade și unități de măsură pentru direcții, intensități și viteze.”
Diana Marincu, directorul artistic al Fundației Art Encounters explică: „Bienala Art Encounters 2021 – Our Other Us – stă sub semnul oglindirilor și al proiecțiilor pe care le construim cu toții despre noi înșine, despre Celălalt, despre granițe și distanțe, apropieri și contacte, interior și exterior, iar arta contemporană este reflecția cea mai fidelă a acestor dinamici. Evenimentul din acest an va cuprinde componente distincte care vor completa demersul celor doi curatori și vor întări colaborările și parteneriatele instituționale construite în ultimii ani, îmbogățindu-le de asemenea cu noi puncte de sprijin și de dialog.”
Programul complet poate fi consultat pe: www.artencounters.ro și https://www.facebook.com/events/217859823310174