Acolade - rolul și ponderea umanioarelor și a științelor exacte în formarea și afirmarea personalității omului contemporan
21 Septembrie 2016, 18:54
Oana-Georgiana Enăchescu și Constantin-Cristian Bleotu vă invită la o nouă etapă a dezbaterii pe marginea unei teme a cărei actualitate este întrecută doar de perenitatea ei, și anume rolul și ponderea umanioarelor și a științelor exacte în formarea și afirmarea personalității omului contemporan.
După istorici și filosofi, în emisiunea ACOLADE din 21 septembrie dialogăm cu reprezentanții științelor tari: un matematician – prof. univ. Radu Gologan – și un fizician – cercet. Andrei Dorobanțu.
La rubrica „Essentialia” ducem mai departe povestea cuvântului școală, poposind în dreptul unor sintagme ce au dobândit un cert prestigiu cultural.
Răsfoim publicațiile de cultură „Apostrof” din Cluj-Napoca și „Suplimentul de cultură” din Iași.
Așteptăm sugestiile dumneavoastră pe adresa de e-mail: acoladeliterare@yahoo.ro! Urmăriți-ne și pe www.radioromaniacultural.ro!