CONSTANTIN PREZAN

Constantin Prezan (unul dintre mareşalii Armatei Române, erou al Marelui Război de Reîntregire a României) s-a născut pe 27 ianuarie 1861, în satul Sterianul de Mijloc – Comuna Butimanu (pe atunci în judeţul Ilfov, astăzi aparţinând de judeţul Dâmboviţa). Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar mai apoi, ca urmare a înclinaţiilor sale militare pe care le-a dovedit de mic, Constantin Prezan s-a îndreptat către Şcoala Fiilor de Militari de la Iaşi. Odată cu obţinerea bacalaureatului, Constantin Prezan s-a înscris la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti. A absolvit în 1880, când a fost şi înaintat la gradul de sublocotenent. Repartizat iniţial comandant de pluton în Regimentul 7 Infanterie, a fost mutat peste puţin timp la Regimentul 2 Geniu din Bucureşti.

* * *

Ca tânăr sublocotenent, Constantin Prezan a dovedit o deosebită pasiune pentru noua armă, făcând eforturi deosebite pentru a transpune în practică cunoştinţele sale. În această perioadă au început să apară preocupările lui Constantin Prezan cu privire la studiul lucrărilor de fortificaţii, problemă la ordinea zilei în toate armatele moderne ale Europei. Aplecat mereu spre studiu, el a urmat Şcoala Specială şi Geniu din Bucureşti. Avansat apoi la gradul de locotenent, a fost selecţionat pentru a urma cursurile Şcolii de la Fontainebleau, de lângă Paris. După absolvirea cu „prea bine”, în 1886, a revenit în ţară unde a fost încadrat profesor-ajutor de fortificaţii la Şcoala de Aplicaţii de Artilerie şi Geniu din Bucureşti.

* * *

Avansat la gradul de căpitan în 1887, Constantin Prezan a fost încadrat în Regimentul 2 Geniu, iar mai apoi ca maior a fost numit în Comandamentul Cetăţii Bucureşti, funcţie ce a deţinut-o până în 1896 când a fost încadrat în Statul Major Regal, fiind înaintat locotenent-colonel. În anul 1900 el a publicat o preţioasă lucrare cu privire la sistemul de fortificaţii, intitulată „Curs de fortificaţie”, lucrare ce a constituit mult timp un adevărat îndreptar pentru activitatea ofiţerilor de geniu.

În anul 1901 Constantin Prezan a fost înaintat colonel, iar în 1914 i s-a încredinţat comanda Corpului 3 Armată şi a fost avansat general de divizie. Numit la conducerea Armatei de Nord, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, în august 1916, Constantin Prezan a fost şef al Marelui Cartier General şi rival incontestabil al generalului Alexandru Averescu. Iar întâlnirea sa cu căpitanul Ion Antonescu (pe atunci şef al Biroului III Operaţii din Statul Major al Armatei de Nord), a făcut posibilă realizarea unuia dintre cele mai cunoscute cupluri militare din istorie.

* * *

De numele lui Constantin Prezan (ce a îndeplinit şi funcţia de comandant al Armatei I), se leagă şi coordonarea planul Campaniei din 1917, adică al faimoaselor bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Din păcate însă, după terminarea războiului, luptele şi intrigile politice ale vremii, au făcut ca el să fie pensionat şi apoi trecut în rezervă. Mai mult de atât, Constantin Prezan (cel care pe 5 februarie 1920 a primit Ordinul „Mihai Viteazul” clasa I, care se alătura celorlalte ordine, clasa a III a şi clasa a II a, ce îi fuseseră conferite în octombrie 1916 şi iulie 1917) a ajuns să fie omis de către autorităţile româneşti de la festivităţile dedicate celei de-a 10-a aniversări a măreţelor fapte de arme din vara anului 1917. „Noroc” că la ceremonie a fost invitat şi mareşalul Franţei Ferdinand Foch, singurul care s-a arătat nedumerit, de lipsa a celui ce a fost cu zece ani în urmă şeful Marelui Cartier General Român. Ulterior, între generalul Constantin Prezan şi mareşalul Foch, autorităţile au aranjat o întâlnire, dar greşeala nu mai putea fi îndreptată.

* * *

Distins în anul 1930 cu gradul de mareşal al României, Constantin Prezan a continuat să fie util instituţiei militare. Din iniţiativa regelui Carol al II lea, pe lângă Marele Stat Major al Armatei române, s-a creat „Biroul Mareşalilor”, unde Constantin Prezan a lucrat timp îndelungat în calitate de consilier.

* * *

Mareşalul Constantin Prezan a încetat din viaţă la 27 august 1943, după ce a asistat împovărat de ani, la calvarul României din 1940. A fost înmormântat, alături de soţia sa Olga, în localitatea Schinetea (jud. Vaslui) unde se află conacul ce i-a aparţinut odată.

VASILESCU GABRIELA