Izvoare de filosofie - Abecedarul gândirii grecești antice: Litera Delta
24 Iulie 2020, 06:38
Pentru ediția din 24 iulie a Izvoarelor de filosofie ne propunem să continuăm seria de emisiuni intitulată Abecedarului gândirii grecești, un serial radiofonic care-și propune să prezinte principalele concepte ale filosofiei grecești, în ordine alfabetică, de la alpha la omega, cu comentarii specializate și etimologii captivante.
De această dată a venit timpul să zăbovim asupra conceptelor filosofice aferente literei delta, concepte care au marcat în mod fundamental destinul filosofiei în domenii precum cele ale metafizicii, eticii, esteticii, logicii sau epistemologiei. Reprezentând în alfabetul fenician – de unde a și fost preluată de greci – pictograma unei uși care se deschide, litera delta ne va deschide și nouă un nou orizont de înțelegere a unor idei filosofice precum cele de dialectică (διαλεκτική), dialog (διάλογος), democrație (δημοκρᾰτία) sau posibilitate (δύνᾰμις), idei care sunt uzitate încă și astăzi în literatura filosofică.
Pentru a ne ghida meandrele întortocheate ale limbajului filosofic al Antichității, îl vom avea ca invitat în studioul Radio România Cultural pe dr. Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Departamentului de filologie clasică și neogreacă din cadrul Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București și coautor - alături de Simona Georgescu și Constantin Georgescu - al primului dicționar grec-român din cultura noastră, un proiect editorial în curs de publicare ce cuprinde nu mai puțin de 12 volume (din care patru sunt deja apărute) și 2400 de pagini.
Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei călătorii peste două milenii și jumătate de istorie a gândirii pe care ne-o propunem, vineri, 24 iulie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .
Realizator: Cornel-Florin Moraru
Conexiuni:
Blog - http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro
Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie
Legenda poze – Arhiva personală : Theodor Georgescu
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/izvoare-de-filosofie-abecedarul-g%C3%A2ndirii-grece%C8%99ti-antice-litera-delta-29-martie-2019/