Vremuri de altădată…de Dan Manolache

 

„Veniturile ţării se vindeau în totul la favoriţi….care despoiau fără milă pe nenorociţii de locuitori. Dreptatea se vindea pe bani….”

În ce ţară şi în ce timp se vor fi petrecut toate aceste fapte? În Ţara Românească, în vremea fanarioţilor, susţine Nicolae Filimon în cunoscutul său roman „Ciocoii vechi şi noi”.

Istoria românilor stabileşte cu precizie durata acestei epoci. De pildă, în Valahia, fanarioţii au domnit între 5 ianuarie 1716 şi 18 ianuarie 1821. Primul dintre ei a fost Nicolae Mavrocordat iar ultimul, Alexandru Suţu.

Istoria însă nu consemnează şi nici nu ar putea să o facă, când sau mai precis dacă a dispărut din România şi fanariotismul. Ne lasă pe noi, pe fiecare dintre noi, să apreciem. Mă tem însă că răspunsul nostru va fi mai degrabă negativ deşi, spun istoricii, percepţia noastră despre fanarioţi, despre adevăraţii fanarioţi, este nemeritat de subiectivă.

Ştim că domnii îşi obţineau tronul mituind înalţi funcţionari ai Stambulului şi că apoi îşi recuperau cu dobândă banii punând asupra Ţărilor Române biruri multe şi grele. Veacul fanariot a fost asimilat cu unul al corupţiei, al domniei bunului plac, al spolierii ţării de către venetici avizi îmbogăţire.

În ultima perioadă însă, mulţi cercetători ai trecutului consideră că „renumele” fanarioţilor este în mare parte nemeritat. Ei cred că reprezentanţii celor 11 familii domnitoare creştine provenite din cartierul constantinopolitan al Fanarului au fost „agenţi activi ai civilizaţiei”. Şi argumentează: ei au înfiinţat şcoli, au reformat justiţia şi fiscalitatea, au dat posibilitatea rumânilor şi vecinilor să-şi câştige libertatea prin răscumpărare. Constantin Mavrocordat a fost primul care a introdus salarizarea funcţionarilor statului şi a interzis, atenţie!!!...ploconelile.

Adevărul despre fanarioţi iese încet, încet, la iveală. Nu afost o epocă întunecată ci, asemenea mulor altora din istoria noastră, doar....gri. O problemă a istoriografiei, veţi zice. Cu siguranţă. Fanariotismul însă, cel pur, dur şi subiectiv ca percepţie istorică, mă tem că rămâne chiar problema noastră.

Pentru că, nu-i aşa? A fost odată o vreme în care „Veniturile ţării se vindeau în totul la favoriţi….care despoiau fără milă pe nenorociţii de locuitori. Dreptatea se vindea pe bani….”