Ascultă Radio România Cultural Live

Artele noi întâlnesc tradițiile vechi la Festivalul ICon Arts Transilvania

26 Iulie 2017, 10:00

Unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate artelor contemporane din România, ICon Arts, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul XV. Peste 150 de artiști din întreaga lume se întâlnesc aici an de an, dezvoltând un laborator de creație unic în peisajul internațional.

Muzicieni, coregrafi, dansatori, actori, artiști multimedia își unesc experiențele profesionale și calitățile umane pentru căutarea de noi limbaje artisice, fie că vin la ICon Arts să predea, să învețe, să performeze sau pentru toate acestea la un loc.

Festivalul ICon Arts (International Contemporary Arts), ediția 2017, se va desfășura în perioada 22 – 29 iulie în satele cu biserici fortificate din Sudul Transilvaniei: Alma Vii, Richiș, Biertan, Mălâncrav, dar și la Filarmonica din Sibiu, oferind un program care îmbină artele noi cu tradițiile vechi.

Evenimentul cuprinde în timpul zilei Academia ICon Arts, dedicată artiștilor profesioniști, găzduind masterclass-uri pentru diferite ramuri ale artei contemporane. Iar, la ceas de seară, ICon Arts devine Festivalul în cadrul căruia vor fi prezentate artele noi, recent ieșite din laboratorul de creație, și, nu oricum, ci în ambientul natural al colinelor Transilvaniei, al cetăților și conacelor vechi, altături de tradiții și gastronomii locale. Toate acestea sunt reunite sub un nou concept: „Sezătoarea postmodernă”.

Cine-concert la cetatea Alma Vii

Primul eveniment se va desfășura sâmbătă, 22 iulie, la Alma Vii, localitate ce datează din secolul XV. Evenimentul va avea loc în incinta bisericii fortificate și va cuprinde de la ora 16:00 la 19:00 un program dedicat meșteșugurilor și gastronomiei locale, la Centrul de Interpretare a Culturii Tradiționale Alma Vii.  Ziua se încheie printr-o proiecție-eveniment: Cine-concert - proiecția filmului Träume non Träume – Hans Richter cu muzică live a  grupului CelloFun. Radu Rădescu este autorul conceptului, iar invitată va fi Irina Margareta Nistor – „The Voice”.

Programul complet ICon Arts Transilvania poate fi consultat pe site-ul www.iconarts.ro. Intrarea va fi liberă la toate evenimentele Festivalului, recomandată fiind rezervarea în prealabil a locurilor la adresa reservations@iconarts.ro

Concertele răsună la fel de bine atât pe scena Filarmonicii din Sibiu cât și în interiorul cetăților vechi de secole

Ediția cu numărul XV promite numeroase experiențe culturale pentru publicul care va avea prilejul să asculte lucrări prezentate în primă audiție absolută, să participe la proiecții de film și să ia parte la spectacolul tradițiilor păstrate din generație în generație.

Începând cu acest an, Academia și Festivalul ICon Arts adaugă numelui lor spațiul de basm al Transilvaniei, oferind artiștilor și publicului prezent la evenimente inspirația unor locuri neatinse de secole. Ascunse după dealuri spectaculoase și păduri dese, satele cu biserici fortificate din Transilvania conservă astăzi valori de patrimoniu universal, unde apartenența la comunitate rămâne în continuare la baza vieții de zi cu zi.

Prin ICon Arts Transilvania dorim să abordăm arta contemporană ca expresie a îmbinării tradiției cu avangarda și a meșteșugurilor vechi cu tehnologiile noi. Vom apropia comunități diferite (artiști, vizitatori și localnici) și le vom provoca să interacționeze, să exploreze o cultură nouă și să se bucure de ceea ce poate oferi fiecare.

Am ales pentru aceasta câteva sate din comunele reînsuflețite ale Transilvaniei, una dintre cele mai autentice zone din Europa, unde vom organiza, pe tot parcursul Academiei și Festivalului, evenimente speciale, coordonate în parteneriat cu Mihai Eminescu Trust, Experience Transylvania și Colinele Transilvaniei,” a declarat Sebastian Gheorghiu, directorul de proiect.

Fenomenul ICon Arts. Două școli de vară, ambele cu participare internațională

De-a lungul anilor, la ICon Arts au participat în calitate de profesori maeștri de renume internațional de la Beijing Conservatory, Harvard University, Boston University,  Royal Academy of Music and Royal College of Music in London, Univeristy of Birmingham, Oklahoma University, Metropolitan Opera New York și de la alte instituții de vârf, alături de profesori ai Univeristății Naționale de Muzică din București.

Mediul prielnic din cadrul cursurilor ICon Arts a oferit ocazia mai multor tineri artiști de a-și găsi aici colegi cu care să formeze noi ansambluri camerale care activează și în prezent pe marile scene de concert din România și alături de care participă la concerte și concursuri în străinătate.

ICon Arts s-a transformat, în timp, într-un fenomen complex de artă contemporană independentă, recunoscut în plan internațional. Festivalul este împărțit în două mari categorii, performance și cursurile Academiei - o școală de vară care se adresează artiștilor de mâine și se desfășoară, anual, atât în România, câ și în Italia.

Principalele arii artistice ale Academiei pe anul 2017 sunt: muzica (vioară, percuție, chitară, flaut, ansambluri jazz, rezidența creativă a compozitorilor) și secțiunile de actorie, fotografie, performance și dans contemporan. Cea de-a XV-a ediție a Academiei ICon Arts se desfășoară între 19-30 iulie, în Sudul Tranilvaniei, iar, între 31 iulie - 7 augus,t va avea loc ediția a V-a  ICon Arts Roma, la Accademia di Romania, în Roma, Italia.

Mulți dintre cei care au studiat la ICon Arts au dobândit astăzi o reputație internațională, concertând alături de mari orchestre ale lumii. Și, după multe ediții, aceștia se se întorc aici în calitate de profesori, schimbând generații.

Un tărâm al legendelor pregătește azi legende noi ale artelor contemporane

Mihai Eminescu Trust promovează turismul responsabil în Transilvania

Celei de-a XV-a ediții a Festivalului de Muzică Contemporană ICon Arts i se alătură și fundația „Mihai Eminescu Trust”, care de peste 20 de ani depune eforturi pentru conservarea și revalorificarea patrimoniului istoric și natural din vechile sate cu biserici fortificate din Sudul Tansilvaniei.

„Ne-am implicat foarte mult în încurajarea comunităților locale de a-și continua tradițiile, de a-și asuma cu și mai mare credință valorile moștenite din generație în generație Prin implicarea comunităților și a autorităților locale, sate precum Viscri, Biertan, Richiș, Alma Vii, Mălâncrav dovedesc astăzi continuitate, recăpătându-și identitatea. Ne bucură foarte mult parteneriatul cu ICon Arts Transilvania fiindcă avem prilejul să construim pe mai departe istoria, găzduind artiști din toată lumea care își vor lega inspirația de povestea acestor locuri de basm.

 Promovăm turismul responsabil, prin grupuri restrânse de vizitatori, conservând ambientul natural oferit de aceste adevărate comori rustice. De aceea, este foarte important ca vizitatorii să-și rezerve locurile din timp pe durata Festivalului. Seara, v-am pregătit un program cultural inedit, care cuprinde numeroase spectacole de arte și meșteșuguri, dansuri tradiționale, gastronomie locală, toate reunite sub titlul de „Șezătoarea postmodernă”. Vă așteptăm cu mult drag!”, a declarat Cristian Radu, Communication Manager Fundația Mihai Eminescu Trust

Cei care vor să participe la evenimentele din cadrul Festivalului ICon Arts sunt rugați să fcă rezervări din timp la adresa reservations@iconarts.ro

ICon Arts Transulvania este un eveniment organizat de către Exces Music și UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect care beneficiază de co-finanțarea AFCN, Consiliul Judetean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu. În sprijinul valorilor promovate de ICon Arts s-au alăturat: Jeep prin AutoItalia România – mașina oficială a Festivalului pentru al doilea an consecutiv, iar susținerea prin instrumente muzicale de cea mai înaltă calitate este oferită de Kawai Europa și Adams. Reputata companie japoneză producătoare de piane, Kawai, împlinește anul acesta 90 de ani de la fondare. Alături de Festival este și producătorul de vinuri organice Senator Wines, apreciate îndeosebi în plan internațional.

Toate evenimentele Festivalului vor fi disponibile și în aplicația interactivă Urby.

Program

FESTIVALUL ICON ARTS TRANSILVANIA

Arte noi și tradiții vechi. Șezătoarea postmodernă

 

SÂMBĂTĂ, 22 IULIE, ALMA VII

16.00 – 19.00  Meșteșuguri și gastronomie locală la Centrul de Interpretare a Culturii Tradiţionale

20.30 Proiecție film mut ”Träume non Traume” – Hans Richter, cu muzica live asigurată de grupul CelloFun. Radu Rădescu – concept, percuţii, selecţie filme & texte
Invitată:  Irina Margareta Nistor – „The Voice”
 

LUNI, 24 IULIE, SIBIU (SALA THALIA – FILARMONICA DE STAT)

19.00 Concert de chitară cu Reinbert Evers și Costin Soare

 

MARȚI, 25 IULIE, RICHIȘ

16.00 – 17.30 Dulgherie, calfe călătoare și povestea vinului

18.00 Concert de orgă în Biserica fortificată susținut de Remus Henning

19.00 Gastronomie locală în fața Curții Richvini

20.30 Proiecție de film documentar „Undeva, cândva în Transilvania”

 

MIERCURI, 26 IULIE, SIBIU (SALA THALIA – FILARMONICA DE STAT)

19.00 ANOTIMPURI 2. VARA. PREMIERE MONDIALE CU ALEXANDRU ANASTASIU – VIBRAFON ȘI RTÉ CONTEMPO QUARTET

Lucrări scrise de compozitori selectați din toată lumea, pentru Rezidența Creativă ICon Arts

 

JOI, 27 IULIE, SIBIU (SALA THALIA – FILARMONICA DE STAT)

19.00 – Workshop în concert. Cursanții Academiei ICon Arts se prezintă.

 

VINERI, 28 IULIE, BIERTAN

17.00 Turul cetăţii fortificate

18.00 Concert Analia Selis & ArgEnTango la Cafeneaua Nouă

19.00 Tradiţii și gastronomie locală la Cafeneaua Nouă

 

SÂMBĂTĂ, 29 IULIE, MĂLÂNCRAV, CONACUL APAFI

11.00 Povestea sucului de mere. Degustare

12.00 Încheierea Festivalului Icon Arts, happening itinerant

13.00 Concert de jazz cu Ana Cristina Leonte – voce, Albert Tajiti – clape, Ciprian Pop – chitară

14.00 Târg de produse tradiţionale și gastronomie locală 

*Organizatorii pot aduce modificari programului Festivalului. Acestea vor fi comunicate in timp util pe site și pe social media

Pareneri: Mihai Eminescu Trust, Colinele Transilvaniei, Festivalul de film și istorii Râșnov, The Contemporary Music Centre Ireland, Korvat Auki, Filarmonica de Stat din Sibiu, Casa de cultură a Municipiului Sibiu, Hotel Continental Forum

Parteneri media: EnjoyTV.ro, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Capital Cultural, Magic FM, Ora de Sibiu, Tribuna, Zile și Nopți.

ICon Arts Transilvania, un eveniment organizat de UCIMR

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR )este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

eXplore Jazz & Classic 26.11 – 06.12.2024 București, Sinaia, Ploiești, Brașov
Muzică-Dans-Arte 28 Noiembrie 2024, 08:58

eXplore Jazz & Classic 26.11 – 06.12.2024 București, Sinaia, Ploiești, Brașov

jmEvents, organizatorul unor evenimente de prestigiu precum Festivalul Internațional EUROPAfest, Bucharest International Jazz...

eXplore Jazz & Classic 26.11 – 06.12.2024 București, Sinaia, Ploiești, Brașov
Ediție aniversară a seriei de întâlniri „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” la Teatrelli, în luna decembrie
Muzică-Dans-Arte 28 Noiembrie 2024, 08:54

Ediție aniversară a seriei de întâlniri „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” la Teatrelli, în luna decembrie

    Miercuri, 4 decembrie, începând cu ora 19:00, Octavian Saiu revine pe scena de la Teatrelli pentru...

Ediție aniversară a seriei de întâlniri „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” la Teatrelli, în luna decembrie
„35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, un proiect multiart care comemorează 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989
Muzică-Dans-Arte 28 Noiembrie 2024, 08:46

„35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, un proiect multiart care comemorează 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989

Luni, 2 decembrie 2024, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București...

„35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, un proiect multiart care comemorează 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989
Un regal dedicat violoncelului: ARTCELLO FESTIVAL pentru prima oară în România
Muzică-Dans-Arte 28 Noiembrie 2024, 08:44

Un regal dedicat violoncelului: ARTCELLO FESTIVAL pentru prima oară în România

Miercuri, 4 decembrie 2024 (de la 19.00) , 4 violonceliști cu o frumoasă carieră internațională vor cânta la Sala Radio...

Un regal dedicat violoncelului: ARTCELLO FESTIVAL pentru prima oară în România
Central European Film Festival, ediția a XIV-a  4-6 decembrie 2024, București –  un eveniment în memoria regizorului Radu Gabrea –
Muzică-Dans-Arte 27 Noiembrie 2024, 12:37

Central European Film Festival, ediția a XIV-a 4-6 decembrie 2024, București – un eveniment în memoria regizorului Radu Gabrea –

Central European Film Festival (CEFF) , eveniment inițiat în anul 2011 de regizorul Radu Gabrea și organizat în...

Central European Film Festival, ediția a XIV-a 4-6 decembrie 2024, București – un eveniment în memoria regizorului Radu Gabrea –
Cum au sărbătorit românii Crăciunul, de-a lungul generațiilor: Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”
Muzică-Dans-Arte 27 Noiembrie 2024, 07:19

Cum au sărbătorit românii Crăciunul, de-a lungul generațiilor: Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”

  Din 28 noiembrie, se deschide la Art Safari expoziția „Cele mai frumoase tradiții”, curator Cristian...

Cum au sărbătorit românii Crăciunul, de-a lungul generațiilor: Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”
Concert “Neînvinșii” - două orchestre și două coruri pe scena Ateneului  într-un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități
Muzică-Dans-Arte 26 Noiembrie 2024, 11:04

Concert “Neînvinșii” - două orchestre și două coruri pe scena Ateneului într-un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități

      Peste 100 de instrumentiști și coriști vor urca pe scena Ateneului Român marți, 3 decembrie,...

Concert “Neînvinșii” - două orchestre și două coruri pe scena Ateneului într-un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități
Mezzosoprana Ruxandra Donose – turneu de sărbători acasă
Muzică-Dans-Arte 26 Noiembrie 2024, 10:12

Mezzosoprana Ruxandra Donose – turneu de sărbători acasă

Cu o carieră care se desfășoară de peste 30 de ani la nivel internațional , m ezzosoprana Ruxandra Donose, împreună cu...

Mezzosoprana Ruxandra Donose – turneu de sărbători acasă
Ascultă live

Ascultă live

03:30 - 04:00
Legendele muzicii (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
03:30 - 04:00
DOCUMENTARELE RRA (R)
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
03:00 - 04:00
English 5
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru