PORTRET: 400 de ani de la naşterea lui Molière

Motto: „Ipocrizia este un viciu la modă și toate viciile la modă trec prin virtute.” – Molière

Sâmbătă, 15 ianuarie, se împlinesc 400 de ani de la naşterea lui Jean-Baptiste Poquelin, mult mai cunoscut drept Molière, scriitor francez de teatru, director și actor, unul dintre maeștrii satirei comice, un nume cu rezonanţă universală, dramaturgul francez cel mai cunoscut în străinătate.

Molière a trăit într-o epocă plină de canoane, iar piesele sale au încălcat multe reguli şi interdicţii, autorul mizând pe complicitatea spectatorilor care nu vor fi rezistat ispitei de a intra în joc şi de a râde împreună de paradoxala alcătuire a naturii noastre umane.

Molière a reuşit un lucru cu adevărat excepţional, anume că, indiferent de timpul şi spaţiul în care este jucat, are mereu forţa de a stârni râsul, iar regizorului îi rămâne să urmeze îndemnul marelui dramaturg, acela de a răscoli în toate zonele în care se cuibăresc făţărnicia, viciile ori prostia.

* * * * *

Jean-Baptiste Poquelin s-a născut la 15 ianuarie 1622, la Paris.

A fost fiu de Tapissier du Roi („Tapițer al Regelui”), însă și-a pierdut mama încă din fragedă copilărie.

A studiat la prestigiosul Collège de Clermont, iezuit, şi a fost prieten apropiat al abatelui La Mothe Le Vayer, fiu al lui François de La Mothe-Le-Vayer, în anii în care abatele edita lucrările tatălui său, acesta exercitând o influenţă semnificativă asupra viitorului dramaturg.

Una dintre primele sale lucrări a fost traducerea, astăzi pierdută, după lucrarea „De Rerum Natura” a filosofului roman Lucretius.

La vârsta de 18 ani, tatăl său i-a predat titlul de Tapissier du Roi, și oficiul asociat de „valet de chambre”, poziţie din care intra în contact frecvent cu Regele.

În anul 1642, Poquelin a absolvit Dreptul la Orléans, iar un an mai târziu, împreună cu iubita sa Madeleine Béjart, cu un frate și o soră a acesteia, a înfiinţat compania teatrală L’Illustre Théâtre, care, însă, va falimenta în anul 1645, fiind constrâns să facă câteva săptămâni de închisoare pentru datoriile acumulate.

În acelaşi an, 1645, scrie „Doctorul zburător”/”Le Médecin volant”.

După eliberarea din detenţie, însoțit de Madeleine Béjart, a plecat într-un tur al satelor unde va susţine spectacole din postura de comedian.

În acei ani a adoptat pseudonimul Molière, care fusese inspirat de numele unui mic sat din sudul Franței.

Activitatea de comedian voiajor va dura timp de 14 ani, perioadă în care va juca alături de companiile lui Charles Dufresne, însă ulterior îşi va înfiinţa propria sa companie. Pe parcursul acestei perioade, prințul de Conti, guvernatorul provinciei Languedoc, va deveni sponsorul său, acesta dând şi numele companiei înfiinţate de Molière. Prietenia şi colaborarea celor doi se va încheia, peste ani, după ce Conti se va alătura inamicilor lui Molière, în „Parti des Dévots”.

În anul 1658, Molière a ajuns la Paris, unde va juca în tragedia Nicomède a lui Corneille și în farsa „Le docteur amoureux”/”Doctorul îndrăgostit”, obţinând un oarecare succes.

În anul 1659, scrie „Les Précieuses ridicules”/”Prețioasele ridicole”, prima sa încercare de a batjocori, întrucâtva, anumite manierisme prezente la acea vreme în Franța.

La scurt timp, trupa sa s-a alăturat unei companii italiene faimoase pe plan local care juca „Commedia dell’arte”. La teatrul Petit-Bourbon, la 18 noiembrie 1659, va avea loc premiera piesei „Les Précieuses ridicules” , una dintre capodoperele sale.

În anul 1660, scrie „Sganarelle ou le cocu imaginaire”/”Sganarelle sau încornoratul închipuit” – în care aborda subiectul relațiilor conjugale, condimentat cu opinii despre falsitatea relațiilor interumane, pe care le-a descris cu un pesimism aparte – , în 1661, „L’École des maris”/”Școala bărbaților”, iar în 1662, „L’École des femmes”/(„Școala femeilor”).

Molière va deveni un maestru în a critica prin umor obiceiuri din societatea franceză a acelor ani, o atitudine care va deveni obiectul unei ample dezbateri în lumea literară a acelor timpuri.

Tot în 1662, Molière s-a mutat la Théâtre du Palais-Royal, tot alături de partenerii săi italieni și s-a căsătorit cu Armande.

Aminteam, în rândurile de mai sus, de un curent din societatea franceză a acelor ani care se contura împotriva sa, curent care s-a concretizat prin „Parti des Dévots” – o organizaţie de factură politică şi socială, care a avut un rol important, finalmente, în reforma bisericii catolice – , la care a aderat şi fostul său prieten şi sponsor, Prințul de Conti. Această organizare protesta împotriva „realismului“ excesiv al lui Molière, practicat, se spunea, cu ireverență, printre opozanţi aflându-se mai ales autorii aşa numiţi tradiționaliști. Pe de altă parte, însuşi Regele și-a exprimat solidaritatea cu Molière, ba mai mult, acesta consimţind să fie şi nașul primului fiu al dramaturgului.

În anul 1664, va scrie „La Princesse d’Élide”/”Prințesa din Elida” – subtitulată „Comédie galante mêlée de musique et d’entrées de ballet“, scrisă pentru divertismentul regal de la Versailles – şi „Le Mariage forcé”/”Căsătorie cu de-a sila”, ambele opere rezultate din prietenia lui Molière cu Jean Baptiste Lully, care îl va influenţa în scrierea acestora.

Tot în 1664, scrie şi este jucată piesa „Le Tartuffe, ou L’Imposteur”, creând cel mai mare scandal din cariera artistică a lui Molière. După apologia subiectului ipocriziei generale a claselor dominante, el a fost acuzat de ultraj, fiind contestat violent.

Acum Regele Ludovic al XIV-lea îi va sugera să suspende reprezentațiile, iar Molière va scrie, în 1665, „Don Juan, ou le Festin de Pierre”/”Don Juan sau petrecerea lui Pierre”, pentru a calma spiritele. Don Juan va fi însă o lucrare cu atât mai bizară, povestea unui ateu devenit un soi de ipocrit religios, postură pentru care este pedepsit de Dumnezeu. Și acest spectacol va fi suspendat, însă Regele îşi va arăta din nou protecţia, devenind oficial noul sponsor al trupei lui Molière.

În 1666, scrie „Mélicerte”, iar un an mai târziu, „Pastorale comique”/”Pastorala comică” şi „Le Sicilien ou l’amour peintre”/”Sicilianul sau amorul pictor” – scrisă pentru festivitățile de la castelul din Saint-Germain – , dar mai ales „Le Misanthrope”/”Mizantropul”, considerată cea mai distinsă capodoperă a lui Molière, cea cu cel mai înalt conținut moral, foarte puțin apreciată, însă, la vremea respectivă.

De asemenea, Molière scrie „Le Médecin malgré lui”/”Doctor fără voie”, o satiră împotriva științelor oficiale, a doctorilor în particular, pe care îi descrie ca indivizi pompoși care vorbesc (puțină) latină pentru a-i impresiona pe alții cu o erudiție falsă, și care cunosc doar câteva remedii, de cele mai multe ori ineficiente.

În 1668, scrie „Amphitryon”, cu evidente aluzii la aventurile amoroase ale regelui, „Mari confondu”/”Soțul zăpăcit”, o piesă mai puțin apreciată dar şi „L’Avare”/”Avarul”, prezentată la 9 septembrie 1668 pe scena de la Palais-Royal.

„Avarul”, a cărei acţiune se petrece la Paris, este o comedie socială a marelui scriitor clasic francez, prin care pătrunde în interiorul unei familii burgheze din a doua jumătate a veacului al XVII-lea, căreia îi descoperim moravurile şi vicisitudinile. Figura centrală, care le domină pe toate, este, evident, cea a lui Harpagon, personaj complex, stăpânit de o zgârcenie nemaipomenită şi de un egoism pe cât de odios, pe atât de ridicol. În jurul său, evoluează cele două perechi de îndrăgostiţi – Élise şi Valere, Marianne şi Cléante – destul de convenţionali prin atitudine şi limbaj. Mult mai pitoreşti, mai reliefaţi sunt La Fleche, valetul lui Cléante, şi mai cu seamă jupânul Jacques, bucătarul şi vizitiul avarului. Piesa nu s-a bucurat de un mare succes în faţa publicului acelor ani, obişnuit cu comediile în versuri, însă, din creaţia lui Molière, „Avarul” se numără printre piesele cele mai reprezentate, cu peste 2000 de spectacole realizate începând cu anul 1680. În plus, ea va cunoaşte numeroase interpretări cinematografice, una dintre acestea fiind cea a celebrului actor francez de comedie Louis de Funes, în 1980, în filmul cu acelaşi nume, în regia lui Jean Girault şi Louis de Funes, iar în rolurile principale au mai jucat Michel Galabru, Claude Gensac, Bernard Ménez, David Michael Frank, Herve Bellon şi Guy Grosso.

În 1669, scrie „Monsieur de Pourceaugnac”, iar un an mai târziu „Les Amants magnifiques”/”Îndrăgostiții magnifici”, dar mai ales o altă capodoperă, „Le Bourgeois Gentilhomme”/”Burghezul gentilom”, descrierea unei epoci în care orice îmbogăţit îşi putea cumpăra un titlu de nobleţe, o epocă de un parvenitism feroce, în care mai toată lumea vrea să pară ceea ce nu este.

În 1671, Madeleine Béjart moare, iar Molière suferă în urma pierderii, iar boala sa se va înrăutăţi.

În acelaşi an scrie „Les Fourberies de Scapin”/”Vicleniile lui Scapin” – o farsă și o comedie în 5 acte –, „Comtesse d’Escarbagnas” şi „Les Femmes savantes”/”Femeile savante”.

În anul 1673, vine şi unul dintre cele mai faimoase momente din viața lui Molière, ultimul din întreaga sa existenţă, în care, în timp ce juca „Le Malade imaginaire”/”Bolnavul închipuit”, s-a prăbușit pe scenă.

A murit la câteva ore distanţă, în casa sa, fără împărtășanie, fiindcă doi preoți – care îi contestau activitatea literară – refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu.

Era în ziua de 17 februarie 1673, iar Molière abia împlinise 51 de ani.

Pe scenă purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiție cum că galbenul aduce ghinion actorilor.

În condiţiile acelor vremuri, a fost îngropat într-un cimitir obișnuit, pe timp de noapte.

În 1792, rămășițele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze și în 1817 transferate la Cimitirul Le Père Lachaise din Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.

Teatrul de Comedie Franceză (Comedie-Francaise sau Theatre-Francais) este cel mai vechi teatru din lume care continuă să funcţioneze şi unul dintre puţinele teatre de stat din Franţa. Totodată, este singurul teatru de stat din Franţa care are propria trupă de actori.

Principala sală de spectacole este numită Salle Richelieu, parte a complexului Palatului Regal, fiind situată în Piaţa Andre-Malraux din Paris.

A fost înfiinţat la 8 august 1680, prin decretul regelui Ludovic al XIV-lea, prin care au fuzionat trupele de actori ale teatrelor Guenegaud şi Hotel de Bourgogne. În 1673, anul morţii lui Molière, în trupa de actori au fost incluşi şi cei de la Theatre du Marais, precum şi trupa de actori a lui Molière. Astfel se explică de ce, de-a lungul istoriei, instituţia de cultură a fost cunoscută şi sub numele de „Casa lui Molière” („La maison de Molière”), acesta fiind cel mai cunoscut dramaturg francez asociat cu Comedie-Francaise.

Actuala sală principală de spectacole, concepută de arhitectul Victor Louis, a devenit sediul Teatrului de Comedie Franceză în mai 1799, fiind refăcută în 1900 din cauza unui puternic incendiu şi renovată complet în 1970. Celelalte două săli ale teatrului sunt Theatre du Vieux-Colombier şi Studio-Theatre.

Repertoriul Teatrului de Comedie Franceză a strâns, de-a lungul vremii, peste 3.000 de opere, majoritatea fiind piese clasice semnate de Corneille, Racine, Molière, Marivaux, Alfred de Musset, Victor Hugo şi alţii.

Mai multe cuvinte sau fraze folosite în operele lui Molière sunt folosite acum în limba franceză.

Astfel, un „tartuffe” înseamnă un ipocrit, în special unul expunând moralitate afectată sau evlavie religioasă.

De asemenea, „Statua Comandantului” („statue du Commandeur”) din Don Juan este folosită ca o comparație pentru rigiditate, iar însuşi termenul de Don Juan este folosit ca un calificativ al dispreţului, referitor la bărbații care seduc femeile din motive ascunse, iar apoi le părăsesc…

Anul 2022 înseamnă, din punct de vedere cultural, celebrarea câtorva nume şi opere importante, în Franţa dar şi în restul lumii. Pe data de 15 ianuarie se împlinesc 400 de ani de la naşterea lui Molière, autorul unor piese jucate pretutindeni în lume precum „Tartuffe”, „Burghezul gentilom” sau „Avarul”, iar pentru francezi, 2022 este Anul Molière, dramaturgul urmând a fi sărbătorit pe toată durata anului.

de Răzvan Moceanu - RADOR