A murit iconicul David Crosby,cântăreț, compozitor și chitarist, membru fondator a legendarelor trupe rock,Byrds și Crosby, Stills & Nash (mai târziu Crosby, Stills, Nash & Young), banduri extrem de influente din anii '60/
Veteranul star american folk-rock David Crosby, renumit pentru armoniile sale la chitară, a reușit performanța de a fi inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. Crosby s-a născut în California la 14 august 1941, fiu al directorului de imagine de la Hollywood, câștigător al Oscarului, Floyd Crosby.
20 Ianuarie 2023, 10:32
David s-a alăturat grupului The Byrds în 1964 - trupă folk-rock care a obținut primul său hit cu un cover, ”Tambourine Man”, semnat Bob Dylan. The Byrds, cu Crosby lieder, a cristalizat ”forma – șablon” pentru muzica pop și rock din SUA, de la mijlocul anilor 1960. Crosby, Stills și Nash, supergrup care a cântat în legendarul festival de la Woodstock, din 1969, l-a cooptat ceva timp mai târziu pe Neil Young. Hiturile scrise de Crosby în perioada petrecută în trupă au inclus imnurile hippy ”Almost Cut My Hair” și ”Déjà vu”, titlul eponym și pentru albumul inclus în colecția Discuri de cinci stele a Radio România Cultural.