Paula McLain: ”Pentru mine scrisul este o modalitate de a da sens vieții”
31 Martie 2019, 10:09
Paula McLain mărturisește că este atrasă irezistibil de poveştile femeilor curajoase şi originale, care își croiesc singure drumul în viață. ”Avem nevoie să vedem mai multe femei înaintea timpului lor”, crede scriitoarea.
Abandonată de ambii părinţi, luată în grijă, alături de cele două surori ale sale, de instituţiile judiciare abilitate, Paula McLain a fost nevoită să se descurce singură și povestește că le împrumută deseori personajelor experienţele şi trăirile sale.
A scris despre prima femeie care a traversat Atlanticul în zbor, singură, Beryl Markham, iar volumul "Zbor în jurul soarelui" este în curs de ecranizare. Dar consacrarea naţională şi internaţională, i-a adus-o în 2011 ”Soţia din Paris" despre Hadley Richardson, prima dintre cele patru soții ale scriitorului american Ernest Hemingway. După 7 ani, s-a reîntors la viața tumultoasă a lui Hemingway și intră foarte convingător în pielea Marthei Gellhorn. Romanul "Hemingway şi cu mine", de Paula McLain, o reconstituire ficţională a iubirii dintre Ernest Hemingway şi celebra corespondentă de război şi scriitoare americană Martha Gellhorn, a apărut recent la editura Humanitas Fiction.
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/paula-mclain-pentru-mine-scrisul-este-o-modalitate-de-a-da-sens-vie%C8%9Bii/