Summitul Înțelepților la SIBIU
09 Mai 2020, 10:28
România se luptă curajos ca să treacă cu bine prin provocarea globală. Oamenii care depun zilnic acest efort au fețele ascunse de masca medicală, noul simbol al protecției, responsabilității, solidarității sociale.
În spatele tuturor măștilor stă ascuns un zâmbet, o
speranță, o vorbă înțeleaptă în vremuri incerte, curajul, bucuria, optimismul,
durerea, efortul, surâsul, ruga pentru cel de lângă.
Ne aducem aminte cu mândrie cum anul trecut, pe 9
mai, de ziua Europei, Sibiul scăldat în soare era epicentrul Europei. Anul
acesta vedem limpede că ideile nu au granițe. Chiar dacă ne izolăm și păstrăm
distanțe regulemantare, Sibiul este gazda unui nou Summit simbolic. Summitul
întelepților, artiștilor, oamenilor de știință, al muzicienilor și filozofilor.
Prin opera lor au rămas nemuritori. Ei demonstrează că înțelepciunea, inspirația, perseverența,
munca și disciplina trec dincolo de mască.
Campania Summitul
Înțelepților la Sibiu, inițiată de Filarmonica de Stat și Clubului Lions
Brukenthal Sibiu, sub îndemul #solidaripentrusibiu aduce în cetate
personalitățile culturii mondiale, care s-au confomat măsurilor de protecție.
Îi putem găsi prin tot orașul, purtând mască, dar având o vorbă de încurajare
pentru fiecare dintre noi.
Vă invităm urmați exemplul personajelor din afișe,
oaspeții de seamă ai orașului în acest an și să vă bucurați de gândurile lor,
desigur, sub masca de protecție.