Învierea la nivel psihologic – Introspecții, duminică, 24 aprilie 2022, ora 18.30
22 Aprilie 2022, 13:02
Paștele este sărbătoarea creștină cu cele mai puternice semnificații spirituale. Miracolul Învierii ne reamintește, de fiecare dată, că la capătul întunericului și suferinței se află lumina și liniștea sufletească. În emisiunea Introspecții, duminică, 24 aprilie, de la ora 18.30, în direct, la Radio România Cultural, vă propunem o discuție despre învierea la nivel psihologic, despre momentul de regenerare prin care trecem după o pierdere sau o durere, atunci când simțim că reînviem. Invitată: Ramona Andrei, psihoterapeut adlerian, formator și supervizor în art-terapie, mijloace terapeutice expresive și lucrul cu Povestea Nașterii, autoarea mai multor evenimente de grup online ce vizează procesul de vindecare și eliberare. Realizator Daniela Vasile
“Pentru că suntem în plină celebrare a unei învieri spirituale, vă invit să reflectăm împreună la potențialul de regenerare din crizele existențiale.
Alfred Adler spunea că stiul vieții (setul de convingeri despre el, viață și ceilalți) se formează în copilăria timpurie, pe baza unor resurse și experiențe limitate, dar se poate schimba și extinde în mod adaptativ în trei situații: o pierdere/ un șoc, o terapie sau o experiență spirituală.
Vom vorbi despre mecanismul adaptativ al psihicului de a reconfigura sistemul și "harta" mentală a vieții, după un eveniment semnificativ.” (Ramona Andrei)