Liniștirea minții și a corpului – Introspecții, duminică, 13 noiembrie 2022, ora 18.30
12 Noiembrie 2022, 21:49
Când suntem într-o situație dificilă în viață, putem fi atât de supărați și de agitați încât să nu mai avem acces la diversele perspective sau soluții ale problemei care ne macină. Mai mult decât atât, se știe, dacă stresul persistă un timp îndelungat, acesta ne poate îmbolnăvi. Nu ne putem feri complet de dificultăți în viață, nu putem oricând să eliminăm stresul la care suntem supuși. Ceea ce putem face este să găsim metodele potrivite pentru fiecare dintre noi pentru a ne liniști și a ne reechilibra, ca mai departe să putem gestiona situațiile grele ivite. Despre tehnicile psihologice de liniștire a minții și a corpului, dar și despre un instrument numit Neurofeedback discutăm în emisiunea Introspecții, duminică, 13 noiembrie, de la ora 18.30, în direct, la Radio România Cultural. Invitată: Claudia Brighidovici, psiholog clinician și psihoterapeut în formare în terapia sistemică de cuplu și familie. Realizator Daniela Vasile