Idei în nocturnă- Pagini de Istorie -”Generația Marii Uniri – Personalități, Demnitari, Martiri”, înfăţişaţi de câstigătorii concursului de eseuri organizat de Fundaţia “Corneliu Coposu”
13 Noiembrie 2018, 06:03
marţi 13 noiembrie 2018, Radio, Romania Cultural (21.10- 22). ”Generația Marii Uniri – Personalități, Demnitari, Martiri”, înfăţişaţi de câstigătorii concursului de eseuri organizat de Fundaţia “Corneliu Coposu”. Invitati, dr. Ioana Boca, director executiv al Fundaţiei “Academia Civică”, Ion- Andrei Gherasim, preşedinte executiv al Fundaţiei “Corneliu Coposu”, Sorin Mîndruţescu reprezentantul Festivalul de Film Istoric de la Râșnov şi în direct sau prin telefon, câstigătorii acestei ediţii: Victor Constantin Vlăduţ, Ioana Elena Anghelache, Bunea Andreea Georgiana, Cătălina Frangopol şi Anastasia Efimenco. Realizator, Dan Manolache.
Sâmbătă 10 noiembrie, Ateneul Român a găzduit festivitatea de premiere a celei de a treia ediţii a concursului de eseuri organizat de Fundaţia “Corneliu Coposu”. În acest an tema concursului a fost ”Generația Marii Uniri – Personalități, Demnitari, Martiri”. Un prilej de a evoca personalitatea Seniorului Corneliu Coposu, a marilor patrioţi care au luptat şi s-au jertfit pentru o Românie unită şi democratică.
Cred că mai potrivit decât orice altă prezentare a evenimentului este să cităm câteva pasaje din eseurile premiate, edificatoare pentru midul în care tinerii laureaţi privesc istoria dar şi prezentul României.
Victor Constantin Vlăduţ – doctorand, Facultatea de Științe Politice, Universitatea București: “Dacă ar fi să se întocmească o piramidă a marilor personalități care au contribuit la desăvârșirea mărețului act, în vârful generației unirii, exceptându-i pe Regele Ferdinand ( supranumit - nu degeaba - de către supușii săi „Întregitorul”) și pe inimoasa Regină Maria, după părerea mea, ar trebui așezat IULIU MANIU. Acest mare român, ce avea să devină martir al neamului său, n-a precupețit nimic , dar absolut nimic, pentru realizarea visului milenar al tuturor românilor – UNIREA! Fiind figura centrală în tabloul Marii Uniri, el ar trebui să fie comemorat în mod special în anul Centenarului.” Câştigătorul concursului se opreşte şi asupra unui episode mai puţin cunoscut din biografia lui Iuliu Maniu:
“La Viena, în 1918, după prăbușirea fronturilor, era un haos total. Fără sprijinul armatei, administrația austriacă era complet depășită de situație. Ostașii se întorceau de pe fronturile dezmembrate ale Imperiului Austro-Ungar într-o debandadă totală, mai bine zis toți dezertau și-și căutau hrană și cele necesare după cum îi tăia capul, adică luau tot ce le ieșea în cale pentru că nimeni nu le mai purta de grijă. Nu mai exista nici-o conducere pe front sau în teritoriu. În capitală, Viena, populația era amenințată de bande de răufăcători. Aveau loc zilnic spargeri, violuri, crime, populația era îngrozită de lipsa totală de autoritate a administrației vieneze. În această situație, locotenentul Iuliu Maniu are o intervenție curajoasă și salutară pentru soarta vienezilor și a administrației austriece. Solicită să i se dea puteri depline și va restabili ordinea în cel mai scurt timp…În lipsă de altceva, i se acordă această șansă, fără nădejdea că va reuși să facă ceva. Iar Maniu, spre surprinderea tuturor, reușește.”
Bunea Andreea Georgiana student în anul III la Facultatea de Istorie, Universitatea București a evocat câteva personalităţi care au marcat contribuţia românească la Marele Război. Între ei, Ecaterina Teodoroiu, Grigore Ignat, Henri Berthelot, Măriuca Zaharia, Mina Hociotă – călugărița de pe front. Iată unul dintre martiri:
“Despre soldatul Constantin Mușat se spune că a fost primul care a pus piciorul în Transilvania. A participat la lupte în Brașov, ulterior participând la bătălia de la Mărășești și Soveja. Pe 29 decembrie 1916, Constantin Mușat este rănit la antebrațul stâng, este evacuat la Spitalul Militar din Iași unde i se amputează brațul. În ciuda rănii puternice, acesta cere permisiunea de a fi retrimis la unitate. Era specializat în grenade în cadrul Regimentului 2 Grăniceri. Reușise să arunce grenade într-un timp foarte bun cu o singură mână.
În timpul celei de-a treia bătălii de la Oituz, Constantin Mușat a căzut pe front. „A fost găsit cu jumătate de corp deasupra tranșeei, cu mâna întinsă spre dușman, așa cum aruncase ultima grenadă.” Constantin Mușat este un exemplu de curaj și patriotism. Se află printre portretele de bază ale martirilor Primului război mondial.” Premianta ne înfăţişează, in finalul eseului, o imagine mai degrabă întunecată a unui viitor pe care îl vede ca o prelungire a unui prezent întristător:
„Oare unde vom fi peste 100 de ani?”, cu siguranță românii s-au întrebat pe 1 decembrie 1918. Aceeași întrebare apare mereu. Și totuși... câte s-au realizat în 100 de ani? Românii și-au pierdut interesul, și-au pierdut răbdarea de a mai crede în ceva bun după jumătate de veac supuși unor grele încercări. România e marcată de umbra comunismului. Într-o eră în care mașinile ajung să înlocuiască omul, în care ne este permis să ne vedem în timp și spațiu real indiferent de distanță, în România există un singur tren care ajunge din București în Alba-Iulia în 10 ore, în România este cea mai mare rată la analfabetism, avorturi, etc. din Europa. În România... oamenii nu mai sunt ce au fost! Iartă-ne, Românie!”
Din eseul Ioanei Elena Anghelache, studentă la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie am ales două fragmente care se referă tot la viitor: “viziunea mea cu privire la destinul viitor al României, nu este deloc una pozitivă, în pofida faptului că de cele mai multe ori mă las purtată de optimism și idealism. Poate aș încălca o datorie morală față de cei care au îndrăznit să creadă într-o Românie independentă, unită și liberă, poate aș părea mai puțin ghidată de patriotism, dar este tot ceea ce gândurile mele pot oferi unei viitoare Românii.”
Iată şi opinia sa depre România anului 2118: “ Anul Marii Uniri ni se va părea și mai îndepărtat, iar poveștile lui cu mult uitate. Bucuria, dăruirea, munca oamenilor de atunci ne va fi străină. Prețuirea și cunoașterea propriei istorii vor fi doar cuvinte mari găsite în cărți, ci nu păstrate în sufletele românilor. Vom fi dat uitării sacrificiile, curajul, patriotismul celor ce au fost Pantelimon Halippa, Iancu Flondor sau Iuliu Maniu. Ignoranța, indifența față de cei din jurul nostru, față de propriul manual de istorie, ne vor fi crez. Vom fi mereu luați pe nepregătite, vom cădea mereu în capcana politicianului avar, ne va fi din ce în ce mai dificil să distingem intențiile unui om bun de cele ale unui om rău. Pentru că istoria noastră, din păcate, ne-a învățat că oamenii pot fi într-adevăr inumani, cu atât de înfricoșătoare ușurință...
În ciuda celor susținute mai sus, nu pot nega faptul că în inima mea se încăpățânează să nădăjduiască o fărâmă de speranță. Inchid ochii și îmi doresc ca peste 100 de ani, de azi înainte, să văd cum numele celor ce au înfăptuit Marele Vis, nu sunt simple nume legendare, ci oameni apropiați sufletului nostru. Modele la care să ne raportăm ori de câte ori ne viața ne pune întrebări.”
Vom încheia cu câteva citate din eseurile premiate ce aparţin unor participante din Moldoca de peste Prut.
Cătălina Frangopol, student la Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu”, din Cahul, anul III, specialitatea Istorie și Educație civică, Facultatea de Științe Umaniste și Pedagogice, a ales să evoke figura Elenei Alistar, cea care a fost aleasă membru al Sfatului Țării din partea Ligii Culturale a Femeilor din Basarabia.
“Prima şedinţă a forului legislativ basarabean a fost convocată pe 21 noiembrie 1917. Unele amintiri ale camarazilor de luptă națională ai Elenei Alistar dezvăluie cele mai impresionante momente din acea zi istorică: ,,atmosfera era incendiară şi sublimă: s-au intonat imnurile „Deşteaptă-te, române” și „Pe-al nostru steag e scris Unire”, s-a asistat apoi la defilarea trupelor venite să salute Sfatul Ţarii ce-şi începu lucrările în amiaza zilei. Îmbrăcată în costum naţional, E. Alistar puse pe umărul preşedintelui şedinţei inaugurale, N. Alexandri, o panglică naţională tricoloră, gestul ei fiind succedat de entuziaste strigăte de „ura” şi de aplauze. Președintele mușcându-și buzele încercă să-și oprească lacrimile. Arhimandritul Gurie, deputatul Pelivan, doamna Alistar și mulți alți deputați plâng ca niște copii”. Deputată în Sfatul Țării Elena Alistar a fost membru în Blocul moldovenesc, care a pregătit și votat Unirea Basarabiei la 27 martie 1918.”
Anastasia Efimenco, elevă la Liceul Teoretic European din Chișinău, a câştigat premiul special pentru eseul său cu titlul “Regele Ferdinand şi Basarabia”. Întrea lte momente importante se opreşte şi la prima vizită Pe care regale o face în Basarabia de curând revenită în trupul ţării:
“Vizita Regelui Ferdinand I în Chișinău a început la 20 mai 1920 ora 9:30 dimineața,Când trenul regal a juns în gara din capitala Basarabiei. Înalții oaspeți au fost salutați de către Sergiu Niță, ministrul de stat pentru Basarabia, de prefectul și primarul orașului.
Regele a fost primit de locuitorii urbei cu acel entuziasm si cu acea dragoste specifică moldovenilor. Mulți țăraniîși făceau semnul crucii și se închinau, iar alții, mai bătrâni, plângeau de bucurie, gândindu-se la cuvântul scripturii: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău, că văzură ochii mei mântuirea ta”.
La banchetul de gală dat de către Primăria Chișinău în seara zilei de 20 mai în cinstea înalților oaspeți în Sala Cercului Cultural, Regele Ferdinand I a ținut un impresionant toast, din care desprindem următoarele cuvinte: „Am răspuns unei dorințe de mult purtată în inima mea, punând piciorul meu pe pământul acesta, care odinioară fusese una din părțile cele mai roditoare ale Vechii Moldove. Primirea călduroasă ce ne-a fost făcută în toate orașele și satele, pe unde drumul ne-a dus, au pătruns inima noastră de o bucurie cu atât mai mare cu cât ne-a dat dovadă că iubirea de neam nu s-a stins în timp cât Basarabia a stat sub o stăpânire ce nu avea legături de suflet cu poporațiunea moldovenească, care de veacuri alcătuiește talpa acestei tari .”
La 24 mai 1920 vizita Regelui Ferdinand I în Basarabia s-a încheiat, lăsând în inimile tuturor amintiri de neuitat. Regele Ferdinand I Întregitorul și Regina Maria întruchipau pentru întreaga Țară chipul Suveranilor ei, ce se identificau cu idealurile sfinte ale poporului român .
Din păcate, însă în iunie anul 1940 statuia regelui, instalată în centrul oraşului la 5 februarie 1939, a fost evacuata la Iași, înainte de venirea ocupanților sovietici. În vara anului 1942 in locul monumentului regelui Ferdinand I este instalată statuia lui Ștefan Cel Mare. În cele din urmă, semnarea odiosului pact Molotov-Ribbentrop și reinstaurarea regimului totalitar la est de Prut au avut pe prim plan scopul de a elimina din conștiința basarabenilor simbolurile unității naționale. Ținta regimului totalitar comunist din RSS Moldovenească și cel din România a fost atinsă. În această perioadă, în manualele de istorie și în lucrările de specialitate apărute pe ambele maluri ale Prutului au fost omise sârguincios acele evenimente-simbol ale unității naționale și reîntregirii neamului. Printre acestea sigur că un loc aparte îl au vizitele familiei regale în Basarabia.”
Va invităm să ascultaţi o emisiune despre trecut, despre prezent şi despre viitor, o emisiune în care personajele principale sun marii noştri înaintaşi cărora le datorăm România Mare dar şi tinerii care studiind trecutul, îl gândesc, îl analazează cu gândul la ţara în care trăiesc sau în care ar dori să trăiască.
Fotografiile aparţin inzestratului artist Florin Eşanu.
