Ana Blandiana: „Mă intimidează, desigur, prezența Regelui Spaniei și a premianților din alți ani - tot felul de nume pe care le știam din istorie sau din bibliotecă”
23 Octombrie 2024, 18:43
Ana Blandiana, laureata Premiului pentru Literatură Prințesa de Asturia, se află la Oviedo pentru a participa la evenimentele din cadrul Galei Premiilor Prințesa de Asturia. Pe parcursul acestor zile, scriitoarea ia parte la diverse activități, precum seri de lectură, întâlniri cu cititorii și discuții cu cluburile de carte din bibliotecile publice din regiunea Asturia. În această seară va avea o întâlnire cu studenții de la Facultatea de Științe Umaniste a Universității din Oviedo. Ceremonia de decernare a premiului va avea loc vineri, la hotelul Reconquista, în prezența suveranilor spanioli.
Ana Blandiana a vorbit cu Anca Mateescu, în cadrul emisiunii GPS Cultural, despre experiența sa la Gala Premiilor Prințesei de Asturia. Aceasta consideră că, în general, premiile și poezia nu sunt neapărat compatibile, dar recunoaște că premiul este o confirmare a succesului său în Spania, unde i-au fost publicate 11 cărți.
“O dovadă clară a respectului și a seriozității cu care este privită poezia în Spania este ceea ce se întâmplă în această săptămână. E o săptămână de sărbătoare a poeziei aici, la Oviedo.”
Scriitoarea a participat la un recital în fața a 800 de persoane, inclusiv reprezentanți ai 80 de cluburi de lectură, care citiseră lucrările ei. A fost impresionată de atenția acordată poeziei și de interesul cititorilor spanioli. A fost surprinsă, deasemenea, de prezența masivă a presei scrise în Spania, unde suplimentele culturale sunt încă foarte bine reprezentate, în contrast cu alte țări europene, unde acestea au dispărut treptat.
“Mi s-a părut absolut intimidantă importanța care e dată poeziei și culturii, în general.”
În această seară, va avea loc proiecția filmului documentar despre viața Anei Blandiana, intitulat Între tăcere și păcat, realizat de Diana Nicolae. Filmul a avut premiera la Cracovia, a fost prezentat în această vară la Cluj, la TIFF, zilele acestea la Festivalul internațional de film documentar Astra de la Sibiu și invitat, acum, și la Oviedo. Scriitoarea își exprimă emoțiile legate de ceremonia oficială de decernare a premiului, care va avea loc în prezența Regelui Spaniei și a altor laureați celebri. Deși este intimidată de prestigiul ceremoniei, Ana Blandiana apreciază recunoașterea internațională și impactul pe care cultura și poezia îl au în societatea spaniolă.
Premiile Prințesa de Asturia sunt acordate anual de Fundația Prințesei Moștenitoare a Spaniei pentru realizări remarcabile în domenii precum arte, literatură, științe sociale, comunicare, științe umaniste, cooperare internațională, cercetare științifică, tehnică și sport. Anul trecut, premiul pentru literatură a fost acordat scriitorului japonez Haruki Murakami.