DOCUMENTAR: Muzeul Ţăranului Român – „un palat al artei pământene”

Miercuri, 5 februarie, se împlinesc 30 de ani de la (re)înfiinţarea Muzeului Ţăranului Român, un edificiu dedicat păstrării şi expunerii artei şi tradiţiilor populare, care administrează cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România.

În istoria noastră au existat numeroase încercări de înfiinţare a unor instituţii culturale care să gestioneze arta şi tradiţia populară.

După Unirea principatelor Române din 1859, în perioada construcţiei noastre naţionale, ţăranul şi lumea rurală au început să devină o referinţă centrală a identităţii noastre, iar cultura ţărănească începe să capete un rol important.

În anul 1863, Alexandru Ioan Cuza dă o ordonanţă pentru organizarea unor expoziţii în care să fie incluse şi produse ale industriei casnice ţărăneşti.

Pe 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, “exposiţiunea naţională de la Moşii de vite, de flori, de legume, de produse agricole şi industriale”.

A urmat apariţia primelor colecţii private, expoziţii naţionale şi participări ale României la expoziţiile universale şi începe să se simtă necesitatea unui muzeu naţional, care să gestioneze produsele artei şi tradiţiilor rurale.

Astfel, în anul 1864, Cuza a pus bazele Muzeului Naţional de Antichităţi, considerat precursorul actualului Muzeu al Ţăranului Român.

În anul 1875, Titu Maiorescu propune înfiinţarea unei secţiuni deosebite în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în ţară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri, iar exponatele aveau să provină mai ales din colecţia locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase un mic muzeu chiar în casa sa. Trebuie spus că o serie de obiecte din colecţiile actuale ale Muzeului Ţăranului sunt păstrate încă din acea perioadă.

A urmat, la 11 octombrie 1906, înfiinţarea „Muzeului de Etnografie, Artă Naţională, Artă Decorativă şi Industrială”, cu sediul în clădirea fostei Monetării, iar director a fost numit Alexandru Tzigara-Samurcaş, un eminent istoric de artă, care a contribuit la prestigiul instituţiei.

În anul 1912, ca urmare a actului semnat de Carol I, se începe construcţia sediului actual, amplasat pe locul fostei monetării a statului, la conducerea proiectului fiind numit Nicolae Ghica-Budeşti, un reprezentant de seamă al şcolii de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe „un palat al artei pământene”, dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După lucrări întrerupte parcă la nesfârşit, clădirea se finalizează abia în anul 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român, denumit popular de bucureşteni „Muzeul de la Şosea”.

Muzeul de Istorie al Partidului Comunist Român (astazi Muzeul Taranului Roman); anii ’50, placa fotografica.

Clădirea, o ilustrare a stilului neoromânesc inspirat de arhitectura tradiţională, mai ales de cea brâncovenească, este caracterizată de o deosebită expresivitate, fiind completată cu utilizarea elementelor decorative florale şi zoomorfe. Elementele constructive – zidăria de cărămidă roşie, ferestrele reunite sub arcade, coloanele, balustrada, elementele traforate, turnul central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mănăstiri – conferă clădirii alura unui veritabil palat al artelor.

Începând din anul 1953, clădirea adăposteşte Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul Partidului Comunist Român, devenind în ultimii ani ai comunismului un soi de „omagiu muzeal” al preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În toată această perioadă, colecţiile vor fi adunate pentru o vreme în clădirea Palatului Ştirbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, iar apoi fiind îngrămădite în depozitele Muzeului Satului.

Mai mult, în anii ’60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construite însă în totală neconcordanţă cu arhitectura clădirii originale, având trăsături clare ale perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

După Revoluţie, la 5 februarie 1990, ministrul culturii de la acea vreme, Andrei Pleşu, reînfiinţează Muzeul Ţăranului Român, numindu-l director pe pictorul Horia Bernea.

În anul 1996 instituţia primeşte titlul de Muzeu European al anului, iar în anul 2004, premiul „Mihai Băcescu” pentru patrimoniu, obţinut pentru proiectul de promovare a patrimoniului cultural intitulat „Ţinuturile României – Ţara Haţegului”, rod al parteneriatului dintre Centrul GeoMedia, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Geologie şi Muzeul ,,Grigore Antipa”.

Actualmente, Muzeul Ţăranului Român deţine una dintre cele mai bogate colecţii de obiecte ţărăneşti din România, în patrimoniul său aflându-se aproape 90.000 de piese – ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc. – din toate provinciile româneşti.

Colecţia de ceramică cuprinde un număr de aproximativ 18.000 de piese – oale pentru sarmale, oale pentru prins lapte, oale pentru fiert magiunul, cratiţe sau vase pentru friptură, forme pentru cozonac, ulcioare de diferite mărimi pentru apă.

Colecţia de costume ţărăneşti, conţine un număr de aproximativ 20.000 de piese din toate zonele ţării, din secollele XIX şi XX.

Colecţia de ţesături de interior conţine, în marea lor majoritate, piese provenind din Moldova şi Oltenia.

Colecţia de lemn, mobilier şi feronerie numără aproximativ 8.000 de obiecte – unelte agricole, mobilier tradiţional, unelte din industria casnică şi instrumente muzicale. Colecţia de artă religioasă grupează obiecte precum icoane pe sticlă, icoane pe lemn, odoare bisericeşti, xilogravuri, cruci şi pristolnice.

Nu trebuie uitată nici Arhiva de Imagine a Muzeului Ţăranului Român care deţine şi o serie de fotografii vechi.

De asemenea, mica „rezervaţie arhitectonică” alcătuită din bisericile de lemn din Groşii Noi, Juliţa şi Troaş (Arad) şi Lunca Moţilor (Hunedoara), aflată din anul 1991 sub protecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român, face parte dintr-un plan mai amplu al muzeului iniţiat în scopul refacerii legăturii cu pământul şi cu instituţiile satului tradiţional.

Muzeul organizează şi ateliere de creativitate, prin care invită școli, grădinițe, licee, fundații etc. la activităţi de desenat, pictat, povești (țărănești și nu numai), cusut și țesut, muzici, vizite și lucru în sălile muzeului.

Muzeul a mai organizat un magazin de obiecte ţărăneşti, un cinematograf, o librărie şi un club destinat unor activităţi precum concerte, lansări de carte, etc.

Imagine de la targul ‘Recolte de toamna’, organizat de Piata Taraneasca si Mester(Esti)!, in perioada 9 – 11 octombrie, la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti.

Pentru a marca împlinirea, în acest an, a 28 de ani de la reînfiinţare, Muzeul Ţăranului Român organizează, luni 5 februarie, o serie de evenimente cu intrare liberă:

• De la ora 17.00, marcarea evenimentului începe prin a le descoperi celor mici lumea expoziţiei „Cu Tenda”. Apoi, papu Yioryi/ bunicul Gheorghe le va spune poveşti copiilor aromâni, în cortul din această expoziţie din Sala Foaier care se va umple cu „lamni, buşurăţ miri, arapi, furi, dafni, amirăruşi” – personaje înfricoşătoare, dar şi încântătoare, care ar fi populat pe vremuri munţii în care se aflau aromânii.

„Cu Tenda” este un proiect european care explorează culturile din sud-estul european, cu un accent pe cultura comunităţilor aromâne, continuând demersurile iniţiate de Irina Nicolau la începutul anilor 2000.

• De la ora 19.00, la Clubul Ţăranului, Călin Torsan, de la Secţia Educaţie muzeală, va lansa cartea „Omul cu fluier”.
• De la ora 20.00, la Clubul Ţăranului va avea loc un concert al trupei Trei parale. Concertul va dezvălui publicului legătura dintre experienţa în munca de cercetare etnologică şi activitatea concertistică.

Formaţia lucrează în paralel la câteva proiecte diferite de reconstituiri muzicale, în parte publicate pe compact-discuri: „Bazar” (muzici urbane de secol XIX din Moldova şi Valahia), „Ciobanul care şi-a pierdut oile” (cântări de origine pastorală), „Balade vitejeşti”. Coordonator este Florin Iordan, etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român şi instrumentist în cadrul formaţiei.

• Tot pe 5 februarie va fi lansat „Muzeul [in]vizibil. Şantier de explorări #3”, ce prezintă scurte exerciţii de memorie, imaginaţie şi creativitate, materiale video dedicate vizitatorilor virtuali. În fiecare zi de 5 a fiecărei luni, MNŢR va lansa un nou episod din seria „Muzeul [in]vizibil #3”.

de Răzvan Moceanu - RADOR