Idei în nocturnă. Pagini de Istorie - Anul 1946. Despre realități politice ascunse de declații și zâmbete de circumstanță. Invitat, dr. Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române

Realizator, Dan Manolache.

Au trecut trei sferturi de veac de la deschiderea Conferinței de Pace de la Paris (26 iulie- 15 octombrie 1946) care a încheiat diplomatic cea mai mare conflagrație din istoria omenirii. Controversele au continuat totuși pornind poate de la incompatibilitatea ideologică a puterilor occidentale cu aliatul sovietic și de la realitatea că, la puține luni de la semnarea tratatelor (10 februarie 1947), a devenit evident că războiul cald fusese doar înlocuit cu un altul rămas în istorie ca „Războiul Rece”. Se va fi sfârșit el oare? Iată doar una dintre întrebările la care vom căuta răspuns pe parcursul emisiunii.

Substanța discuției pe care o vom purta cu invitatul nostru, dl. dr. Cosmin Popa, va fi însă alta . Vom încerca să punem în lumină realitățile politice de acum 75 de ani și să descifrăm câtă convingere, câtă încredere se afla în spatele unor declarații politice sau chiar în durabilitatea unor documente oficiale semnate și.....lăudate. Vom porni de la câteva texte revelatoare. Îl vom cita mai întâi pe Iuliu Maniu care, comparând declarațiile făcute de-a lungul anilor de liderii puterilor învingătoare cu realitățile din România devenise pe bună dreptate extrem de reticent. În august 1946, imediat după deschiderea Conferinței de șa Paris, el declara privind proiectul Tratatului de pace cu România:„Perspectiva păcii care se pregătește la Paris înviorează lumea întreagă. Această lume nădăjduiește într-o pace durabilă și dreaptă pentru toți. Ceea ce o îngrijorează însă este împrejurarea că din cele cde se petrec, omenirea nu poate sătragă concluzia că toate statele au renunțat la vechiul dicton „Si vis pacem para bellum”. De asemenea, nu-și poate face convingerea că obligațiunile luate de către state vor fi respectate.”

Ce documente sau declarașii ar fi putut explica suspiciunea bătrânului și valorosului om politic român?Iată de pildă ce prevedeau primele trei puncte ale Cartei Atlanticului semnată îi august 1941:„Președintele Statele Unite ale Americii și prim-ministrul, domnul Churchill, reprezentând Guvernul Majestății Sale în Regatul Unit, fiind întâlnite împreună, consideră că este potrivit să facă cunoscute anumite principii comune în politicile naționale ale țărilor respective pe care își bazează speră la un viitor mai bun pentru lume.

În primul rând, țările lor nu caută nicio mărire, teritorială sau de altă natură;

În al doilea rând, doresc să nu vadă schimbări teritoriale care să nu corespundă dorințelor exprimate în mod liber ale popoarelor în cauză;

În al treilea rând, ei respectă dreptul tuturor popoarelor de a alege forma de guvernare sub care vor trăi; și doresc ca drepturile suverane și autoguvernarea să fie restabilite celor care au fost privați cu forța de ele.”

Aliații păreau a fi convinși că lumea postbelică ar trebui să revină la normalitatea dinaintea agresiunii puterilor Axei și, am adăuga a URSS asupra vecinilor săi, devreme ce, câteva luni mai târziu, în decembrie 1941, Churchill respinge în termeni duri încercarea lui Stalin de a obține un tratat de alianță cu puterile occidentale în care, de fapt să fie recunoscute frontierele din 1941 ale URSS. El aprecia că aceste frontiere „au fost dobândite prin acte de agresiune în cârdășie rușinoasă cu Hitler. Includerea popoarelor din țările baltice în Rusia sovietică împotriva voinței lor ar contraveni principiilor în numele cărora luptăm în acest război și ar dzonora cauza noastră. Același lucru se aplică și la Basarabia și la Bucovina de Nord.” Orice schimbare nu poate fi făcută- sublinia liderul britanic- decât „prin plebiscite libere și cinstite”. Urmarea a fost că în 1942 se semna un tratat sovieto- britanic cu prevederi destul de vagi, acceptat totuși de Stalin.

Conferința de la Ialta (4-11 februarie 1945) adoptă o Declarație asupra Europei Eliberate în care se regăsesc aceleași generoase principii „SUA, Marea Britanie şi URSS îşi vor da concursul (…) în scopul instalării unor guverne provizorii în care să fie reprezentate toate elementele democratice ale populaţiei; dreptul (…) de a-şi alege acea formă de conducere în care ar vrea să trăiască; dreptul de a-şi crea instituţiile democratice după propria alegere.” Mai mult, la întoarcerea acasă Churchill și Roosevelt fac declarații liniștitoare. Astfel Primul Ministru britanic afirma în Camera Comunelor: ”Conferința din Crimeea i-a găsit pe aliați mai strâns uniți ca oricând atât în domeniul militar cât și în cel politic....Impresia cu care am rămas este că mareșealul Stalin și liderii sovietici doresc să trăiască într-o pace onorabilă și în egalitate cu democrațiile occidentale. Consider, de asemenea, cuvântul lor ca fiind un zălog în acest sens. Nu cunosc un alt guvern care să fie atât de de fidel angajamentelor sale, chiar în detrimentul său, așa cum este guvernul sovietic al Rusiei.”

La rândul său președintele Roosevelt afirma la ședința Congresului SUA din 1 martie 1945, că deciziile Conferinței de la Ialta „au pus capăt sferelor de interese, echilibrului de forțe și tuturor celorlalte abilități, la care s-a recurs de-a lungul secolelor și care au eșuat întotdeauna.”

Putem înțelege că avem în față declarații care erau făcute în vreme de război când alianța celor trei puteri trebuia să pară fără fisură. Din păcate, realitatea o contrazicea complet. Lumea vedea cum, în ciuda acestor cuvinte liniștitoare, comunismul ocupa în ritmul de înaintare al Armatei Roșii o bună parte din Europa conform principiului afirmat de Stalin la o întâlnirfe cu o delegație jugoslavă „cel care ocupă un teritoriu își impune propriul regim social. Altfel nu poate fi.”

Dealtfel liderii occidentali nu își făceau mari iluzii. Mărturie stau stenogramele conferințelor de la Ialta și Potsdam, memoriile celor prezenți la discuții, analize ulterioare care au coroborat date provenind din surse veridice și, foarte important, au putut să le compare cu evoluția reală a evenimentelor. De fapt anglo- americanii se aflau într-o dilemă morală excelent sintetizată de stălucitul diplomat George Kennan: „Sunt conștient de realitățile acestui război și de faptul că am fost pra slabi pentru a-l câștiga de unii singuri. Recunosc că efortul de război al Rusiei a fost extraordinar și eficient, iar e4a trebuie, într-o anumită măsură, să-și primească r-splata în detrimentul altor popoare din estul și centrul Europei. Cu toate acestea, nu reușesc să înțeleg de ce trebuie să ne asociem cu acest program politic atât de ostil întregii Comunități Atlantice, atât de periculos față de tot ce încercăm să apărăm în Europa. De ce nu am putea ajunge la un compromis corespunzător și definitiv- împărțirea Europei în sfere de influență- astfel încât noi să rămânem în afara sferei rusești, iar rușii în afara sferei noastre? Acesta ar fi cel mi bun lucru pe care l-am putea face pentru noi și pentru prietenii noștri din Europa, și ar fi cea mai onestă încercare de a reconstrui viața postbelică pe o temelie demnă și stabilă.”

Oricât de nerefuzat ar fi fost cedările occidentalilor în fața pretențiilor sovietice devreme ce o bună parte a Europei se afla deja sub ocupația Armatei Roșii, avem serioase rezerve că această politică ar fi dus la reconstruirea vieții postbelice ”pe o temelie demnă și stabilă”. Totuțiputem înțelege punctul de vedere pragmatic al diplomatului american. În esență el se opunea politicii anglo-americane prin care era cauționată expansiunea teritorială și ideologică a URSS în Europa în condițiile în care el nu vedea nicio opoziție posibilă. În fapt, la întâlnirile celor trei șefi de state, la conferințele miniștrilor de externe, chiar și la Conferința de Pace, miza principală nu era atât conturarea lumii postbelice cât stabilirea unor condiții de pace intre SUA și Marea Britanie pe de o parte și noul Imperiu sovietic de cealată. Rezultatul, previzibil de altfel, a fost Războiul Rece.

Iată doar câteva dintre ideile care vor face, sperăm, interesantă, discuția despre anul 1946 și nu numai.

Fotografiile postate au fost preluate de pe site-ul Wkipedia