Lansare de carte: „Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu“
08 Februarie 2019, 11:07
Academician Dinu C. Giurescu (1927-2018) va fi omagiat marți, 12 februarie 2019, cu prilejul lansării volumului de convorbiri „Mărturia unui istoric singuratic“, publicat la Editura RAO de istoricul Narcis Dorin Ion. Evenimentul se va desfășura în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu“ al Bibliotecii Academiei Române, începând cu ora 13.
Despre
viața, ideile și perocupările profesorului Dinu C. Giurescu, dar și despre
carte și autorul ei, vor vorbi acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei
Române, acad. Răzvan Theodorescu și acad. Victor Spinei, vicepreședinți ai
Academiei Române, acad. Dan Berindei, președintele Secției de științe istorice
și arheologie, și Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO.
Volumul
este rezultatul unui dialog deschis purtat în anul 2017 între reputatul istoric Dinu C. Giurescu și Narcis Dorin
Ion, la rândul său istoric, și constituie „mărturia unei vieți dedicate
istoriei, patrimoniului și monumentelor istorice ale României“.
Descendent
dintr-o celebră familie de istorici, Dinu C. Giurescu a continuat opera de
cercetare a tatălui, Constantin C. Giurescu, și bunicului său, Constantin
Giurescu, devenind unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți istorici și
profesori români, o conștiință civică și patriotică ce a marcat societatea
românească după 1989.
A fost
cercetător, profesor universitar în țară, la Catedra de istoria românilor din
Universitatea București, și în Statele Unite ale Americii, la William Paterson
College, New Jersey, și la Texas A&M University, conducător de doctorate,
editor de documente, autor al unei impresionante opere istorice, fiind
preocupat de studiul civilizației românești, de istoria diplomației românești
și acordând o atenție specială problemelor de istorie contemporană. Specialist
în de arta medievală românească din secolele XIV-XVIII, de care a fost deosebit
de atașat, Dinu C. Giurescu a militat împotriva demolării unor importante
monumente istorice și de artă, cărora le-a consacrat o serie de lucrări.
Membru
corespondent al Academiei Române din 1990 și membru titular din 2001,
profesorul Dinu C. Giurescu a fost coordonator și coautor al volumelor IX și X
din valorosul tratat „Istoria românilor“, operă fundamentală elaborată sub
egida Academiei Române.
Apariția
postumă a volumului „Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu
academicianul Dinu C. Giurescu“, la aproape un an după plecarea dintre noi a
protagonistului, constitutie un act cultural meritoriu, ce oferă publicului
ocazia să cunoască îndeaproape activitatea și biografia unui mare istoric, ce
și-a asumat și afirmat curajos opiniile, înfruntând ostilitatea regimului
politic.
Cartea se înscrie în seria de lucrări dedicată convorbirilor cu mari personalități contemporane ale culturii române, proiect al istoricului Narcis Dorin Ion, din care au apărut până acum volumele „Portretul unui aristocrat al spiritului. Convorbiri cu academicianul Dan Berindei“, la la Editura Oscar Print, și „Despre cultura de ieri şi românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu“, la Editura RAO. Biroul de presă al Academiei Române