Ascultă Radio România Cultural Live

PORTRET: Barbu Ştirbey – 75 de ani de la plecarea în eternitate

24 Martie 2021, 06:44

Miercuri, 24 martie, se împlinesc 75 de ani de la moartea lui Barbu Ştirbey, om politic – deputat, preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru interimar al Finanţelor şi de Externe – , om de afaceri, administrator al domeniilor Coroanei – sfetnic apropiat al reginei Maria şi figură influentă în anturajul regelui Ferdinand – , membru de onoare al Academiei Române. Barbu Ştirbey a reprezentat şi legătura neoficială între regele Ferdinand şi Ion I. C. Brătianu, cumnatul său, prin care fruntaşul liberal şi-a exercitat influenţa asupra deciziilor politice ale regelui, asigurându-şi o relativă dominaţie, timp de peste două decenii, asupra vieţii politice din ţara noastră.

Barbu Alexandru Ştirbey s-a născut la 4 noiembrie 1872, la Buftea, părinţii săi fiind Alexandru Știrbei, om politic, ministru de finanțe al României în anul 1891, fiul mijlociu al Domnitorului Barbu Știrbei, și nepot al altui Domnitor, Gheorghe Bibescu, și Maria Ghika-Comănești.

Prințul Barbu Știrbey a urmat, în Franţa, atât liceul – „Louis le Grand” – , cât și cursurile Facultății de Științe Juridice a Universităţii din Paris.

În anul 1895, se va căsători, la Geneva, cu Nadeja Bibescu, verișoara sa de gradul al II-lea, cu care a avut patru fiice: Maria (1896-1990), Nadejda (1897-1994), Eliza (1898-1987) și Ecaterina (1902-1946).

Deşi a fost licenţiat în ştiinţe juridice, Barbu Ştirbey se va dovedi un iscusit om de afaceri, ajungând unul dintre cei mai apreciaţi fermieri şi industriaşi ai ţării.

În anul 1901, este ales deputat de Craiova pe listele Partidului Constituţional, însă după intrarea în viaţa politică, el nu se va manifesta public, urmând să adopte o poziţie retrasă, cu o activitate de culise, catalogată uneori ca „ocultă”.

Pentru acest gen de activitate politică, a fost supranumit „eminenţă cenuşie”, iar pentru celelalte calităţi, rafinament, cultură, maniere alese, chiar frumuseţe şi o alură tipic englezească, a fost deseori caracterizat ca „Prințul alb”, mai ales de către regina Maria, cu care se cunoştea încă din anul 1907, şi cu care va avea o relaţie extrem de apropiată, atât de apropiată încât în epocă circula insistent zvonul că principesa Ileana ar fi fost fiica nelegitimă a celor doi.

Însă este cazul să vorbim şi despre omul de afaceri Barbu Ştirbey. Pe lângă împlicarea în viaţa politică, Ştirbey va deveni un excelent om de afaceri şi posesorul unei averi fabuloase.

Printre realizările sale în domeniu se pot număra înfiinţarea, lângă parcul palatului său de la Buftea, a unei fabrici de conserve, a unei pepiniere de viţă americană, o lăptărie, o moară sistematică, o fabrică de vată şi pansamente, fiind primul care a introdus în Vechiul Regat cultura bumbacului şi a orezului.

Barbu Ştirbey deţinea moşii care se întindeau pe o suprafaţă imensă: la Buftea avea 225 ha de teren arabil şi 225 ha de pădure, în judeţul Olt, la Ştirbey, avea 325 ha teren arabil, 2.500 ha pădure şi 45 ha vie, la Plugari, în Iaşi, avea 5.800 ha teren arabil, la Plopii-Slăveşti din Teleorman deţinea 345 ha teren arabil.

Barbu Ştirbey a devenit, în timp, preşedintele unor consilii de administraţie ale unor mari bănci, societăţi şi uzine: Steaua Română, Uzinele și Domeniile Reșița, Titan-Nădrag-Călan, Astra, Societatea Generală de Asigurări din Bucureşti, Societatea Franco-Română de Materiale de Drum de Fier şi altele.

La 21 decembrie 1913, Barbu Ştirbey este numit, de către regele Carol I, administratorul general al domeniilor Coroanei, la 10 octombrie 1914, Ferdinand I a devenit rege al Regatului României, iar după căsătoria sorei sale Eliza Ştirbey cu fruntaşul liberal Ion I. C. Brătianu, cei doi bărbaţi de stat au devenit foarte apropiaţi, Barbu izbutind să transmită regelui Ferdinand, din poziţia de administrator al domeniilor Coroanei, toate ideile cumnatului său.

După urcarea regelui Ferdinand I pe Tronul României, între cei doi se va lega o puternică prietenie, Ştirbey devenind consilier personal al suveranului.

Istoricii consemnează faptul că Ştirbey va pune bazele unei camarile regale în România, devenită realitate şi din cauza personalităţii slabe a regelui Ferdinand.

În perioada Primului Război Mondial, Barbu Știrbey s-a aflat alături de familia regală, în refugiul de la Iași. Regele Ferdinand a fost sfătuit de către Știrbey și Brătianu, de Nicolae Iorga și regina Maria, să adreseze ostașilor un mesaj prin care să promită înfăptuirea reformelor, iar textul, redactat de Barbu Știrbey, a fost foarte bine primit, ducând la aplanarea tensiunilor și la creșterea popularității regelui.

La 4 iunie 1927, Ştirbey va accepta solicitarea regelui Ferdinand de a forma şi conduce un guvern de „uniune națională”, în care intrau reprezentanții celor două mari partide aflate într-o acerbă dispută politică P.N.L și P.N.Ț. Ştirbey va răspunde interimar, în această perioadă, şi de portofoliile Externelor şi Finanţelor. După doar două săptămâni, însă, puterea este preluată de către Ion I.C. Brătianu – după ce ordonase miniştrilor liberali în guvernul Ştirbey să demisioneze -, iar după moartea regelui Ferdinand, la 20 iulie 1927, rolul de „eminență cenușie” a lui Barbu Știrbey va lua sfârşit.

La 7 iunie 1930, Carol al II-lea a fost proclamat rege, iar părerea suveranului despre Ştirbey fusese foarte clară, cu mult timp înainte: Carol detesta rolul dominator al lui Brătianu, prezenţa lui Ştirbey la Curte şi influenţa pe care acesta o exercita asupra suveranilor. Carol îşi exprimase hotărârea de a-l înlătura „pe acest Iago”, care se complăcea în situaţia de „amant fidel” al reginei Maria şi care-l „încătuşase” pe regele Ferdinand.

Aşadar, în februarie 1931, Barbu Ştirbey se autoexilează, trăind timp de 10 ani în Elveţia şi Franţa, iar la Paris, prințul a fost victima unei tentative de asasinat în urma căreia s-a refăcut cu greu.

În 1940, după înlăturarea de la putere a lui Carol al II-lea, Știrbey va reveni în ţară, însă, datorită poziţiei sale echidistante faţă de putere şi opoziţie, a fost trimis în misiune diplomatică la Cairo și Moscova, în încercarea de a trata cu Aliații, în vederea ieşirii României din război şi încheierea unui armistiţiu cât mai favorabil.

La 12 septembrie 1944, Ştirbey s-a numărat printre membrii delegaţiei române la Moscova, care au semnat armistiţiul dintre România şi Naţiunile Unite.

În anul 1945, partidele politice istorice și Regele Mihai doreau formarea unui guvern sub conducerea lui Barbu Știrbey, însă, la 2 martie 1945, guvernul Petru Groza a fost impus de Moscova.

La scurtă vreme, Barbu Ştirbey se va îmbolnăvi de cancer hepatic, boală care îi va aduce sfârşitul, la 24 martie 1946, la vârsta de 72 de ani.

Îşi găseşte odihna veşnică, alături de bunicul său, domnitorul Barbu Știrbei, în Capela din parcul Palatului din Buftea.

Nu au fost puţini cei care au pus moartea prinţului în seama unei teorii conspiraţioniste, fiind menţionată implicarea unor agenţi ai NKVD în otrăvirea sa.

Ştirbey era considerat inamicul numărul unu al Moscovei, iar teoriile conspiraţiei au fost declanşate, se pare, după ce prinţului i s-a făcut rău după participarea la o recepţie dată în cinstea diplomatului rus la Bucureşti, Andrei Vişinski.

Palatul de la Buftea a fost administrat de Nadeja până în 1949, la naţionalizare, după care întreaga avere a intrat în proprietatea statului. Atunci au fost distruse şi furate cele mai multe din lucrurile de valoare din palat, inclusiv tabloul „Evreul cu gâsca” de Nicolae Grigorescu.

de Razvan Moceanu - RADOR

DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859
Istorie-filozofie-psihologie 24 Ianuarie 2025, 05:00

DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită...

DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859
Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj
Istorie-filozofie-psihologie 23 Ianuarie 2025, 10:40

Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj

Cu ocazia Zilei Memoriei, Institutul Italian de Cultură din București, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat din...

Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj
Muzeul Național Cotroceni - deschis pentru public pe 24 ianuarie
Istorie-filozofie-psihologie 19 Ianuarie 2025, 08:46

Muzeul Național Cotroceni - deschis pentru public pe 24 ianuarie

Muzeul Național Cotroceni va fi deschis pentru public în data de 24 ianuarie 2025, cu prilejul aniversării a 166 de ani...

Muzeul Național Cotroceni - deschis pentru public pe 24 ianuarie
Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA, a murit la vârsta de 100 de ani
Istorie-filozofie-psihologie 30 Decembrie 2024, 00:22

Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA, a murit la vârsta de 100 de ani

Cel mai longeviv președinte american, Jimmy Carter , care a ajuns președintele SUA în urma contextului marcat de...

Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA, a murit la vârsta de 100 de ani
PARIS: Catedrala Notre-Dame, redeschisă | VIDEO
Istorie-filozofie-psihologie 08 Decembrie 2024, 11:12

PARIS: Catedrala Notre-Dame, redeschisă | VIDEO

Prima slujbă în catedrala restaurată a avut loc duminică, la ora 10:30 (ora locală).

PARIS: Catedrala Notre-Dame, redeschisă | VIDEO
Catedrala Notre-Dame din Paris se redeschide după 5 ani de la incendiu
Istorie-filozofie-psihologie 06 Decembrie 2024, 20:54

Catedrala Notre-Dame din Paris se redeschide după 5 ani de la incendiu

La mai bine de cinci ani de la tragicul incendiu care a devastat Notre-Dame de Paris, catedrala se pregătește, în...

Catedrala Notre-Dame din Paris se redeschide după 5 ani de la incendiu
1 Decembrie – Ziua Naţională a României
Istorie-filozofie-psihologie 01 Decembrie 2024, 06:00

1 Decembrie – Ziua Naţională a României

La data de 1 Decembrie , începând din 1990, este sărbătorită Ziua Naţională a României . În 1918,...

1 Decembrie – Ziua Naţională a României
Castelul Pelișor – Reședință princiară și regală   de Macrina OPROIU
Istorie-filozofie-psihologie 21 Noiembrie 2024, 09:55

Castelul Pelișor – Reședință princiară și regală de Macrina OPROIU

Editura Corint și Muzeul Municipiului București au deosebita plăcere să vă invite vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 18:30, la...

Castelul Pelișor – Reședință princiară și regală de Macrina OPROIU
Ascultă live

Ascultă live

19:00 - 21:00
Stagiunea Muzicală Radio
Ascultă live Radio România Cultural
19:30 - 20:00
Alternative
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
19:00 - 20:00
Français 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
19:05 - 20:00
TOTUL DESPRE ROMÂNIA (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
19:00 - 20:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
19:30 - 20:00
România de nota 10
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
19:03 - 23:59
CLUB 105,6
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
19:00 - 20:00
Emisiune în lb. germană
Ascultă live Radio România Timișoara FM
19:03 - 21:00
Școala pământului
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru