Ritualuri de trecere – Introspecții, duminică, 28 februarie 2021, ora 18.30
26 Februarie 2021, 16:17
Există obișnuința ca venirea primăverii să fie marcată prin dăruirea de mărțișoare și flori. Chiar dacă este o îndeletnicire care ține mai mult de obligații și de comercial, nu am renunțat de tot la ea. Cerințele societății ne îndepărtează tot mai mult de ritmurile naturale. În prezent, lucrăm sau ne odihnim la ore ciudate, privim în ecrane până la 16 ore din 24, galopăm dintr-un rol social în altul de mai multe ori pe zi, fără să mai facem distincția clară dintre acestea. Cine mai are timp de sublinieri sau de tranziții?! Și totuși, faptul că unele ritualuri de trecere rezistă, chiar așa, îndepărtate de sensurile originare, ar putea fi un indiciu că încă ne sunt necesare. Marcăm trecerea dintre ani, schimbarea anotimpurilor, dar și etape importante personale sau de grup, nașterea, aniversările, căsătoria, pierderile. Ce semnificații mai au la nivel individual ritualurile de trecere? – Discutăm în emisiunea Introspecții, duminică, 28 februarie, de la 18.30, în direct, la Radio România Cultural. Invitat: Gabriel Pîrcălabu, psiholog și psihoterapeut. Realizator Daniela Vasile