Porniți înainte tovarăși- Istoria PMR, cursul scurt, de Dan Manolache

       „Porniți înainte tovarăși” aşa sună versurile româneşti ale unui, se pare, marş sovietic. Şi inspiraţi, urmăriţi, controlaţi şi puternic sprijiniţi de Kremlin unde domnea „învăţătorul popoarelor”, comuniştii români au pornit inainte, „la lupta cea mare”, imediat după 23 august 1944.

        „Învăţătura lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin este acel far strălucitor care va lumina drumul Partidului Muncitoresc Român, drumul care duce spre noi victorii ale democraţiei populare....”

            Cuvintele îi aparţin lui Gheorghe Gheorghiu- Dej şi au fost rostite cu 70 de ani în urmă la Congresul din 21-23 februarie 1948. Se năştea atunci, prin unirea comuniştilor cu socialiştii, desigur epuraţi de „trădători, ceea ce propaganda vremii numea „partidul unic al clasei muncitoare” adică, Partidul Muncitoresc Român.

           Inutil de subliniat că în conducerea PMR comuniştii îşi asiguraseră o zdrobitoare preponderenţă. Un singur exemplu, aveau patru din cei cinci secretari, între care şi pe primul, Gh. Gh. Dej.

       Chiar şi într-un curs ultrascurt al istoriei PMR, ar trebui să figureze câteva „victorii” ale democraţiei populare obţinute, cum spunea Dej, la începutul unui drum luminat de farul învătăturii corifeilor.... Aşadar, chiar în 1948, alegeri câstigate, fără emoţii de FDP urmate de adoptarea unei noi constituţii, după model sovietic.

       Drumul era deschis şi au urmat alte „izbânzi”. Naţionalizarea, lichidarea băncilor şi instituţiilor de credit, noua lege a învăţământului, reglementarea regimului cultelor religioase, înfiinţarea securităţii, sunt doar câteva dintre ele.

       Au fost fără îndoială bătălii câştigate de PMR, un partid ce avea să trăiască până în 1965 când va reveni la titulatura de comunist.

        Întrebarea este însă cu cine lupta neînfricatul partid, cine era duşmanul? Avem , poate, fiecare, propriul răspuns.....Unul posibil, chiar plauzibil este că se lupta cu.....propriul popor! Am putea spune însă că niciun partid nu poate câştiga o astfel de luptă, chiar dacă deznodământul se produce, ca în cazul celui comunist...... foarte târziu.

         Încă o lecţie a istoriei valabilă şi astăzi.