Ascultă Radio România Cultural Live

Scriitori din 10 țări vin luna acesta la Timișoara, la FILTM, ediția a VI-a

02 Octombrie 2017, 14:02

• Cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM): 25-28 octombrie 2017 / Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara & Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara.
• Noi formate în arhitectura programului FILTM 6: un amplu maraton de poezie, reunind autori din zona Europei Centrale și de Sud-Est, și Literary Death Match – pentru prima dată, la Timișoara, literatura intră în ring!
• „Din 2016 nu mă mai mir că va fi și ediția a VI-a, a VII-a, a VIII-a și așa mai departe, întrucât atunci am fost sigur-sigur că Timișoara va câștiga competiția pentru titlul de Capitală Culturală a Europei în 2021.” (Robert Șerban, Președintele FILTM)

La finalul lunii octombrie, peste 20 de scriitori din 10 țări sosesc în capitala Banatului la cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM). Lecturi publice, dezbateri, dialoguri ale scriitorilor invitați cu cititorii, la care se adaugă și două formate noi în arhitectura programului Festivalului: un amplu maraton de poezie, reunind autori din zona Europei Centrale și de Sud-Est, și Literary Death Match – pentru prima dată, la Timișoara, literatura intră în ring.

Primele două seri ale festivalului au loc la Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara.
Miercuri, 25 octombrie, începând cu ora 18.00, iubitorii de literatură din Timișoara au șansa de a se întâlni cu doi dintre cei mai importanți scriitori români ai momentului: prozatoarea Gabriela Adameșteanu, cea mai tradusă autoare română contemporană, și Ion Vianu, un scriitor care își împarte destinul între Elveția și România – unul dintre cei mai buni medici psihiatri români din a doua jumătate a secolului XX, astăzi, una dintre cele mai plăcute surprize ale literaturii anilor 2000. Tema dezbaterii la care participă cei doi scriitori, moderați de scriitoarea timișoreană Adriana Babeți, este „Istoria, între memorie și ficțiune”.
Joi, 26 octombrie, organizatorii FILTM îi așază față în față pe: Serhii Jadan, cunoscut poet ucrainean, un veteran al Euromaidanului, alături de prozatorul german de origine poloneză Matthias Nawrat,
Tatiana Țîbuleac (Republica Moldova) – autoarea unuia dintre cele mai bune romane apărute în 2016, și pe Dan Lungu, cel mai tradus scriitor român din noua generație. Amfitrionul serii este jurnalistul Cristian Pătrășconiu, iar tema dialogului este „Istoria: o poveste de familie”.

Cea de a treia seară a FILTM 6, vineri, 27 octombrie, le propune cititorilor timișoreni întâlnirea cu 10 nume de primă mărime ale poeziei europene de astăzi, în cadrul unui maraton, moderat de poetul Robert Șerban, în Sala Mare Teatrului Național din Timișoara.
Participă: Robert Simonisek (Slovenia), Erdős Virág (Ungaria), Tanja Stupar-Trifunović (Bosnia și Herțegovina), Jovan Zivlak (Serbia), Jacek Dehnel (Polonia) și, din România, Eugen Bunaru, Slavomir Gvozdenovici, Ana Dragu, Costel Stancu, Domnica Drumea.

Ultima seară a ediției din acest an a FILTM, sâmbătă, 28 octombrie, aduce la Timișoara un format inedit: este vorba despre Literary Death Match, proiect de succes care a fost itinerat în întreaga lume. Gândit sub forma unui „meci de box”, Literary Death Match își propune să confrunte pe scenă patru autori care citesc din creațiile proprii, pentru fi apoi evaluați de un juriu. După prima rundă, rămân în ring doi competitori pentru care amfitrionul proiectului, Adrian Todd Zuniga, propune o probă secretă. În urma celei de a doua confruntări, este ales câștigătorul – desigur, alegerea unui câștigător este doar un pretext pentru a testa noi formule prin care literatura poate să rămână actuală pentru noile generații de cititori.
Scriitorii care intră în ring la Timișoara sunt: V. Leac, Cosmina Moroșan, Livia Ștefan și Vlad Drăgoi, iar lista juraților îi reunește pe scriitorii Mircea Mihăieș și Marcel Tolcea, alături de Gianina Corondan.

„Din 2016 nu mă mai mir că va fi și ediția a VI-a, a VII-a, a VIII-a și așa mai departe, întrucât atunci am fost sigur-sigur că Timișoara va câștiga competiția pentru titlul de Capitală Culturală a Europei în 2021. Și nu am ratat niciun prilej să fac public, cu mult înainte de anunțarea rezultatului, convingerea mea și argumentele care mă determinau să... încremenesc în ea. Minunile ne sunt la îndemână. Nu ține decât de noi să le „prindem” și să le perpetuăm. Să le împărtășim cu semenii noștri. Să ne bucurăm laolaltă de ele.
Să ne bucurăm, așadar, de FILTM care, anul acesta, va dura nu trei zile, ci patru, în care va fi un maraton de poezie (cum n-a mai fost până acum), în care va fi un meci de box literar (cum nu s-a mai văzut pe la noi), în care nume importante ale literaturii europene vor sta față în față (deci, alături) cu cititorii”, a declarat Robert Șerban, Președintele Festivalului Internațional de LIteratură de la Timișoara.

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) este un proiect susținut de Primăria Municipiului Timișoara, cu sprijinul Consiliul Județean Timiș.
Organizatori: Fundația Politehnica și Headsome Communication.
​Parteneri strategici: Timișoara 2021, Muzeul de Artă din Timișoara, Teatrul Național din Timișoara
Parteneri: La Două Bufnițe, Editura Polirom, Editura Cartier, Editura Max Blecher, Editura Charmides, Traduki, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din România, Institutl Polonez, Goethe-Institut, Uniunea Scriitorilor - Filiala Timișoara, Reflektor, Viniloteca
Parteneri media naționali: RFI România, Observator cultural, Radio România Cultural, Știrile TVR, Agerpres, La Punkt, Bookaholic, Bookblog, Semne bune, Agenția de carte, Bookhub, Literatura de azi, The Romania Journal, Gratuitor, Suplimentul de cultură, Sub25, IqAds,
Parteneri media locali: TVR Timișoara, UVT TV, Orizont, Banatul Azi, Timpolis, ADZ, Banater Zeitung, Ziua de Vest, Banatul meu, West City Radio, TeleU, PressAlert
Sponsori: ZOPPAS INDUSTRIES ROMANIA SRL, Hitch&Mosher, Grafoprint, Enoteca de Savoya

Lansare de carte la Chișinău: Lilia Calancea, „Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu”
Literatură 15 Aprilie 2025, 18:05

Lansare de carte la Chișinău: Lilia Calancea, „Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu”

Miercuri, 16 aprilie 2025, ora 18.00, la Cărturești la Muzeu – Chișinău (Str. 31 August 1989, Nr. 121 A), are loc...

Lansare de carte la Chișinău: Lilia Calancea, „Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu”
Luminița Voina-Răuț: Mario Vargas Llosa îmi spunea că, pentru el,“ciorna este cea mai grea, ciorna îl torturează cel mai tare”
Literatură 14 Aprilie 2025, 19:41

Luminița Voina-Răuț: Mario Vargas Llosa îmi spunea că, pentru el,“ciorna este cea mai grea, ciorna îl torturează cel mai tare”

Scriitorul peruan  Mario Vargas Llosa ,  laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 2010 , a...

Luminița Voina-Răuț: Mario Vargas Llosa îmi spunea că, pentru el,“ciorna este cea mai grea, ciorna îl torturează cel mai tare”
Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a încetat din viață la 89 de ani
Literatură 14 Aprilie 2025, 06:59

Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a încetat din viață la 89 de ani

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa , laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010 , a încetat din viață...

Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a încetat din viață la 89 de ani
Lansarea volumului „Teoria lucrului bine făcut“ de Veronica Stănică la Librăria Humanitas Cișmigiu – luni, 14 aprilie, ora 19.00
Literatură 11 Aprilie 2025, 16:27

Lansarea volumului „Teoria lucrului bine făcut“ de Veronica Stănică la Librăria Humanitas Cișmigiu – luni, 14 aprilie, ora 19.00

Editura Litera  vă așteaptă luni, 14 aprilie, ora 19.00  la  Librăria Humanitas de la Cișmigiu  (bd....

Lansarea volumului „Teoria lucrului bine făcut“ de Veronica Stănică la Librăria Humanitas Cișmigiu – luni, 14 aprilie, ora 19.00
Lansare de carte la Timișoara: „Francezi în Banat, bănățeni în Franța” de Smaranda Vultur
Literatură 10 Aprilie 2025, 18:14

Lansare de carte la Timișoara: „Francezi în Banat, bănățeni în Franța” de Smaranda Vultur

Vineri, 11 aprilie 2025, ora 18.00, la Librăria La Două Bufnițe (Piața Unirii nr. 11, Timișoara), are loc lansarea volumului...

Lansare de carte la Timișoara: „Francezi în Banat, bănățeni în Franța” de Smaranda Vultur
La mai puțin de un an de la câștigarea Prix Goncourt, ediția în limba română a romanului Huriile de Kamel Daoud
Literatură 10 Aprilie 2025, 12:32

La mai puțin de un an de la câștigarea Prix Goncourt, ediția în limba română a romanului Huriile de Kamel Daoud

Ediția în limba română a romanului Huriile de Kamel Daoud , recompensat în 2024 cu Prix Goncourt , cel mai...

La mai puțin de un an de la câștigarea Prix Goncourt, ediția în limba română a romanului Huriile de Kamel Daoud
Romanul SAREK, de Ulf Kvensler, publicat în România la Crime Scene Press, desemnat „Cel mai bun roman polițist al anului 2025” în Franța
Literatură 07 Aprilie 2025, 10:59

Romanul SAREK, de Ulf Kvensler, publicat în România la Crime Scene Press, desemnat „Cel mai bun roman polițist al anului 2025” în Franța

SAREK, debutul literar semnat de autorul suedez Ulf Kvensler, tradus în România la Crime Scene Press, a fost...

Romanul SAREK, de Ulf Kvensler, publicat în România la Crime Scene Press, desemnat „Cel mai bun roman polițist al anului 2025” în Franța
34 de scriitori de literatură pentru copii România, Republica Moldova și Ucraina și-au întâlnit publicul la Festivalul "Dimineața Cuvintelor"
Literatură 07 Aprilie 2025, 10:50

34 de scriitori de literatură pentru copii România, Republica Moldova și Ucraina și-au întâlnit publicul la Festivalul "Dimineața Cuvintelor"

Festivalul se află la cea de-a doua ediție și este inițiat și organizat de Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret a...

34 de scriitori de literatură pentru copii România, Republica Moldova și Ucraina și-au întâlnit publicul la Festivalul "Dimineața Cuvintelor"
Ascultă live

Ascultă live

01:30 - 03:30
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
01:05 - 04:53
RADIO NOCTURNA
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
03:00 - 04:00
English 5
Ascultă live Radio România Internaţional 1
03:00 - 04:00
reluare Cum ne place! (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
03:00 - 05:00
TEATRU RADIOFONIC
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 06:00
Hit Mix ( emisiune muzicală specializată)
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 06:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
03:00 - 03:30
România de nota 10 (reluare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru