„Sfârșitul bibliotecii mele”, de Alberto Manguel – o nouă declarație de dragoste făcută lecturii

Alberto
Manguel, eseistul cunoscut cititorilor români din Biblioteca
nopții, Istoria
lecturii și
Un cititor în pădurea din oglindă, se oprește de data aceasta la
tema bibliotecii personale ca autobiografie în volumul Sfârșitul
bibliotecii mele,
apărut la editura Nemira, în traducerea lui Bogdan-Alexandru
Stănescu.

Manguel
se întoarce mereu la propriile creații schimbătoare, efemere, și
totuși mărturii ale eternității: revizitându-și bibliotecile,
se revizitează pe sine. Ultima „cochilie“ dintr-un prezbiteriu
de pe Valea Loarei nu este nicidecum un sfârșit, ci începutul unei
povești noi, al unei ordini noi și, mai ales, al unei căutări
noi, în compania prietenilor.

Însoțindu-l
pe Manguel, o să vă întâlniți și cu Ovidiu, Dante, Cervantes,
Lewis Carroll, Kafka, Borges sau Walter Benjamin. O să vizitați
legendara Bibliotecă din Alexandria, o să pătrundeți în
biblioteci personale și publice, anonime sau celebre, și o să
meditați, împreună cu autorul, la dragostea pentru cărți.

„Iubesc
bibliotecile publice și ele sunt primele locuri pe care le vizitez
când mă aflu într-un oraș pe care nu-l cunosc. Dar nu pot lucra
fericit decât în propria mea bibliotecă, cu propriile mele cărți
sau mai degrabă cu acele cărți despre care știu că sunt ale
mele. Poate că e un soi de fidelitate ancestrală în asta, un fel
de domesticitate zgârcită, o trăsătură a caracterului meu, mult
mai conservatoare decât ar fi putut admite tinerețea mea anarhică.
Biblioteca îmi era cochilie“.