InterActiv - De-a v-ați ascunselea cu singurătatea
12 Aprilie 2018, 10:26
Nimeni nu este scutit de singurătate! Fie și pentru o vreme. În zilele noastre relațiile suferă de lipsa trăiniciei, iar mulți dintre noi alegem singurătatea sau suntem împinși către aceasta în diferite perioade ale vieții noastre. Ce contează este cum poți umple singurătatea până când vei fi „pregătit să întâmpini sarcina de a fi împreună cu cineva”. Toți avem nevoie de un martor al vieții noastre, care să ne spună într-o zi : ,, te văd! / te-am receptat!” – consideră Ramona Covrig, psihoterapeut adlerian, vicepreședinta Federației Române de Psihoterapie. Ramona Covrig este autoarea volumului de poezii „De-a v-ați ascunselea cu singurătatea”, pe care îl semnează cu pseudonimul Maria Cernegura, volum ieșit de sub tipar chiar în aceste zile.
Ne-am inspirat din acest titlu pentru tema discuției cu dumneavoastră despre singurătate în emisiunea InterActiv, la Radio România Cultural, vineri, 13 aprilie, orele 23 – 24. Vă așteptăm să participați în direct! Numerele de telefon: 0213111240 și 0213190505. Adresa de email: interactiv.psi@gmail.com.