Despre istorie şi legendă, de Dan Manolache

          Dacă vom căuta în România un tărâm locuit în bună pace şi de istorie şi de legendă, îl vom găsi, vegheat de zimbri, cu siguranţă în Ţara Haţegului şi în imediata ei apropiere. 

           Se spune că pe locurile călcate de armatele ce s-au înfruntat acum aproape două milenii în bătăliile de la Tapae, Porţile de Fier ale Transilvaniei, sau în apropierea celor două cetăţi ce poartă numele de Sarmisegetusa, apar şi astăzi, mai ales în nopţile de Sânziene,  flăcări albăstrui ce invită la descoperirea comorilor dacilor...

          Dacii erau, o spune Herodot în secolul 5 î.Cr „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” aşa cum ne place deseori să cităm. Ne plac mai puţin şi deseori evităm continuarea portretului pe care „părintele istoriei” îl face strămoşilor noştri: „după indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt. Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi"

           A apărut însă Decebal un rege care l-a contrazis pe Herodot şi a reuşit nu doar să-i unească pe daci ci să şi conducă un stat puternic şi prosper. Despre el, Dio Cassius spune că „ era foarte priceput în ale războiului, iscusit la faptă, ştiind să aleagă prilejul de a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă ştiind a se folosi cu dibăcie de orice victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfângere, pentru care lucruri a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor.”

          Victoria finală a aparţinut însă Romei. In fruntea legiunilor ei s-a aflat însuşi Imperatorul Traian. A fost o victorie foarte preţioasă deopotrivă pentru că a adăugat imperiului o nouă provincie şi prin bogăţiile capturate de la învişi, l-a savat dintr-o gravă criză economică.  Se pare că au luat atunci drumul Romei care încărcate cu peste 165 de tone de aur, aproape dublul rezervei de astăzi a Băncii Naţionale, şi 300 de tone de argint. Iată faptele înfăţişate de Dio Cassius:

           “Cînd a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sînt în mîinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma. În felul acesta Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi Traian stabili în ea oraşe de colonişti. Fură descoperite şi comorile lui Decebal, deşi se aflau ascunse sub rîul Sargetia, din apropierea capitalei sale. Căci [Decebal] abătuse rîul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase - mai ales dintre cele care suportau umezeala, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pămînt, iar după aceea aduse rîul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia [Decebal] pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca sa nu dea nimic pe faţă. Dar Bicilis, un tovarăş al său care cunoştea cele întîmplate, fu luat prizonier şi dădu în vileag toate acestea.

             După întoarcerea la Roma, veniră la Traian nenumărate solii din partea altor barbari şi de la inzi. El dădu spectacole timp de o sută şi douăzeci şi trei de zile, în cursul cărora au fost ucise cam unsprezece mii de animale sălbatice şi domestice. Au luptat zece mii de gladiatori.  De asemenea, în această vreme, Traian construieşte drumuri de piatră prin mlaştinile pomptiene, cu clădiri pe margini şi cu poduri măreţe. Topeşte toată moneda deteriorată. “

               Să mai adăugăm monedele şi medaliile bătute atunci şi mai ales celebra Columnă a lui Traian ce poate fi admirată şi astăzi şi este un adevărat act de naştere al poporului român.

               Putem căuta şi astăzi comorile ascunse ale dacilor, ele cu siguranţă există...Să ne amintim însă că atunci, viitorul spaţiu românesc intra într-un imens imperiu ce cuprindea mare parte din Europa Unită de astăzi la care se adăugau ţărmul african al Mediteranei, Orientul Apropiat, Mesopotamia şi chiar Armenia. O istorie veche care ne inspiră şi ne obligă.