Ascultă Radio România Cultural Live

PUTNA - 150. Mărturii identitare

13 August 2021, 07:26

14 – 16 august 2021, Bucureşti, Putna, Dumbrăveni

Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română, Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare şi Consiliul Județean Suceava, organizează la Bucureşti, la Putna şi la Dumbrăveni o serie de evenimente menite a marca 150 de ani de la Serbarea Putnei, din 1871.

Importanţi scriitori, critici literari, istorici, diplomați, oratori și artiști români au avut un rol fundamental în desfășurarea și/sau imortalizarea acestei serbări, cei mai reprezentativi dintre aceștia fiind Mihai Eminescu (secretar al comitetului pentru Serbarea de la Putna), Ioan Slavici (președintele Societății „România Jună”), Ciprian Porumbescu (la 17 ani, susține, în cadrul evenimentului, un concert de vioară), Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, G. Dem. Teodorescu, pictorii Nicolae Grigorescu şi Carol Popp de Szathmary, A. D. Xenopol, care sosește de la Berlin pentru a susține cuvântarea festivă.

Conform Letopisețelor putnene și Cronicii moldo-polone, în 10 iulie 1466, începe zidirea bisericii Mănăstirii Putna, ceea ce face ca anul acesta să aniversăm și 555 de ani de la punerea pietrei de temelie a lăcașului sfânt. În 1470 a avut loc sfințirea mănăstirii în prezența domnitorului Ștefan cel Mare, a familiei sale, a marilor boieri și a multor credincioși moldoveni. Acest moment istoric a fost marcat, în 1871, la 401 ani de la sfințire, prin depunerea urnei de argint la mormântul lui Ștefan cel Mare, cu pământ din toate provinciile românești și prin adunarea, timp de trei zile, a 3.000 de reprezentanți din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina (aflate în Imperiul Austro-Ungar), Dobrogea (Imperiul Otoman), Basarabia (Imperiul Rus), în prezența preoților și a diaconilor, realizându-se privegherea, liturghia și procesiunea.

De la întâlnirea istorică la mormântul lui Ștefan cel Mare, din 1871, „pornită dintr-un sentiment de pietate către trecutul nostru pe cât de glorios, pe atât de nefericit” (Mihai Eminescu), și până astăzi, vom trece în revistă momentele-cheie ale istoriei românilor și modul în care scriitorii, criticii literari, diplomații, oratorii și istoricii din generații diferite au contribuit la obținerea independenței din 1877 și la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.
Aceste momente-cheie vor fi marcate printr-o reiterare simbolică a acestei serbări prin deplasarea la Putna a reprezentanților Academiei Române, a unor personalități de marcă ale filologiei românești de la București și Iași, precum și a unor actori și artiști români, recunoscuți și apreciați de public.

Evenimente care se desfăşoară la sediul MNLR din Bucureşti (Strada Nicolae Creţulescu 8)

Sâmbătă, 14 august 2021, ora 13.00
Sala Perpessicius, Strada Nicolae Creţulescu 8
Serbarea de la Putna: discursuri, prezenţe şi semnificaţii
Participă: Prof. univ. dr. Silviu Angelescu, criticul literar Nicolae I. Nicolae

Sâmbătă, 14 august 2021, 14.00 – 16.00; 16.00 – 18.00
Expoziţia de bază a MNLR, Strada Nicolae Creţulescu 8
Sesiuni de ghidaje tematice pornind de la tema Serbării de la Putna
Prezentare de Daniel Paul Ciobanu

Sâmbătă, 14 august 2021, ora 18.00
Grădina MNLR, Strada Nicolae Creţulescu 8
Putna – 150: mărturii identitare

De la apelul studenților români la Viena (1869) la prima reuniune a studenților români de pretutindeni (Putna, 1871)
Discursul lui A. D. Xenopol, astăzi
Eminescu în corespondență (volum cu note și comentarii de Dimitrie Vatamaniuc, apărut la Editura Muzeul Național al Literaturii Române, 1998, București)

Invitaţi: criticul şi istoricul literar Paul Cernat şi artistul vizual Mircia Dumitrescu
Mesajul audio al criticului literar Alex Ştefănescu, referitor la Serbarea de la Putna

Recital şi lecturi din opera eminesciană
Interpretează actorii: Roxana Guttman, Cristina Deleanu, Eugen Cristea

Duminică, 15 august 2021
11.00 – 13.00; 14.00 – 16.00; 16.00 – 18.00
Expoziţia de bază a MNLR, Strada Nicolae Creţulescu 8
Sesiuni de ghidaje tematice pornind de la tema Serbării de la Putna
Prezentare de Radu Băieşu

Evenimente care se desfăşoară la Putna şi la Dumbrăveni

14 – 16 august 2021

Putna – 150: mărturii identitare | Simpozion ştiinţific
Participă: acad. Ioan-Aurel Pop – preşedintele Academiei Române, acad. Eugen Simion –  preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române şi preşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, acad. Maya Simionescu, acad. Irinel Popescu, conf. univ. dr. Mireille Rădoi – director general al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, prof. univ. dr. Ioan Cristescu – director general al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Cristina Popescu – director general Romfilatelia, Cristian Petcu – președinte al Fundației Colegiului Național de Apărare, Gabriela Dumitrescu, şef Serviciu Manuscrise, Carte Rară, Biblioteca Academiei Române

Recital artistic: Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Vlad Rădescu
Recital muzical: Adrian Naidin, Mircea Tiberian, Nadia Trohin

***
Aceste evenimente se înscriu în proiectul Putna – 150: mărturii identitare, organizat de MNLR şi dedicat unor momente-cheie şi unor repere ale identității culturale românești. Proiectul este realizat cu sprijinul Guvernului României se desfăşoară în parteneriat cu Academia Română, Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare şi Consiliul Judeţean Suceava.

Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Observator cultural, Agenția de Carte, Iqool, Contemporanul, Modernism.ro, Radio Trinitas, Ordinea zilei, Revista de cultură Familia

Începe a 19-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA
Istorie-filozofie-psihologie 07 Noiembrie 2024, 10:12

Începe a 19-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA

Festivalul cultural maghiar debutează vineri, 8 noiembrie 2024 cu două vernisaje în sala CIT a Primăriei Municipiului...

Începe a 19-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA
„Arborele Memoriei”- o expoziție pentru comemorarea victimelor Holocaustului în România
Istorie-filozofie-psihologie 07 Noiembrie 2024, 01:12

„Arborele Memoriei”- o expoziție pentru comemorarea victimelor Holocaustului în România

Asociația Teatru 2.0 , alături de Federația Comunităților Evreiești din România, anunță  deschiderea expoziției...

„Arborele Memoriei”- o expoziție pentru comemorarea victimelor Holocaustului în România
100 de ani de la apariția volumului „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu, lucrare fundamentală a culturii române
Istorie-filozofie-psihologie 06 Noiembrie 2024, 13:30

100 de ani de la apariția volumului „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu, lucrare fundamentală a culturii române

Academia Română împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române , Biblioteca Centrală Universitară...

100 de ani de la apariția volumului „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu, lucrare fundamentală a culturii române
Evenimente speciale cu ocazia Galei Corneliu Coposu la Timișoara
Istorie-filozofie-psihologie 04 Noiembrie 2024, 02:05

Evenimente speciale cu ocazia Galei Corneliu Coposu la Timișoara

Cea de-a VII-a ediție a Galei Corneliu Coposu se va desfășura la Timișoara, pe 9, 10 și 11 noiembrie 2024, evenimentul...

Evenimente speciale cu ocazia Galei Corneliu Coposu la Timișoara
Se deschide Casa Arhitecţilor, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelului Peleș din Sinaia
Istorie-filozofie-psihologie 18 Octombrie 2024, 15:11

Se deschide Casa Arhitecţilor, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelului Peleș din Sinaia

După mai bine de 2 ani de renovări și lucrări de consolidare, Vila Șipot, cunoscută și sub numele de „Casa...

Se deschide Casa Arhitecţilor, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelului Peleș din Sinaia
"ION MORARU Pustiirea și Sabia Dreptății - Treptele infernului - Fata cu miros de busuioc " - Un imn închinat jertfei românilor din Basarabia
Istorie-filozofie-psihologie 15 Octombrie 2024, 13:33

"ION MORARU Pustiirea și Sabia Dreptății - Treptele infernului - Fata cu miros de busuioc " - Un imn închinat jertfei românilor din Basarabia

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută , marți, 15 octombrie 2024, de la ora 19.00, la Radio...

"ION MORARU Pustiirea și Sabia Dreptății - Treptele infernului - Fata cu miros de busuioc " - Un imn închinat jertfei românilor din Basarabia
Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti – 160 de ani, concert aniversar la Ateneul Român
Istorie-filozofie-psihologie 15 Octombrie 2024, 07:21

Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti – 160 de ani, concert aniversar la Ateneul Român

Flaut Power, Game, Clarino, Violoncellissimo, Corul Ricercare

Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti – 160 de ani, concert aniversar la Ateneul Român
NOAPTEA FILOSOFIEI la București
Istorie-filozofie-psihologie 07 Octombrie 2024, 09:45

NOAPTEA FILOSOFIEI la București

Barbara Cassin, un nume de primă mărime al filosofiei europene, deschide ediția din acest an.

NOAPTEA FILOSOFIEI la București
Ascultă live

Ascultă live

19:00 - 20:00
Jazz pe românește - Titanii jazz-ului
Ascultă live Radio România Cultural
19:35 - 00:00
ALTERNATIVE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
19:00 - 20:00
Français 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
19:03 - 21:00
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru