Idei în nocturnă - Pagini de Istorie: Un sfert de veac de la plecarea Seniorului Corneliu Coposu

marți 17 noiembrie 2020, ora 21.10

Invitați, doamna Ana Blandiana, președinta Fundației Academia Civică, domnul Ion Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu, și cei patru laureați ai celei de a V-a ediții a concursului de eseuri ce poartă numele marelui om politic. Realizator, Dan Manolache.

Așa cum a intrat deja în tradiția emisiunii, vom dedica ediția de astăzi a emisiunii unui concurs la desfășurarea căruia postul nostru de radio este partener media, un concurs care omagiază memoria Seniorului Corneliu Coposu de care ne-am despărțit la 11 noiembrie 1995.

Iată ierarhia alcătuită de juriul concursului:

Premiul I, la egalitate:

Ionuț Mircea MARCU – Doctorand în istorie, Ecole des Hautes Etudes Sociales, Paris, Franța;

George Cristinel ROTARU – An 3, Facultatea de Relații Economice Internaționale, Universitatea din București;

Premiul III:

Răzvan Cristian BOCIU – An 2, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București;

Premiul special, acordat de doamnele Flavia și Rodica Coposu:

Teodora Udișteanu – Clasa a X-a, Colegiul Național Iași.

Vom prezenta în continuare câteva idei selectate din conținutul eseurilor câștigătoare.

În eseul său, domnul George Rotaru încearcă să răspundă la întrebarea „Cum credeți că ar privi Corneliu Coposu provocările și tendințele lumii de azi?” O face alcătuind un adevărat proiect de țară pornind de la ideile politice ale lui Corneliu Coposu. Iată doar câteva dintre trăsăturile sale definitorii:

„După revoluția anticomunistă, obiectivul a fost adoptarea unui regim democratic, a capitalismului și integrarea României în NATO și UE. După realizarea acestor obiective, în totalitate sau doar parțial, România a rămas fără obiective reale pe termen lung. Din nefericire pentru politicienii de azi, „să ne fie bine ca să nu ne fie rău” nu poate să fie un proiect de țară. Drept urmare adresez perspectiva de cercetare „care ar fi proiectul de țară al lui Corneliu Coposu pentru România anului 2020 și după”?

Plecând de la spusele Seniorului, consider că proiectul lui de țară pentru abordarea provocărilor și tendințelor lumii de astăzi ar avea patru piloni: restaurarea monarhiei, unirea cu Basarabia, continuarea integrării europene, lupta anticorupție. O a treia decizie importantă pentru lupta anticorupție din România a fost menționată de Corneliu Coposu în ziarul „Dreptatea”, într-un articol din iunie 1946, unde a propus măsuri pentru reformarea sistemului electoral. Una dintre măsuri era ca o condamnare penală să atragă interdicția politică, eliminarea definitivă din funcții publice și lipsa de drept la pensie specială a oricărui funcționar public, ales în organele administrației publice, primar, senator, deputat sau chiar președinte. Sunt propuneri pe care Seniorul le-a făcut publice încă dinainte de instaurarea comunismului.

Vorbele Președintelui Coposu ar trebui să ne ghideze în aceste momente de polarizare socială: „Nu mi-am pierdut încrederea în oameni (...) în ceea ce privește toleranța pentru viitor, asta ne obligă să înțelegem că modelul societății românești este modelul comun al tuturor. Că suntem români, că suntem unguri, că suntem greco-catolici, că suntem ortodocși, suntem cu toții în aceeași țară. Trăim cu toții aceleași destin și doar cei care vor să ne dezbine, abia aceia sunt adevărații trădători.”

Pentru ca un om politic precum Iuliu Maniu sau Corneliu Coposu să apară este nevoie de oameni devotați idealurilor și principiilor, iar dacă românul rămâne fatalist și se teme de schimbare, fără a risca pentru o viață mai bună, este puțin probabil ca un om politic de talia celor doi să apară din rândurile societății românești.

„Ionut Mircea Marcu este doctorand în Istorie, în cadrul Universității din București și Ecole des hautes etudes en sciences sociales Paris, și a ales ca temă „Elitele în România contemporană. O comparație între perioada interbelică, regimul comunist și tranziția postocomunistă”.

Un eseu care propune o foarte interesantă discuție despre elite: „Indiferent de cum le delimităm sau de cum le definim (re)producerea, elitele oricărei societății umane sunt foarte importante. Ele sunt cele care asigură ghidarea respectivei comunități spre o direcție sau alta, sunt cele care îi creionează destinul istoric.

Propun să înțelegem structura și evoluția elitelor politice în România, de la Marea Unire până în postcomunism, pornind de la ipoteza că o comparație între elita politică din România interbelică, cea comunistă, respectiv cea postcomunistă, poate oferi explicații atât despre grupul elitar în sine, cât și, mai general, despre cele trei regimuri politice din România contemporană. Obiectivul acestui eseu este să sugereze o interpretare a istoriei politice românești după Primul Război Mondial prin grila structurii elitei sale politice, utilizând în principal două direcții analitice: evoluțiile conceptuale și practice ale conceptului de grup elitar în contextul celor trei contexte istorice specifice, respectiv caracteristicile distincte ale elitei politice pentru fiecare dintre cele trei epoci istorice analizate.

Sigur că regimul democratic din România interbelică nu a fost perfect. Însă nici accentuarea exagerată a neajunsurilor nu este utilă. Dimpotrivă, este chiar contraproductivă. Un istoric onest este un istoric echilibrat, care înțelege realitatea trecutul în contextul său, nu o judecă, nici în bine, nici în rău, conform standardelor prezentului.

În primul rând, elita politică din România Mare provine din tradiții politice foarte diferite. Exista o tradiție politică din Vechiul Regat, reprezentată în special prin liberali și familia Brătianu, direct legați de evenimente marcante din istoria națională, precum Războiul de Independență și Marea Unire. În al doilea rând, oamenii politici din Transilvania proveneau dintr-o situație cu totul diferită. Dreptul de participare la viața politică a românilor din monarhia austro-ungară era extraordinar de redus, lucru care a structurat diferit practicile și dezideratele politice ale elitei politice românești din Transilvania, înainte de 1918. Reprezentatul acestei elite era Iuliu Maniu, președintele Partidului Național Român.

Existau desigur și mișcări politice anti-democratice. Partidul Comunist din România, creat în 1921, o mișcare totalitară de extremă stânga, nu a reprezentat însă în istoria României interbelice o mișcare politică importantă. Numărul de membri a fost întotdeauna redus, iar ideologia promovată de aceasta nu a avut aderenți în rândul populației. De cealaltă parte însă, a extremei drepte, Mișcarea Legionară a „acaparat” mințile a numeroși oameni, în special în contextul crizei economice și al dezvoltării rapide a fascismelor europene.

Caracteristicile elitei politice din România comunistă sunt cu totul diferite de cele discutate în perioada comunistă. În prima parte a regimului comunist, cele trei grupări s-au confruntat pentru întâietate, ieșind învingător Gheorghe Gheorghiu-Dej. Regimul lui Nicolae Ceaușescu a fost caracterizat printr-un grad de paternalism exagerat, cultul personalității, rotația cadrelor și restrângerea grupului decident la anturajul conducătorului. Aceste caracteristici provin în mod evident din specificul ideologic al gândirii elitei PMR/PCR

Hegemonia politică a unui singur partid era încheiată, alături de nou apărutele organizații politice, vechile partide istorice, moștenitoare ale celor din România interbelică (Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal), revenind în ilegalitate. Tranziția către democrație nu a fost însă facilă, iar violența politică nu a dispărut din istoria României (29 „Decretul-lege nr. 2/1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale” în Monitorul Oficial al României, 27 decembrie 1989. 30 „DECRET - LEGE nr. 8 din 31 decembrie 1989 privind înregistrarea și funcționarea partidelor politice și organizațiilor obstești din România” în Monitorul Oficial al României, din 31 decembrie 1989). Dimpotrivă, cazul foarte cunoscut al Mineriadelor, ce nu necesită acum detalieri, arată exact opusul. Cu toate acestea, treptat și dificil, a reapărut o nouă elită politică democratică, inclusiv prin reintrarea în activitatea politică a unor foști deținuți politic, iar cel mai important a fost Corneliu Coposu.

Politica în mileniul al treilea. Atitudinea lui Corneliu Coposu în fața noilor provocări ale secolului XXI,astfel și-a intitulat eseul premiantul III, domnnul Răzvan Bociu. Iată o scurtă sinteză oe care ne-o oferă chiar autorul:

„Politica românească se află într-un punct vulnerabil în momentul de față, iar politicienii români nu par a fi pregătiți și conștienți, atât prin programele pe care le prezintă, cât și prin mentalitatea pe care o au, de problemele viitorului și schimbările pe care Planeta le va întâmpina. Așadar, înainte de exercițiul de imaginație, voi încerca să arăt cum România a ajuns în aces punct, prezentând politica și democrația pentru care România se zbate de 30 de ani să o creeze, iar după aceea voi arăta cum viziunea lui Corneliu Coposu se raportează la problemele politicii contemporane și tendințele pe care acestea le au, concentrându-mă pe punctele cheie ale agendei politice în România și în întreaga lume.

Pornind de la momentul decembrie 1989 și până în octombrie 2020, procesul de formare al unui stat democratic cu valori liberale, europene, și formarea unei clase politice noi, bazate pe competență și moralitate, a reușit pe un plan restrâns. În repetate rânduri cetățenii României au fost nevoiți să voteze răul cel mai mic sau să se mobilizeze pentru a salva principii de bază ale democrației, deoarece politica a fost acaparată de indivizi care doreau să aibă putere și să o utilizeze în vederea instaurării unui monopol ilicit asupra economiei, presei și societății din România.

Corneliu Coposu, o personalitate cu totul diferită de majoritatea politicienilor români, de atunci și de acum. Coposu știa că funcțiile de conducere nu sunt niște rampe pentru a ajunge la avuție materială, ci o responsabilitate față de cei pe care îi reprezinți, chiar dacă te-au votat, chiar dacă nu. Era croit din alt material, un idealist cu principii de fier, acesta era ghidat de alte valori, unele care treceau de spectrul material al politicienilor care ne-au condus țara până acum.

Pe lângă informare, protejarea democrației prin proteste și prin vot, oamenii trebuie să realizeze schimbarea ei înșiși. Cel mai bun mod de a schimba clasa politică, cu una ghidată de morală, care nu urmărește propriul interes, e ca în această clasă politică să se implice direct oameni corecți. Oameni care sunt respectați și îndrăgiți de apropiații lor care pot să schimbe păreri și să îi facă și pe ceilalți să înțeleagă că acest mod de implicare este cel mai bun. ”

Teodora Udișteanu, câștigătoarea diplomei de merit pornește în eseul său intitulat „România secolului XX. O analiză comparativă asupra claselor politice din diferite perioade ale veacului trecut”, de la o definiție interesantă a elitei ce aparține istoricului Yuval Noah Harrari care susține că „Istoria e ceva ce au făcut foarte puțini oameni în timp ce toți ceilalți arau câmpurile și cărau găleți cu apă”. Ea parcurge în eseul său un secol și mai bine de istorie a României stăruind asupra evenimentelor, personalităților și contextului istoric toate determinând un parcurs istoric privit prin prisma analizei elitelor politice care l-au influențat și gestionat.

Vom cita doar un fragment din diagnoza pe care o realizează „consultând” prestația clasei noastre politice în anii ce au trecut de la căderea regimului comunist.

„Mai mult ca în anii ‘30, liderii politici post-decembriști au lăsat de-o parte calitatea resursei umane necesară pentru o clasă politică profesionistă și angajată în slujba binelui public. Corupția, formarea unor centre de putere la nivel locali pentru anumiți lider („baroni locali”), problemele cu legea, nivelul scăzut de educație, urmărirea propriului interes, promovarea de măsuri legislative în interes propriu etc., sunt doar câteva dintre principalele probleme care au aruncat asupra clasei politice românești din ultimele trei decenii o imagine negativă. Practic acele probleme pe care le-am întâlnit și în rândul clasei politice interbelice, mai ales din deceniul patru (corpupția, promovarea unor grupe de interese private etc.), nu doar că au revenit după 1989, dar s-au amplificat până au devenit realități și trăsături pentru o parte importantă a oamenilor politici din România secolului XX.

Putem vorbi de o suprapunere peste aceste trăsături care se resimt în perioada interbelică, a unor caracteristici specific perioadei comuniste, în care promovarea politică și publică a continuat să se realizeze fără principii sau meritocrație, în care reprezentanții vechiului regim și-au păstrat funcțiile și privilegiile în timpul reconstrucției democrației etc.”

Vă invităm așadar la o emisiune în care vom afla care este opinia a patru tineri nu doar despre marea personalitate care a fost Corneliu Coposu, nu doar despre trecut, ci mai ales despre cum se raportează la prezentul României și cum îi prevăd viitorul.

Fotografiile au fost preluate de pe site-ul Fundației Corneliu Coposu.