Storymania – 15 ani de la atentatele din 11 septembrie
12 Septembrie 2016, 17:20
La 11 septembrie 2001, Statele Unite ale Americii au fost ținta celor mai sângeroase atentate din istorie. 19 teroriști, membri ai rețelei Al-Qaeda, au deturnat patru avioane de pasageri cu scopul de a ataca simbolurile economice, militare și politice americane. Două avioane au lovit World Trade Center, unul Pentagonul, iar un altul se îndrepta spre Washington, dar intervenția pasagerilor a făcut ca avionul să se prăbușească mai devreme.
2977 de persoane și-au pierdut viața în urma acelor atacuri, despre care se spune că au reușit să schimbe definitiv lumea în care trăim.
Cum s-a schimbat viața după acele atentate? Cum ne raportăm în prezent la pericolul terorist și ce presupune lupta împotriva acestui fenomen care capătă din ce în ce mai multă amploare? Aflați în emisiunea Storymania, într-un documentar Radio România Cultural realizat de Dan Vasiliu.