Gabriel Liiceanu: Viața Monicăi Lovinescu a fost o pledoarie pentru “o societate de caractere”
Pe 19 noiembrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, jurnalistă, critic literar și cea mai importantă voce feminină a exilului românesc. Fundația Humanitas Aqua Forte și Editura Humanitas organizează Anul Monica Lovinescu iar programul anului centenar a debutat astăzi, cu o conferință de presă susținută de Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici.
24 Februarie 2023, 06:33
„Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au făcut parte din șirul oamenilor providențiali pentru România, care au apărut în momentul în care ființa comunității era amenințată. Ei și-au construit, la Paris, destinul, în jurul gândului, devenit datorie, de a ne salva pe noi, cei rămași în țară. Au fost două voci care, vreme de câteva decenii, au vorbit în locul a douăzeci de milioane de oameni. Era foarte important ca noi să mai auzim glasul adevărului de undeva„ – spune Gabriel Liiceanu.
Despre ce a însemnat Monica Lovinescu pentru țara noastră, pentru cultura noastră, a stat de vorba Anca Mateescu cu Gabriel Liiceanu, la GPS CULTURAL.