Arte în București 2018: cupluri, companioni, familii în artele plastice din București
05 Decembrie 2018, 12:17
- Arte în București 2018, eveniment organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România și susținut de Primăria Municipiului București prin Expo Arte, va prezenta în luna decembrie o selecție de lucrări din creația a peste 50 de artiști bucureșteni;
- Curatorul ediției din acest an este Călin Stegerean, critic de artă și manager cultural;
- Evenimentul se va desfășura între 6 și 19 decembrie, în galeriile Uniunii Artiștilor Plastici din București și în alte spații de expunere, unde accesul publicului va fi gratuit.
Proiectul Arte în București este o inițiativă menită să faciliteze accesul la cultură și să valorifice creația artistică produsă în Capitală.
Creațiile unor familii de artiști, cupluri sau companioni în artă pe simeze
Tema expoziției din cadrul Arte în București 2018 a fost inspirată de amplele dezbateri care au animat societatea românească în această toamnă pe tema familiei și a cuplului.
„Astfel, expoziția prezintă pentru prima dată publicului creațiile artistice realizate de cupluri de artiști, împreună sau individual, cele care au rezultat ca urmare a unor afinități personale sau acelea care provin din familii de artiști, întinse uneori pe mai multe generații. Deși la selecția lucrărilor s-a avut în vederea cea mai înaltă calitate artistică, aceasta este o expoziție în primul rând despre autorii ei”, declară Călin Stegerean, curatorul Arte în București 2018.
Astfel, la galeriile de artă Orizont, UNA Galeria, Galateca, Mobius Gallery - UnSpațiu, Lavacow și Căminul Artei vor putea fi văzute lucrări de:
- Reka Dup și Darie Dup
- Marian Zidaru – Victoria Zidaru
- Olga Morărescu-Mărginean - Viorel Mărginean - Alexandru Mărginean
- Catalin Bădărău
- Bianca Mann
- Scutaru Elena - Scutaru Marcel
- Ion Nicodim - Ariana Nicodim
- Giorgiana Cozma - Dumitru Cozma
- Florentina Voichi
- Mircea Roman
- Ion Anghel - Gh. I Anghel
- Ion Grigorescu - Ruxandra Grigorescu
- Adela Petrescu
- Marin Gherasim - Alina Gherasim - Amelia Gherasim
- Cela Neamțu - Costin Neamțu - Lisandru Neamțu - Mălin Neamțu
- Ana Zoe Pop
- Cristian Pentelescu
- Aurel Vlad - Elena Vlad
- Horea Paștina - Ovidiu Paștina
- Adriana Blendea - Maria Blendea
- Ștefan Pelmuș - Maria Pelmuș- Bogdan Pelmuș - Magda Pelmuș - Theodor Pelmuș
- Dan Popovici - Radu Popovici
- Cristiana Russu - Liviu Vladimir Russu
- Constantin Blendea
- Călin Dan
- Iosif Kiraly
- Reka Dup - Darie Dup
- Silvia Radu
- Vasile Gorduz
Inaugurarea acestui eveniment va avea loc în data de 6 decembrie, ora 16.00 la UNA Galeria, printr-o masă rotundă cu titlul „Amoruri și genealogii artistice”, la care vor participa criticii și istoricii de artă Ruxandra Garofeanu, Magda Cârneci, Călin Stegerean și Ioana Marinescu.
Despre Arte în București
Arte în București are două mize importante, culturală și educativă, ţintind să fie un reper în dezvoltarea direcțiilor viitoare culturale. În fiecare an, Arte în București a reușit să aducă arta vizuală mai aproape de publicul larg.
Ediția din 2016 a stat sub semnul generic „In – variabil” și a centrat resursele de creativitate pe explorarea micro – teritoriilor urbane, rezultate din fragmentarea structurală a orașului în care trăim.
Conceptul ediției a VI-a, din 2015, a fost „Omul împotriva vieţii”, un proiect cu angajament social/politic declarat, un proiect manifest, cu caracter protestatar.
Expoziția ARTE în București, a V-a editie, din 2014, a fost organizată în 4 galerii de artă și 6 spații neconvenționale, în perioada 4 – 25 septembrie.
Ediția a IV-a, 11 septembrie – 9 octombrie 2013 a avut ca instituții partenere UAPR şi Primăria Municipiului Bucureşti, desfășurându-se în spaţiul expoziţional al Filialei de pictură: Centrul Artelor Vizuale (CAV).
Mai multe despre eveniment: https://www.facebook.com/ArteinBucuresti/
Lista galeriilor participante la Arte în București 2018: