Mircea Cărtărescu despre Peisaj după isterie la Revista Literară Radio de astăzi
07 Mai 2017, 10:11
Peisaj după isterie se numeste cel mai recent volum semnat de Mircea Cărtărescu, apărut la Humanitas și care cuprinde articole publicate între 2007 si 2017. Este prima carte pe care o publică dupa romanul Solenoid, apărut în 2015. “Eu cred că dacă există ceva puternic și important în Peisaj dupa isterie este Vocea. Vocea care unește toate textele, indiferent dacă ele sunt literare, de eseistică sau chiar aplicate politic. Eu cred că este foarte greu să obții acest efect de sinceritate, acest efect de Voce care îți vorbește, nu de la înălțimea unui guru sau a unui etalon moral sau de la înălțimea unui scriitor important, ci de la înălțimea ochilor tăi, de la aceeasi înălțime cu tine”, mi-a spus Mircea Cărtărescu, invitatul de astăzi al Revistei Literare Radio.
AUDIO: Mircea Cărtărescu despre Peisaj după isterie, într-un interviu de Anca Mateescu