Ascultă Radio România Cultural Live

Izvoare de filosofie: Aplicații terapeutice ale filosofiei. Psihoterapia existențială și originile sale în existențialism

11 Octombrie 2019, 11:39

Încă
din Antichitatea greacă, filosofia s-a definit ca un demers terapeutic ce își
propune să îmbunătățească modul de trai al omului. Fie că ne gândim la
filosofie ca „pregătire pentru moarte”, așa cum este ea definită de către
Platon, sau ca „medicină a sufletului”, cum o considera Cicero, rol terapeutic
a fost central până la sfârșitul Evului Mediu creștin. Începând însă cu Descartes
și cu proiectul filosofiei ca „știință universală”, acest rol terapeutic a
fost, încetul cu încetul, marginalizat de către filosofi în favoarea unei
orientări mai degrabă teoretice, interesată de posibilitatea unei cunoașteri
absolute și infinit adecvate a realității. Astfel, în secolul secolului al
XIX-lea și începutul secolului XX, rolul terapeutic al filosofiei a fost, cel
puțin la nivelul practicilor societății în care trăim, transferat către
psihologie, odată cu scrierile fundamentale ale lui Sigmund Freud și Carl
Gustav Jung.

Dar
reorientarea filosofiei către existența individuală și problemele acesteia, la
sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, a creat discuții
aprinse atât în domeniul psihologiei, cât și în domeniul filosofiei, născând
două curente de gândire care, deși se revendică de la aceleași surse,
promovează viziuni despre om și problemele existenței sale simțitor diferite.
Este vorba despre existențialismul filosofic și psihoterapia existențială.

Pentru
ediția din 11 octombrie, vă propunem un dialog între filosofie și psihologie,
care are ca miză punerea în discuție a unor idei centrale pentru omul
contemporan și stabilirea punctelor comune și a diferențelor dintre înțelegerea
lor psihologică și filosofică. Ce este anxietatea și cum putem scăpa de ea?
Care este sensul existenței umane? Este lumea în care trăim atât de absurdă pe
cât pare în anumite momente? Cum putem face față ideii că moartea este singurul
eveniment sigur al existenței noastre?

De
la aceste întrebări va porni dezbaterea de săptămâna aceasta alături de
invitații noștri: Victor Popescu, doctor în filosofia valorilor, specialist în
etica mass-media și în fenomenologie, actualmente redactor de științe
socio-umane la Editura Trei, și Petre Rădescu, psihiatru și psiholog
specializat în psihoterapie analitic existențial, membru fondator al SAEL –
Societate română de Logoterapie, Consiliere, Însoțire și Psihoterapie
Existențială Analitica.


așteptăm și pe dumneavoastră să vă alăturați discuției noastre, ca de obicei,
vineri, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro.

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Conexiuni:

Blog - http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie

Pagină Personală Petre Rădescu: http://radescu.com/

https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/izvoare-de-filosofie-aplica%C8%9Bii-terapeutice-ale-filosofiei/

Final de ianuarie la Opera Națională București, cu o dublă reprezentație: Don Giovanni de Mozart
Istorie-filozofie-psihologie 28 Ianuarie 2025, 07:07

Final de ianuarie la Opera Națională București, cu o dublă reprezentație: Don Giovanni de Mozart

  În săptămâna 27-31 ianuarie 2025, Opera Națională București a programat o dublă reprezentație a operei Don...

Final de ianuarie la Opera Națională București, cu o dublă reprezentație: Don Giovanni de Mozart
DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859
Istorie-filozofie-psihologie 24 Ianuarie 2025, 05:00

DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită...

DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859
Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj
Istorie-filozofie-psihologie 23 Ianuarie 2025, 10:40

Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj

Cu ocazia Zilei Memoriei, Institutul Italian de Cultură din București, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat din...

Institutul Italian de Cultură din București comemorează Ziua Memoriei printr-un spectacol de teatru la București și Cluj
Muzeul Național Cotroceni - deschis pentru public pe 24 ianuarie
Istorie-filozofie-psihologie 19 Ianuarie 2025, 08:46

Muzeul Național Cotroceni - deschis pentru public pe 24 ianuarie

Muzeul Național Cotroceni va fi deschis pentru public în data de 24 ianuarie 2025, cu prilejul aniversării a 166 de ani...

Muzeul Național Cotroceni - deschis pentru public pe 24 ianuarie
Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA, a murit la vârsta de 100 de ani
Istorie-filozofie-psihologie 30 Decembrie 2024, 00:22

Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA, a murit la vârsta de 100 de ani

Cel mai longeviv președinte american, Jimmy Carter , care a ajuns președintele SUA în urma contextului marcat de...

Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA, a murit la vârsta de 100 de ani
PARIS: Catedrala Notre-Dame, redeschisă | VIDEO
Istorie-filozofie-psihologie 08 Decembrie 2024, 11:12

PARIS: Catedrala Notre-Dame, redeschisă | VIDEO

Prima slujbă în catedrala restaurată a avut loc duminică, la ora 10:30 (ora locală).

PARIS: Catedrala Notre-Dame, redeschisă | VIDEO
Catedrala Notre-Dame din Paris se redeschide după 5 ani de la incendiu
Istorie-filozofie-psihologie 06 Decembrie 2024, 20:54

Catedrala Notre-Dame din Paris se redeschide după 5 ani de la incendiu

La mai bine de cinci ani de la tragicul incendiu care a devastat Notre-Dame de Paris, catedrala se pregătește, în...

Catedrala Notre-Dame din Paris se redeschide după 5 ani de la incendiu
1 Decembrie – Ziua Naţională a României
Istorie-filozofie-psihologie 01 Decembrie 2024, 06:00

1 Decembrie – Ziua Naţională a României

La data de 1 Decembrie , începând din 1990, este sărbătorită Ziua Naţională a României . În 1918,...

1 Decembrie – Ziua Naţională a României
Ascultă live

Ascultă live

11:00 - 12:00
Soundcheck
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
11:05 - 12:00
reluare: MAGAZIN RRI PLUS (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
11:05 - 12:00
CĂRUȚA 4X4
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
11:05 - 15:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru