Idei în nocturnă. Pagini de Istorie:Un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon (2). Invitat, prof. univ.dr. George Cipăianu

Marți 9 iunie 2020, Radio România Cultural (21.10- 22)

Realizator, Dan Manolache.

Vom
continua, în emisiunea din această seară, să discutăm despre
încheiera cu un secol în urmă a Tratatului de la Trianon. Vom
pune în evidență nu doar aspectele revelatoare ale momentului 4
iunie 1920, ci ne vom opri la evenimente care au prefigurat semnarea
Tratatului de Pace dintre Puterile Aliate și Asociate cu Ungaria și
de asemenea vom vorbi despre urmările Trianonului. ”baza de drept”
a drept a susținerii intereselor romaniei la Conferința de Pace.

Ea era, în opinia Primului Ministru Ion.I.C. Brătianu chiar pe primul plan, Tratatul încheiat de Regatul Romaniei și Antanta la 17 august 1916. În Convenția Politică semnată atunci se prevedea, la cerea expresă a României, România,ca puterile aliate „să nu trateze pacea, decât atunci când aspiraţiile româneşti vor fi satisfăcute şi ca ele să nu semneze nicio pace separată, decât de comun acord” şi de asemenea ca România „să fie admisă pe picior de egalitate la discuţiile de pace”.

Erau
de asemenea stipulate și frontierele pe care aliații le garantau
României la încheierea războiului. Așadar,prin
articolul III al Convenţiei Politice era
recunoscut dreptul României de a anexa teritorii ale
Austro-Ungariei, frontierele erau delimitate, în următorul articol,
fără ca în privinţa Bucovinei să mai intervină posibilitatea
unor tratative post-belice, aşa cum ceruse anterior Rusia.

În
ceea ce priveşte Banatul, el era în întregime acordat României,
care la rândul său îşi lua câteva angajamente: „să nu ridice
fortificaţii în faţa Belgradului, într-o zonă ce urmează a fi
delimitată ulterior, şi să nu menţină în această zonă decât
forţe necesare serviciului de poliţie... să despăgubească, în
termen de doi ani, începând cu încheierea păcii, pe sârbii din
regiunea Banatului, care, abandonându-şi proprietăţile, ar dori
să emigreze”. Evident în această Coonvenție nu putea fi
vorba despre drepturile noastre asupra Basarabiei, Rusia făcând
parte din Antanta.

Pâna la 18 ianuarie 1918, data deschiderii Conferinței de Pace de la Paris, contextul politic se schimbase. În primul rând România, izolată de aliații săi prin ceea ce s-a numit ”defecțiunea rusă”, a fost nevoită să iasă din război și să încheie la 5 mai 1918 pace separată cu Puterile Centrale. Chiar neratificat de Rege, acest document a fost socotit de aliați ca valid și antrenând caducitatea acordurilor încheiate cu Antanta în august 1916. Aceasta cu toate că atât Marea Britanie cât și Franța au denunțat caracterul de dictat al acestui tratat împus României și s-au pronunțat pentru nerecunoașterea lui. Iată doar o reacție britanică:

Prin
vocea Secretarului de Stat, lord Robert Cecil, Cabinetul britanic
declara în Parlament că „nu poate decât să considere nule şi
neavenite stipulaţiile tratatului de pace impus României”.
Motivele erau la rândul lor precizate, „acest tratat supune
România unei dominaţii totale militare, economice şi politice a
Puterilor Centrale, violează drepturile şi interesele Puterilor
Aliate şi principiile pentru care luptăm”1.
Lordul Cecil informa Parlamentul englez că respingerea Tratatului de
către Aliaţi a fost anunţată oficial guvernului român de către
miniştrii Antantei acreditaţi în România.

La
rândul său, Romania aștepta momentul care să-i permită reluarea
armelor și reintrarea în război alături de aliați în momentul
în care contactul militar va putea fi restabilit.

Este
ceea ce rezultă de pildă din conținutul a două telegrame
expediate de Suveranul român pe 2 noiembrie 1918,
Preşedintelui Franţei şi Primului
Ministru al aceleiaşi ţări. „Întreaga ţară
aşteaptă cu nerăbdare, ca şi mine, momentul când împrejurările
îi vor permite să-şi unească eforturile cu cele ale prietenilor
noştri”2.
Telegrama expediată lui Georges Clemenceau cuprinde aceeaşi idee a
nerăbdării cu care România „aşteaptă ora în care îşi va
putea manifesta voinţa de a se afla din nou alături de cei care
luptă pentru libertatea popoarelor.”

Al
doilea element care a schimbat premisele desfățurării Conferinței
a fost participarea SUA, urmare a implicării sale decisive în
desfășurarea Marelui Război. Ori SUA nu erau partea a niciunui
tratat semnat anterior sau în timpul desfășurării conflagrației,
deci nu aveau niciun angajament de respectat și în plus erau
promotoare principiului autodeterminării națiunilor, princiupiu
care influența decisiv, din fericirire și în favoarea românilor,
parametrii de desfîșurare a Conferinței.

La
15 ianuarie 1919,
cu doar trei zile înainte de deschiderea Conferinţei de Pace,
răspunzând
printr-o telegramă pledoariei pentru România pe care o făcuse
generalul Berthelot, Georges Clemenceau sintetizează astfel poziția
Franței față de România.
În telegramă era mai întâi subliniată recunoaşterea calităţii
de aliat acordată de puterile învingătoare, României. Clemenceau
considera însă că „aliaţii au consimţit astfel, în ceea ce o
priveşte, un tratament privilegiat, dat fiindcă a capitulat în
1918 şi a anulat, prin această capitulare, convenţia încheiată
în 1916”. Opinia sa despre convenţie este în continuare
detaliată: „această anulare nu este îndoielnică în drept... nu
poate fi vorba de a considera ca restabilit un tratat pe care însuşi
guvernul român l-a rupt, cu toate avertismentele noastre repetate”.
Apare însă precizarea că aliaţii nu văd în aceasta „un
motiv... de a nu lua tratatul din 1916 ca bază a revendicărilor
române în reglementarea teritorială supusă Conferinţei, dar
numai Conferinţei îi revine dreptul să decidă”.

Toate
aceste elemente au creat însă o îndreptățită îngrijorare la
București și au determinat demersuri care să securizeze poziția
României la Paris.

Cu
foarte multă viziune politică se exprima Regele George al V-lea
într-o telegramă de răspus la un demers al Suveranilor României.
”fără să pun accent exagerat pe aspectul juridic al cazului,
este mult mai oportun să recunosc că Tratatul și-a pierdut
valabilitatea, deoarece principiile lui vin în conflict cu cele mai
multe dintre noile idei pe care pacea Europei este pe punctul să se
edifice și de care depinde în mare măsură și prosperitatea
României. Naționalitatea și autodeterminarea vor oferi, în ultimă
instanță, o bază mult mai stabilă de unire și progres decât
orice alt sentiment sau interes personal.”

Vom
vorbi în emisiune din această seară și despre cele două poziții
exprimate la Paris de doi importanți oameni politici romani, cea
oficială a Primului Ministru Ion I.C. Brătinu și cea lui Take
Ionescu.

În
opinia lui Nicolae Iorga, cei doi oameni politici erau extrem de
diferiţi. Brătianu „de o intransigenţă gata şi de ruptură,
orice ar fi să se întâmple”, în timp ce, în demersurile sale,
Take Ionescu „ţinea seama de toate posibilităţile şi faţă de
piedicile din cale, după ce încerca toate cele mai fine mijloace de
a le înconjura, isprăvea prin a recunoaşte că e necesară,
inevitabilă, o capitulare din care, totuşi, s-ar putea trage, de un
om priceput, şi oarecare avantagii, pe care nici o rezistenţă nu
le-ar putea asigura”.

Vom
insista însă și asupra războiului dintre România și Ungaria și
consecințelor lui asupra poziției țării noastre la Conferință.
Se știe
că refuzul României de a- și retrage trupele din Ungarie pe linia
stabilită de Consiliul Suprem a determinat ca acesta să adreseze,
la 16 noiembrie 1919, un ultimatum formulat
în termeni foarte duri. Se cerea României ca în termen de 8 zile
”să evacueze în întregime teritorul ungar, retrăgându- se pe
frontirele fixate de Conferință. Să accepte constituirea Comisiei
Mixte Internaționale pentru a opri, controla și aprecia
rechizițiile făcute în ungaria. Să semneze Tratatul cu Austria și
Tratatul Minorităților în condițiile indicate prin Nota
Consiliului Suprem din 12 octombrie 1919.”

Vom vorbi desigur și despre activitatea Comisiei de reglementare a frontierelor condusă de Andre Tardieu și despre ultimele poziții exprimate de delegațiile română și maghiară înainte de semnarea Tratatului.Așa cum spuneam, vom âncheia cu o prezentare a sutuației politice, economice și sociale a României în anii ce au urmat Trianonului și la modul în care guvernele de la București au gestionat modernizarea României dar și problemele minorităților.

Fotografiile postate au fost prelute de pe siturile Wikipedia și RADOR

https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/idei-%C3%AEn-nocturn%C4%83-pagini-de-istorieun-secol-de-la-semnarea-tratatului-de-la-trianon-2/