16/17 iunie 1462 - „Atacul de noapte”

Bătălia de lângă Târgovişte (16/17
iunie 1462), denumită şi „Atacul de noapte”, este cea mai importantă
confruntare între domnul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş (1456 – 1462) şi sultanul
Mehmed II (1444 – 1446, 1451 – 1481). Voievodul târgoviștean, a salvat în acea
bătălie, Țara Românească și Europa de invazia temutului Mahomed Cuceritorul.

Cât de crud a fost Vlad
Drăculea?

Vârsta întunecată - The Dark ages - cum este numit
Evul Mediu în istoriografia de limbă engleză a fost, așa cum o arată numele, una a terorii,
a năvalilor și a sângelui. Această vârstă a întunericului umanității are și câteva
nume simbol: Gingis Han, Inchiziția, vikingii și, bineînțeles, Dracula.

În evul mediu, mitologia, superstițiile și basmele
depășeau adesea cruzimea celor întâmplate aievea. Se năștea astfel o lume
foarte greu de imaginat și de înțeles astăzi, o realitate în care decapitarea
devenise una dintre pedepsele blânde. O astfel de afirmație poate părea
exagerată sau cel puțin paradoxală. Dar pusă în contextul vremii în care a trăit
Vlad Drăculea, ea devine pe cât de adevărată, pe atât de logică.

Între torturile practicate, și chiar cumulate într-un
Manual de tortură german, enumerăm:

Tortura cu șobolani înfometați. Constă în aplicarea
peste abdomenul victimei a unei cuști fără fund, în care erau închiși unul sau
mai mulți șobolani înfometați. Singura lor scăpare din cușcă era prin trupul
condamnatului.

Scaunul cu țepușe. Constă în așezarea victimei pe un
scaun metalic sau din lemn, plin pe fiecare latură cu țepușe scurte și ascuțite
care intrau în carnea celui pedepsit. În cazul scaunelor din metal, adesea,
acestea erau încălzite astfel încât victima să fie și prăjită.

Tăierea cu fierăstrăul de tortură. Victima era pur și
simplu tăiată în două sau în mai multe bucăți cu un fierăstrău imens, conceput
special pentru această grozăvie.

Taurul de fier. Reprezenta un taur realizat din metal
în abdomenul căruia era introdus nefericitul “beneficiar” al acestui tratament.
Sub diabolicul dispozitiv se întreținea un foc puternic care ucidea prin prăjire
victima.

Această listă macabră poate continua pe câteva pagini
și putem aminti despre oameni fierți în ulei și obligați să-și mănânce propria
carne, despre femei și copii frânți pe roată pentru vini imaginare și, din păcate,
multe, multe altele.

Într-un top al torturilor în Evul Mediu, făcut de BBC,
trasul în țeapă, metodă adusă în Europa de către tătari, deci nicidecum inventată
de către Vlad Drăculea, se situează abia pe locul 23. Nu doar faptul că aceste
torturi existau și se practicau atât de frecvent este înfiorător, dar trebuie
evidențiat și modul în care se purtau războaiele în evul întunecat.

Se estimează că Gingis Han este responsabil de moartea
a patruzeci de milioane de oameni în Asia, Orientul Apropiat și Europa,
piramide făcute din mii de capete tăiate fiind documentate peste tot, pe
traseul marii invazii mongole.

Cruzimile extreme erau private ca o normalitate în
acea perioadă și își căutau o
justificare politică, militară sau chiar religioasă. Un exemplu în acest
sens este legea aparută în Imperiul Otoman, care dispune uciderea băieților din
dinastia conducătoare, cu excepția fratelui mai mare. Motivul era încercarea de
a se evita luptele pentru tron.

Lista atrocităților comise de casele regale din Europa
și Asia poate fi continuată îndelung. Iar in Africa, mult mai aproape de zilele
noastre, devine celebră regina Ranavalona a Madagascarului care, după unele
surse, extermina jumătate din populația țării.

Se naște astfel
o întrebare firească: cum de a ajuns voievodul Țării Românești un simbol al
cruzimii?

Trebuie specificat de la început că Vlad a fost
perceput astfel doar în mediile celor cu care se afla în conflict direct:
germani, otomani și maghiari. În rândul celor din urmă, imaginea lui Vlad
devine una negativă abia după anul 1462, când pentru a justifica trădarea lui
Matei Corvin era nevoie de o demonizare a lui Vlad.

În Țara Românească si restul Europei există chiar
cronici care îl menționează pe voievod sub numele de Dragul, adica cel iubit de
popor și scot in evidență calitățile lui Vlad Drăculea.

“A fost
odinioară la ei un domn, pe care îl numesc Voievod, bărbat ager și cât se poate
de priceput în treburile ostășești.” Mihail Bocignoli, 29 iunie 1524.

De asemenea, legendele
slave despre Vlad Voievod sunt scrise într-un ton admirativ și prezentate drept
pilde de înțelepciune și vitejie.

Revenind la mediul german, principalul promotor al
imaginii diabolice a lui Vlad, este foarte interesant de observat aplecarea
acestui mediu către poveștile de groază, către exagerări și torturi.

Marea neșansă a lui Vlad Drăculea a fost că, în
același mediu german, în vremea sa, să fie inventat tiparul. Astfel, cuvântul
scris se propagă cu o viteză infinit mai mare decât până în acel moment, iar
poveștile despre tiranul Dracula se răspândesc cu iuțeala focului în Europa.

Un studiu foarte interesant al istoricului Florin
Stroe arată că în vremea lui Vlad, germanii au cumpărat mai multe broșuri cu
povești de groază decât Biblii. Exista deci o adevărată modă a acestor povești,
iar piața germană cerea în continuu “creații” noi. Exagerările germanilor cu
care Vlad avea un conflict direct, armat, sunt ridicole, voievodul fiind făcut
în unele scrieri chiar … turc sau tătar.

S-a afirmat chiar că Vlad Drăculea ar fi inventatorul
acestei metode groaznice de execuție. Acest fapt ar arăta, cu siguranță, o
tulburare psihică, o aplecare spre violența extremă a voievodului. Nimic mai
neadevărat! Trasul în țeapă este
documentat încă din antichitate , de la Regatul Neo-Asirian, la Egiptul Antic și
chiar Grecia.

Despre invovațiile
aduse acestei metode de pedeapsă, mai merită menționat faptul că tocmai germanii
sunt cei care aduc o “îmbunătățire” plină de sadism. Invenția se numește “scaunul…german”
și făcea ca victima să agonizeze zile întregi în țeapă.

Mai mult, în relația Vlad Drăculea - sașii din
Transilvania, este limpede că cei care au inițiat conflictul și au folosit
pentru prima oară tragerea în țeapă sunt germanii și nu principele valah. Mărturie
în acest sens ne stă scrisoarea lui Neagu, fost vornic, care întreaba pe brașoveni:”aduceți-vă
aminte, cine început-a să pună oamenii în țepi? Iarăși pribegii. Și voi fiindcă
ați ridicat pe Danul (Dan al III-lea pretendent la tronul Țării Românești – N.A.)
în mijlocul vostru; apoi Vlad
Voievod pentru aceasta s-a mâniat pe voi și v-a făcut destul rău și a început
să puie oamenii în țepi și cu foc a năvălit asupra voastră”.

Cât despre Vlad Drăculea, el însuși explică de ce a
ales această metodă terifiantă de a pedepsi pe inamicii externi sau interni ai
Valahiei.

“Când
vor veni turcii și vor vedea aceasta, de spaimă vor fugi!”

Aflat constant într-un conflict militar cu o putere
incomparabil mai mare, voievodul folosește tragerea în țeapă ca pe o metoda a
războiului psihologic și nicidecum ca o cale de a-și satisface o plăcere
morbidă.

Putem concluziona că în atât de crudul și zbuciumatul
Ev Mediu, Vlad Drăculea nu poate fi considerat un conducător exagerat de crud,
în afara metodelor vremii sale, ci mai degrabă un geniu militar care a știut să
se folosească de absolut orice resursă, inclusiv groaza, pentru a-și apăra
viața și țara.

Vasile Lupașc, editura-rhea.com

Bibliografie:

Florin Stroe - Vlad III Drăculea: reconstrucția unei imagini.Editura Universității din Bucuresști, 2013

Grigore Tocilescu - 534 documente istorice slavo-române Din Țara
Romănească și Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul, 1346-1603,
București, 1931

Nicolae Stoicescu - Vlad Țepeș. Editura Academiei, București
1976

Damien Kermpf, Maria L. Gilbert - Medieval Monsters. The Birtish
Library, 2015