Ascultă Radio România Cultural Live

ARTIȘTI și ARTIZANI la MNȚR 24 – 26 iunie 2022, între orele 10.00 şi 18.00

23 Iunie 2022, 12:00

Muzeul Național al Țăranului Român vă aşteaptă la a doua ediţie a târgului ARTIȘTI și ARTIZANI la MNȚR, organizat de vineri, 24 până duminică, 26 iunie 2022, între orele 10 dimineaţa şi 6 seara.

La târg vor fi prezenţi artişti şi artizani care prin arta lor contribuie la recuperarea și revitalizarea meșteșugurilor tradiționale incluzând revalorificări contemporane ale acestora.

Veţi putea admira şi târgui lucruri frumoase, realizate după vechi tehnici şi meşteşuguri aproape uitate: vase din ceramică, obiecte din lemn, podoabe din sticlă sau din ceramică, bijuterii, fel de fel de jucării, icoane pe sticlă sau pe glajă, gravuri, picturi, ţesături, dar şi decoraţiuni din lavandă.

De Rusalii, Călușarii din Sârbii-Măgura, județul Olt, au bătut ulițele satului și curțile gospodarilor precum o cere obiceiul. Sâmbătă, 25 iunie 2022, între orele 12.00 – 16.00, aceștia vor poposi și în curtea Muzeului Țăranului Român pentru a-i asigura un an fertil și prosper.

De asemenea, nu va lipsi oferta gastronomică care va fi asigurată de producători tradiționali. Aceștia vor aduce spre vânzare: miere, prăjituri de casă, ceaiuri, cozonaci şi turtă dulce.

În fiecare zi, pe toată durata târgului, copiii pot împâsli tablouri pufoase sau făuri atât de iubitele zâne magice din lână merinos, împreună cu Crina Manolescu, creator & trainer Oaia Primordială.

Atelierul de tablouri din lână împâslită
(recomandat copiilor cu vârste între 4-14 ani)
Copiii vor putea crea tablouri pline de relief, volum și culoare folosind o bază de lână împâslită peste care vor putea „desena” cu lână colorată. Preţ participare: 30 lei

Atelierul de zâne din lână merinos
(recomandat copiilor cu vârste între 8-14 ani, sau mai mici însoţiţi de părinţi)
Copiii vor învăța să creeze o păpușă din lână diafană de oaie merinos, incredibil de fină și delicată, ideală pentru decor, cadou, expunere, joc de rol. Preţ participare: 50 ron

Programările se fac pe loc (în limita locurilor disponibile) sau în prealabil în mesageria Oaia Primordială, la telefon 0749.626.475 sau email: crinushka@yahoo.com.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți - 12 lei; pensionari - 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 3 lei

Curatori: Simona Hobincu şi Oana Constantin

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 14:30

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România

Performance-ul 2025: Nouameapiesă? , pe un text semnat de dramaturgul Peca Ștefan, va fi prezentat, itinerant, în...

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 03:00

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025

Luni, 14 aprilie, de la ora 17.00, la Galeria ARTOTECA a Bibliotecii Metropolitane București (Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4), va...

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 01:12

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”

Electric Castle revine între 16 și 20 iulie la Castelul Banffy din Bonțida cu cea de-a 11-a ediție, reunind peste 200...

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:06

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor

În Săptămâna Patimilor, Opera Națională București prezintă publicului două spectacole tematice destinate...

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:00

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului

În perioada 22-25 mai 2025, Bucureștiul devine gazda unuia dintre cele mai rafinate evenimente dedicate muzicii de...

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Muzică-Dans-Arte 11 Aprilie 2025, 06:50

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”

Classix anunță un nou eveniment în cadrul ediției din 2025 : concertul Dances of the Night , programat vineri, 11...

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 17:35

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 12:26

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Le tour du monde. Auguste Dieudonne Lancelot...

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Ascultă live

Ascultă live

17:00 - 18:00
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
CA PE ROATE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
17:00 - 17:56
Deutsch 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
17:00 - 18:00
CULTURA ROMÂNĂ, ACASĂ ŞI ÎN LUME (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
17:30 - 17:56
Armâneaşti 1
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 18:00
Program Muzical
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
15:03 - 19:00
Sens Unic
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
16:00 - 18:03
Știri
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
16:03 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru