E timpul să afli mai multe despre literatura universală!
21 Septembrie 2022, 07:25
Din 29 septembrie, ora 19:00, de la Fundația Calea Victoriei pornim în căutarea eroilor din literatura universală cu filologul Alexandru Philippide.
E timpul să trecem dincolo de ce am studiat în liceu la literatură universală și să ne lărgim orizonturile literare. Incursiune în literatura universală: eroi, destine și libertate pornește de la momente ale istoriei literaturii și ajunge până la analiza unor texte în profunzimea identității și individualității lor.
Prima întâlnire abordează teme capitale ale romantismului, surprinse la autori diferiți. Hugo, Goethe, Lamartine, Hölderlin, Novalis, Mörike, Puşkin, Lermontov se lasă descoperiți în toată splendoarea creației lor.
La cea de-a doua, vom vizita tărâmurile genului dramatic și ne vom opri mai mult asupra genezei primelor forme estetice ale acestuia: „Cântecele Ţapului” sau în limba de origine „Tragos Oedia”. Cu acest prilej vom aduce împreună Poetica lui Aristotel cu tragedia antică greacă, reprezentată de Eschil, Sophocle şi Euripide. Prezentarea va cuprinde patru părţi: 1. Geneza tragediei (ritualurile închinate unor divinităţi: Ceres, Persifana, Athena, Dionisos), 2. Estetica – caracteristici (Poetica lui Aristotel, conceptele de mimesis şi catharsis, regula celor trei unităţi, limbajul) 3. Principalii autori ai tragediei antice greceşti (Eschil, Sophocle, Euripide), 4. Sentimentul tragic la Shakespeare, Corneille, Eminescu, Puskin, Rilke, cu exemplificare pe texte.
De la Hamlet şi Prospero la Luceafărul, de Eminescu şi Demonul, de Lermontov este tema celei de-a treia întâlniri. Aceasta propune o incursiune metafizică în lumea titanilor. Hamlet şi Furtuna sunt două momente monumente ale literaturii universale. Vom intra pe tărâmul poveştii care închide în interiorul ei problematica lumii întregi. Personajul Hamlet, asemeni lui Harap Alb din basmul lui Creangă, străbate o experienţă extramundană, neînţeleasă, dar plină de înţelesuri pentru spectatori. Discipol al lui Montaigne, căutator al dreptăţii cu preţul vieţii, estet al artei dramatice, metafizician, amant, spadasin, personajul lui Shakespeare aduce în debutul sec. al-XVII-lea un suflu nou, nepieritor, punct maxim în literatura Renaşterii. Personajele lui Eminescu, Cătălin şi Cătălina sau Tamara lui Lermontov sunt şi ele arhetipuri ale lui Caliban, în faţa cărora lucirea, daimonul şi magia se frâng.
Mai multe despre curs și înscrieri puteți citi aici.