Activitățile pentru copii la Muzeul Municipiului București
07 Septembrie 2016, 06:30
Odată cu sfârșitul verii s-au încheiat și programele educative organizate de Muzeul Municipiului București pe perioada vacanței. Atelierele din cele două programe de vară, „Caravana Muzeelor” și „Vara Istoriei pe Calea Victoriei” au înregistrat aproape 700 de participanți, însoțiți sau nu de membri ai familiei. Noi activități pentru copii vor fi organziate în curând.
În perioada 13 iulie – 4 septembrie, Muzeul Municipiului București a găzduit, în fiecare săptămână, activități pentru copii, prin intermediul cărora aceștia au putut descoperi, folosind metode amuzante, adaptate vârstei lor, aspecte inedite ale istoriei orașului și fenomenelor naturale. Muzeul Municipiului București își propune astfel dezvoltarea unui public cultural tânăr, care să înțeleagă dintr-un stadiu timpuriu al vieții valoarea patrimoniului cultural material și imaterial, pentru a participa în viitor la conservarea și promovarea acestuia.
Programul „Vara Istoriei pe Calea Victoriei” a fost găzduit în sala Lapidarium a Casei Filipescu-Cesianu, locație a Muzeului Municipiului București reintrodusă recent în circuitul cultural al Capitalei, unde urmează să se deschidă expoziția „Muzeul Vârstelor” la finalul acestui an. În fiecare săptămână, de miercuri până duminică, au avut loc activități organizate de Atelier Papelier, Asociația Redescoperă Istoria, Asociația „Istoria Artei” și Observatorul Astronomic, sau ateliere de bandă desenată pentru copii în cadrul „Salonului BD - Povești din București.”
Programul „Caravana Muzeelor”, aflat la ediția a V-a, s-a desfășurat anul acesta în opt muzee și case memoriale ale Muzeului Municipiului București. Muzeul Victor Babeș, Muzeul Dr. George Sevreanu, Muzeul Gheorghe Tattarescu și Muzeul Dr. Nicolae Minovici, redeschis anul acesta și anunțat ca muzeu-surpriză, au fost incluse în premeieră în traseul caravanei. Aventura culturală a fost completată de activități la Palatul Suțu, Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck și Muzeul Theodor Aman.
Muzeul Municipiului București pregătește reluarea activităților de toamnă – conferințele de joi, începând din luna septembrie și concertele Fundației ACCUMM de miercuri, începând din luna octombrie. Activitățile pentru copii continuă cu spectacolul de teatru „Legenda lui Bucur” susținut de Asociația Artextract, marți 20 septembrie, ora 20:00, cu ocazia zilelor Bucureștiului. Reprezentația va avea loc la Palatul Suțu. Conferințele de astronomie cu Adrian Șonka vor fi reluate începând de sâmbătă, 10 septembrie. Acestea se vor desfășura, de asemenea, la Palatul Suțu, cu începere la ora 19:00.