Idei in nocturnă- Pagini de Istorie - Comunism, „teorie” şi „practică”
14 Mai 2019, 06:24
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/idei-in-nocturn%C4%83-pagini-de-istorie-comunism-teorie-%C5%9Fi-practic%C4%83/
marţi 14 mai 2019, Radio, România Cultural (21.10- 22).
Comunism, „teorie” şi „practică”. Invitaţi, doamna Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei „Academia Civică” şi prof. univ.dr. Dragoş Petrescu.
S-au împlinit de curând, la 8 mai, 98 de ani de când s-a fondat Partidul Comunist din România. Altădată era o mare sărbătoare, acum este o dată aproape uitată. Ne-am gândit de aceea să vă propunem, spre aducere aminte, a discuţie despre ideologia comunistă şi realitatea „transpunerii ei în practică”.
„O stafie umblă prin Europa- stafia comunismului.” Aceasta stafie vestită de Karl Marx şi Friederich Engels în “Manifestul Partidului Comunist” apărut în primăvara lui 1848, a rătăcit pe continentul nostru pâna în toamna lui 1917. Atunci, pe 25 octombrie/ 7 noiembrie, a capătat, în bubuitul tunurilor de pe crucişătorul Aurora, a căpătat consistenţa şi dimensiunile Rusiei.
La noi a avut o apariţie timpurie, venind, desigur, de la răsărit. S-a aratat la 8 mai 1921 la Clubul Socialist din strada Sfântul Ionică nr.12. Acolo un grup de militanţi de extremă stangă a fondat Partidul Comunist din România. Au votat, au fondat şi …..au fost cu toţii arestaţi. De ce? Pentru ca acest partid nu era decât o filiala a Internaţionalei a III-a şi susţinea, asemenea şefilor ei de la Kremlin, că Romania ar fi un stat imperialist în care fiecare provincie ar avea dereptul, ba chiar obligaţia, să se pronunţe pentru autodeterminare pâna la desparţirea din trupul ţării. Şi asta după ce România întregită era, cu preţul unor cumplite jertfe, un ideal realizat. Poate de aceea, dar şi pentru că ideologia comunistă a fost corect percepută ca fiind în contradicţie cu valori pe care românii le considerau sfinte, între ele proprietatea, ea nu a avut nicio şansă de a face mulţi prozeliţi.
Poate că informaţii despre aplicarea, creatoare sau nu, a tezele lui Marx şi Egels în „Patria Sovietelor” au fost cunoscute la noi şi pe bună dreptate au trezit sentimente de spaimă. Metodele sovietice de a construi „fericirea” nu puteau rămâne multă vreme necunoscute.
„Este adevărat că libertatea este preţioasă - atât de preţioasă încât trebuie raţionalizată.” Aşa spunea marele Vladimir Ilici Ulianov şi ca un adevărat revoluţionar bolşevic, şi-a „tradus” vorbele în fapte. Procedura era simplă şi “revoluţionara”. „N-avem ce face cu dreptatea! Suntem în război!”, spunea Felix Edmundovici Dzerjinski primul sef al CEKA înfiinţată la 21 decembrie 1917.
Se pare că în primii ani noul organ de represiune şi-a îndeplinit sinistrele obiective, comiţând peste 50.000 de crime. „Moralitatea noastră nu are niciun precedent…….Pentru noi totul este permis pentru că noi suntem primii în lume care au ridicat sabia nu pentru a oprima şi a aduce în sclavie ci pentru a elibera umanitatea din lanţurile ei”. Editorialul apărea în 1920 într-un ziar din Kiev al aceleaşi CEKA. „Sânge? Dar sa curga sângele în valuri!” postulau adepţii acestei noi şi “umaniste” ideologii.
Vărsarea de sânge s-a dovedit a fi principala metodă de convingere până la căderea comunismului. Autorii „Cărţii Negre a Comunismului” estimeaza că edificarea „celei mai bune şi mai drepte orânduiri” a costat Rusia/ Uniunea Sovietică şi ţările intrate prin ocupaţie în orbita Kremlinului aproximativ o sută de milioane de victime.
În ciuda propagandei adevărul a devenit cunoscut încă din perioada interbelică. Panait Istrati a fost una dintre primele conştiinţe europene ce au reuşit să iasă din captivitatea iluziei. Iată ce scria în „Spovedanie pentru învinşi”: “Chiar de-ar ajunge ca la capătul viitorului “plan cincinal” să aducă fericirea întregii omeniri, eu le-aş cere totuşi socoteală pentru oasele sfărâmate în maşina de fabricat fericirea, atât cât este de adevărat că fericirea omenirii nu mă interesează decât din ziua când ea incetează să mai fie criminală, începând să devină morală.” Şi şi încheia cartea cu un lucid îndemn:„O flacără, după alte mii, vine să se stingă pe un vast pămant bogat în speranţe. Pe acest pămant, nu mai suflă astăzi decât vântul rece al egoismului, care îngheţă viaţa. Dar, pamantul rămâne mereu acela de unde ţâşnesc cele mai frumoase flăcări care încălzesc oamenirea. Haideţi spre altă flacără!”
Destinul a făcut ca România să nu poată scăpa de communism…
În „Jurnalul Fericirii”, Nicolae Steinhart consemnează o replica rostită de tatăl său la adresa lui şi a altor mulţi oameni ce priveau, în august 1944, intrarea trupelor sovietice în Bucureşti: “Dobitocule, stai şi te uiţi tâmpitule, staţi şi vă uitaţi cu toţii şi nu ştiţi ce vă aşteaptă, uite-i cum râd, or să plângă cu lacrimi amare şi tu la fel…..Hai acasă!”
Vom vorbi şi noi, desigur, despre lacrimile ce au însoţit instalarea în România a regimului communist, după ocupaţia sovietică şi despre schimbarea de destin, individual şi colectiv, ce a urmat. Memorialul de la Sighet este un extraordinar reper al memoriei.
Căderea regimurilor comuniste din Europa nu a însemnat şi dispariţia tuturor urmelor existenţei sale. A rămas, la noi dar şi în multe alte locuri uc fel de communism rezidual. Iată două citate din Francois Furet care incearcă să explice această realitate:
„Universul comunist s-a autodistrus, nu mai rămân după el decât oameni care, fără să fi fost învinşi, au trecut de la o lume la alta, reconvertiţi la alt sistem, partizani ai economiei de piaţă şi ai alegerilor libere sau recicloţi în nationalism. Din experienţa lor anterioară nu rămâne însă nicio idee…Regimurile născute în Octombrie nu lasă după ele decât ceea ce au negat.”
„URSS părăseşte scena istoriei înainte de a fi istovit răbdarea partizanilor din afara graniţelor sale. Ea lasă mulţi orfani pe lume.”
Vom încheia aşadar emisiunea vorbind depre „orfani” şi despre modul în care ei încearcă şi reuşesc de multe ori să influenţeze încă istoria.