Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: „Prizonier în Germania. Însemnările unui căpitan de artilerie. 1916- 1917”
17 August 2021, 06:47
marți 17august 2021, ora 21.10
Invitat, prof. univ. dr. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române. Realizator, Dan Manolache.
Pe parcursul timpului am dedicat multe emisiuni Primului Război mondial și participării României la Marele Război. În această lună, în care se împlinesc 105 ani de la trecerea Carpaților, vă propunem să privim evenimentele dramatice de atunci cu ochii combatanților. De aceea în această primă emisiune, vom răsfoi sonor un jurnal ce nu a fost scris pentru a fi publicat. Sunt doar „File din viața mea” așa cum își intitulează însemnările căpitanul de artilerie Constantin Ionescu. Șansa de a le putea citi, au apărut în volum la Editura Humanitas, o datorăm invitatului nostru, domnul profesor Adrian- Silvan Ionescu, nepotul autorului.
Totul a început atunci când nepotul a descoperirit două albume de fotografii care l-au fascinat pe dată. Iată mărturia lui: „Am rămas înmărmurit: eu, care eram pasionat de armată, de arme, de uniforme, găsisem tocmai obiectul interesului meu major!”
Din păcate pentru el bunicii nu se arătau deloc dispuși să povestească, să explice....„părea că toți doreau să fie uitat acel episod din viața familiei.” Mai târziu, după moartea bunicului, odată cu descoperirea jurnalului acestuia, misterul acestor reticențe a fost dezlegat. Fotografiile și paginile memorialistice evocau o perioadă întunecată din viața avocatului devenit pentru câteva luni căpitan de artilerie, aceea a participârii la rîzboi dar mai ales a prizonieratului său în Germania, în lagărele de pe insula Danholm și Krefeld. Spunem perioadă întunecată întrucât tănărul avocat nu simțea nicio atracție pentru cariera militară și nici nu părea a fi croit pentru război. Adrian- Silvan Ionescu mărturisește „Nu-mi venea să cred că omul acesta blând, cald, voios, comunicativ, fusese militar și folosise arma pentru a ucide un dușman pe care nu-l cunoștea și pe care poate nici nu-l vedea, decât foarte vag în linia inamică.” Și tutuși, Constantin Ionescu a fost soldat, și-a făcut datoria față de patrie însă întotdeauna cu gândul și sufletul lângă familia pe care o adora și lângă care dorea să se întoarcă cât mai repede și cu orice preț.
Amintirile căpitanului Ionescu, comandantul unei baterii de tunuri cu calibrul de 87 mm, sunt revelatoare deopotrivă pentru perspectiva sa asupra războiului și în ce privește suferința de a se afla, nu atât în pericol, cât departe de cei dragi. Paginile în care descrie cele trei luni de lupte la care a participat alături de camarazii săi, pe care le vom evoca pe parcursul emisiunii, sunt revelatoare asupra modului în care conflagrația se vedea „de la firul ierbii”, o succesiune de scurte înfruntări cu inamicul, retrageri, haos în lanțul de comandă, condiții grele de viață și în final, prizonieratul.
Iată doar o scurtă descriere a retragerii trupelor române prin Craiova lăsată sub ocupația inamicului „am trecut pe străzile pe unde cu trei luni înainte mergeam spre victorie; acum treceam învinși, fugeam de frica inamicului ce ne urmărea, lăsând în jale poporul nostru. Din fiecare căsuță ieșea câte o femeie smulgându-și părul din cap și jelindu-se în hohote că ele rămân în voia întâmplării, la discreția vrăjmașului. Eu mergeam în fruntea bateriei cu capul plecat, și lacrimile îmi curgeau șiroaie pe obraji când vedeam acest dezastru, care nu provenea din cauza noastră, ci din cauza acelora care au făcut războiul, acelora care n-au știut să ne conducă.”
Retragerile și luptele sporadice au urmat până pe 27 noiembrie 1916 când, pentru el războiul a luat sfârșit și la Ciorănești, a căzut prizonier odată cu camarazii săi. Vom evoca momentul dar mai ales perioada de prizonierat petrecută în lagărele de la Danholm și Krefeld.Sunt pagini inedite din lectura cărora aflăm detalii despre condițiile de detenție ale prizonierilor români, despre suferințele și speranțele lor. Vom stîrui și asupra teribilei dileme morale în care s-au aflat ofițerii atunci cîn au fost vizitați de colonelul Alexandru Sturdza, dezertor din armata română, fost comandant al Diviziei a VIII-a, care le-a oferit posibilitatea întoarcerii în țară unde „au câmp de muncă în teritoriul ocupat, unde un „dușman leal” se străduiește să clădească ce am stricat noi.”
Unii au respins cu fermitate propunelile lui Sturdza dar cei mai mulți, susține memorialistul, le-au acceptat. El s-a bucurat „că voi deveni iar barem pe jumătate liber, nu ca aici cu santinela lângă tine și închis cu sârmă de toate părțile, și apoi să mă duc la scumpa, iubita și dulcea mea Zaha și la scumpele mele fetițe, să fiu iar lângă ele, să am grijă ca mai îninte, să mă simt că trăiesc, că am reînviat, că am renăscut.” În aceste condiții prizonierii care au acceptat propunerile colonelului Sturdza au plect spre țară la 9 mai 1917. Cum a decurs revenirea în țară, memorialistul nu ne povestește.
Vom vorbi așadar despre o carte prin care face cunoștință cu un om care povestește cu o absolută sinceritate încercările fizice și morale prin care a trecut în cea mai întunecată oerioadaă a existenței sale.
Fotografiile reproduse ilustrează conținutul cărții dar prezintă și două imagini contemporane ale insulei Danholm și a Krefeldului.