Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: România acum 100 de ani! Pacea de la Bucureşti

marţi 8 mai 2018, Radio, Romania Cultural (21.10- 22).  Realizator Dan Manolache.

România acum 100 de ani! Pacea de la Bucureşti (7 mai 1918), determinări, prevederi, consecinţe, interpretări. Invitat, prof.univ.dr. Petre Otu, preşedintele Comisiei Române de Istorie Militară.

                   Vă invităm să urmăriţi o nouă emisiune din seria celor pe care le dedicăm Centenarului Marii Uniri. De această data ne vom opri asupra unui moment dramatic petrecut la 7 mai 1918, ieşirea României din război prin semnarea, la Bucureşti, a înrobitoarei păcii separate cu Puterile Centrale. Putem aprecia că atunci, pentru mulţi români, Unirea putea părea un…vis îndepărtat. Vom trece în revistă prevederile tratatului de pace, vom analiza condiţiile în care a fost încheiat şi valabilitatea sa juridică, vom stărui asupra reacţiilor pe care semnarea sa le-a produs in rândul oamenilor politici dar şi în presa europeană a timpului. Iată doar câteva puncte de vedere exprimate atunci de aliaţii noştri.

        La tribuna Camerei, ministrul francez de externe, Stéphane Pichon, de acord cu Clemenceau, aducea un omagiu „nobilei şi nefericitei Românii” , căreia îi promitea din partea Franţei „că toate angajamentele luate faţă de ea, când a intrat în război, vor fi menţinute” . Cuvinte emoţionante la adresa României rostea şi generalul Berthelot. „Journal de Genève” din 9 mai 1918 reproducea un interviu al fostului şef al Misiunii Militare franceze în ţara noastră, publicat în ziarul „Le Matin”, în care generalul declara: „România încercată nu este ucisă. Ea ştie că soarta sa nu este pecetluită atâta vreme cât Franţa luptă”.

               O corectă şi concisă caracterizare a Tratatului de Pace  încheiat de ţara noastră cu Puterile Centrale este realizată de miniştrii Antantei acreditaţi în România, trimisă la 16 mai 1918 Parlamentului englez. În viziunea diplomaţilor aliaţi, el este „un model de pace germană” , impusă românilor de o ţară care „s-a dezis în mod cinic de propriile sale declaraţii” . Prevederile documentului – sintetizau autorii – „comportă jaful domeniului public, anexiunea aproape nedisimulată a întregii ţări şi, după pace, exploatarea barbară şi epuizantă a resurselor sale în profitul învingătorilor. El face din România o adevărată temniţă, în care întreaga populaţie este condamnată la muncă silnică” .

         Informaţiile primite din România au găsit ecou la Londra, unde, ca şi la Paris, guvernul s-a simţit obligat să-şi facă auzit punctul său de vedere. Prin vocea Secretarului de Stat, lord Robert Cecil, Cabinetul britanic declara în Parlament că „nu poate decât să considere nule şi neavenite stipulaţiile tratatului de pace impus României” . Motivele erau la rândul lor precizate, „acest tratat supune România unei dominaţii totale militare, economice şi politice a Puterilor Centrale, violează drepturile şi interesele Puterilor Aliate şi principiile pentru care luptăm” . Lordul Cecil informa Parlamentul englez că respingerea Tratatului de către Aliaţi a fost anunţată oficial guvernului român de către miniştrii Antantei acreditaţi în România. Alexandru Marghiloman însuşi confirmă că în zilele de 13 şi 14 mai a avut un schimb de scrisori cu miniştrii Antantei, care „protestau contra păcii” .

             Trebuie să menţionăm de asemenea că presa din ţările Antantei sau din cele neutre se situa în întregime de partea României.

              Ziarul „Le Genevois” din 11 mai 1918, de pildă, într-un articol intitulat „Necaz german”, apreciază că Pacea de la Bucureşti este rezultatul constrângerii unei naţiuni aflate „cu cuţitul la gât” . Autorul articolului considera că în absenţa unei păci încheiate cu  democraţiile occidentale, toate tratatele încheiate de Germania „nu sunt cerneală pe care o risipesc... documente de arhivă destinate să înveţe viitoarele generaţii cât ar fi costat civilizaţia şi democraţia o eventuală supremaţie a imperialismului german”. Ziarul genovez îşi afirmă convingerea că România „va reînvia într-o zi ca urmare a... victoriei aliaţilor săi din vest” şi apreciază că „prin nefericirea nemeritată dar şi mai mult prin eroismul său şi-a afirmat dreptul la viaţă”.