Săptămâna cărților interzise
30 Septembrie 2019, 06:01
Aproximativ 500 de cărți au fost contestate în Statele Unite ale Americii, din motive religioase sau rasiale, potrivit celui mai recent raport al Asociaţiei Bibliotecilor Americane. Multe dintre aceste volume au fost scoase din biblioteci și interzise în școli și universități.
Autori precum Kurt Vonnegut, F. Scott Fitzgerald, Margaret Atwood sau J.R.R. Tolkien au fost interzişi de-a lungul timpului din cauză că ”ar influenţa negativ publicul cititor”. Seria ”Harry Potter” se află în fiecare an în topul celor mai controversate cărți pentru cititorii tineri, potrivit Asociaţiei Bibliotecilor Americane.
Diana Joicaliuc a stat de vorbă cu Deborah Caldwell-Stone, director interimar al Biroului pentru Libertate Intelectuală din cadrul Asociației Bibliotecilor Americane.