Proiectul ”And what art can do about it?” chestionează relația dintre artă și crizele eco-socio-politice
16 Noiembrie 2022, 13:39
WASP Studios vă invită la 3 zile de eveniment (17 - 19 noiembrie, 2022), parte din proiectul ”And what art can do about it?”. Programul, ce cuprinde dialoguri, activări performative și prezentări de artiști, începe joi de la ora 14:00, iar vineri și sâmbătă de la 16:00.
”And what art can do about it?” este conceput colaborativ de Irina Botea Bucan & Jon Dean, Anca Rujoiu și Andreea Căpitănescu, la inițiativa WASP STUDIOS și chestionează o temă recurentă în societatea contemporană, și anume relația dintre artă și crizele eco-socio-politice.
În urma unui apel deschis realizat la începutul lunii septembrie artiștii/artistele: Cosmina Morosan & Anticorp Solar, Elvisey Pisica, Gene Tanta, Irina Motroc, Kiki Mihuta, Moncea Malina, Teodora Rotaru, Thomas Steyaert au fost selectați/e pentru a participa într-o serie de laboratoare colective coordonate de: Anca Rujoiu, Irina Botea & Jon Dean. Intitulat ”An invitation to acting in concert ”, creația colectivă reprezintă un program de activări performative și de interacțiune directă cu publicul:
”Fiecare dintre noi a intrat în ”the black box”, ne-am adunat, apoi ne-am împrăștiat / separat, dar am ieșit cumva transformați din aceste întâlniri. Prin momente colective de mișcare, vorbire, lectură și împărtășire a mâncării, am fost contaminați de prezența și actele celorlalți. În timp ce despachetăm / explorăm întrebări în apropierea unui război în curs și a multor alte greutăți / dificultăți, am ajuns să realizăm că ceea ce a devenit politic este exact această capacitate a noastră de a acționa împreună.
Aceasta este sursa noastră de putere. Este o capacitate care s-a simțit mult mai acut după doi ani de izolare și incertitudine. Încadrat într-un proiect educațional, acest program deschide experiența de a învăța și a acționa împreună unui public mai larg.
Pe parcursul celor trei zile, participanții, mentorii și alți invitați în laboratorul de artă vor locu/petrece timp din nou în black box / cutia neagră, făcând publice activările noastre colective. ”
Activările sunt urmate, pe data de 17 noiembrie ora 19:00 de 2 DIALOGURI cu artistul Jon Dean și curatoarea Anca Rujoiu, iar pe data de 18 noiembrie cu Azar Mahmoudian, curatoarea din Teheran.
Azar este curatoare și educatoare și conduce în prezent programul de studiu autoorganizat ”Summer School: For a Summer Yet to Come in Tehran. A condus împreună spațiul colectiv kaf din Teheran (2010-2015) și a fost co-curatoarea Shifting Panoramas, program de seminarii, rezidențe și burse de producție în diverse spații din Teheran și Berlin (2017-2021).
Practica sa expozițională include atât cadre bienale, cât și proiecte de durată și discursive, cel mai recent fiind programul multi-capitol de practici de imagine în mișcare Sensible Grounds la SAVVY, Lux, Fundación Antoni Tàpies, Betonsalon și Nida Art Colony, printre altele (2018-2021), și When Legacies Become Debts la The Mosaic Rooms, Londra (2019).
Ultima seară de evenimente ”And what art can do about it?”, prezintă publicului activitatea artistică a dansatoarei și coregrafei columbiene Lina Gómez și a artistei ucrainiene Alevtina Kakhidze.
În cadrul unui interviu acordat Andreei Capitanescu la finalul rezidenței organizate în București, la WASP, în perioada 7-16 noiembrie Lina Gómez, prezintă publicului activitatea ei artistică. Workshop-ul susținut de aceasta a continuat cercetarea coregrafică actuală ce pornește de la imaginea dată de ”Muntele și Vulcanul. Aceste forțe de dimensiuni semnificative, stabilite într-un loc, vizual nemișcate, dar în interior în mișcare profundă și constantă, așteptând mișcări seismice, schimbări fizice și chimice pentru a demonstra în cele din urmă toată această mișcare internă, explodând, sfâșiind, schimbând ecosistemele, repornind ciclurile din natură.” Imaginea și energia lor sunt percepute de Lina ”ca metafore ale ființei noastre în societate. Ființe/entități non-umane milenare invizibile care ne conectează, care ne servesc ca bază, ca inspirație, care găzduiesc culturi, ritualuri și energii care își transmit cunoștințele de-a lungul anilor.”
Cea de-a doua prezentare a serii, ”La Méthode de construction de la vérité politique”, este un performance de Alevtina Kakhidze, care ”pune sub semnul întrebării invazia rusă în Ucraina și abordează aspectele polemice din jurul acestui război în curs de desfășurare. Artista ucraineană, născută în 1974 la Zhdanivka, oferă o versiune reînnoită a performance-ului său ”The Method of Constructing Political Truth”, conceput pentru prima dată pentru bienala de artă contemporană ”Manifesta 10” din Sankt Petersburg în 2014, la scurt timp după ocuparea Crimeei de către Rusia. În formatul unei conferințe de presă, amestecând desene, performance și scris, artista imaginează răspunsuri la întrebări politice formulate din diferite puncte de vedere: turistul, mediatorul, "luptătorul împotriva electricității" și grădinarul.
Închiderea serii / a proiectului cu vizionarea performance-ului realizat de Alevtina Kakhidze, aduce o circularitate proiectului care a căutat să aducă un răspuns la întrebarea ”And what art can do about it?”.
Pentru programul detaliat și intervenția fiecărui artist - WASP.Magazine.
Producător: WASP Studios // Co-producător: Asociația 4 Culture
Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiect co-finanțat de Uniunea Europeană – Programul Europa Creativă, în cadrul Life Long Burning – Towards A Sustainable Eco-System for Contemporary Dance in Europe.
Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Revista Zeppelin, Revista ARTA, Feeder, IQads, România Pozitivă