Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Despre istorie şi condiţia istoricului
19 Februarie 2019, 12:30
marţi 19 februarie 2019, ora 21.10
Despre istorie şi condiţia istoricului. Invitat, prof.univ.dr. Bogdan-Costin Murgescu, președintele Societății de Științe Istorice din România, Realizator, Dan Manolache.
“Istoria lumii este tribunalul lumii”, scria Schiller. Pornind de la această definiţie ne-am gândit ca în emisiunea din această seară să discutăm despre judecătorii şi avocaţii “oamenilor, faptelor şi întâmplărilor” vremurilor mai apropiate sau mai îndepărtate de noi, adică să analizam condiţia istoricului ca om al timpului său. Un om special al timpului său, pentru că el îl trăieşte, îl înţelege şi îl face accesibil celorlaţi prin raportare la istorie.
Să aibă dreptate Napoleon care spunea că “Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra cărora oamenii s-au pus de acord.”? Mai degrabă nu dacă privim disputele istoricilor cu privire la mai toate evenimentele care au marcat trecerea anilor. Şi atunci? Şi atunci, care este menirea istoricului? Şi care este utilitatea lui? Poate judeca el trecutul “fără ura şi fără răzbunare”?
Un adevărat slujitor al muzei Clio, tinde, sau ar trebui să o facă, tinde aşadar să infăţişeze trecutul apropiindu-se cît mai mult de adevăr pentru că, aşa cum susţine George Bariţiu, “Istoria fără adevăr îşi pierde însemnătatea, ea nu mai este istorie”. Capcanele şi tentaţiile de a face altfel sunt însă multe…….
Iată, de pildă, cîtă dreptate avea Goethe care spunea că “ patriotismul strică istoria”. Nu doar considerente patriotice pot altera discursul istoricului. În multe epoci el a fost ”supt vremi”, la porunca mai marilor zilei, apropirea de adevăr îl putea costa libertatea sau chiar viaţa. Au fost însă şi atunci profesionişti curajoşi graţie cărora putem astăzi avea un tablou nuanţat al unor epoci altfel monocrome. Intervie desigur şi la unii istorici….natura umană, ipostaziată prin pacatul trufiei, prin dorinţa de mărire, prin oportunism sau atracţia către bogăţie.
De aceea istoria, cunoscută doar prin opera istoricilor, trebuie trecută prin grila de valori fiecărei generaţii şi până la urmă apreciată şi ţinând cont de probitatea celor care s-au aplecat asupra studiului ei. Altfel, “ecoul a tot ce cade pe drumul neamului omenesc” aşa cum o definea Lamartine riscă să fie o succesiune de disonanţe.
Despre toate acestea şi despre multe altele vom dicuta în această seară.
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/pagini-de-istorie-despre-istorie-%C5%9Fi-condi%C5%A3ia-istoricului/