Şcoala de vară de Astronomie
14 Iunie 2021, 12:11
În perioada 9–12 iunie 2021, Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, au organizat cea de-a IX-a ediţie a Şcolii de vară de Astronomie „Descoperă Universul!”.
Şcoala de vară de Astronomie a reprezentat un bun prilej pentru promovarea şi popularizarea astronomiei în rândul tinerilor, elevilor şi a publicului larg. Timp de patru zile, membrii Astroclubului „Perseus”, au susţinut cursuri pentru un public divers (elevi, liceeni, studenţi, etc.), adaptate pe înţelesul tuturor. Cei mai mulți lectori, şi majoritatea participanților la Şcoala de vară de Astronomie sunt membri în Astroclubul „Perseus” al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.
Ciprian Vîntdevară, Şef Serviciu Astronomie la Muzeul „Vasile Pârvan” a vorbit pentru emisiunea IClasa nu doar despre Şcoala de vară de Astronomie „Descoperă Universul!, ci și despre rolul pe care astronomia îl are în înțelegerea altor științe care se studiază în școală ca matematica, fizica sau geografia.
Un interviu realizat de Mirela Nicolae