Șapte universități din România au fost selectate de către Comisia Europeană în cadrul apelului vizând constituirea rețelelor Universităților Europene
09 Iulie 2020, 19:18
Comisia
Europeană a anunțat astăzi, 9 iulie, rezultatele selecției în urma
celui de-al doilea apel vizând Universitățile
Europene. Din România, au fost selectate șapte universități, care se
alătură celor trei instituții de învățământ superior alese în
urma primului apel.
Cele șapte universități sunt:
- Universitatea Politehnica din Timișoara
- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
- Universitatea Politehnica din București
- Universitatea din Petroșani
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
- Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca
- Universitatea de Vest din Timișoara
Cele
trei instituții selectate anterior sunt Școala Națională de Studii
Politice și Administrative, Universitatea din București și Universitatea
Tehnică de Construcții din București.
„Felicit universitățile din România selectate
pentru a face parte din cadrul Universităților Europene, contribuind astfel la consolidarea Spațiului European al Educației. Îmi doresc ca aceste universități să constituie un exemplu de
bună practică pentru tot mediul academic din România. Vom
continua să susținem cu resurse financiare universitățile, pentru a-și
îndeplini obiectivele propuse în cadrul rețelelor europene
din care fac parte. Fiecare din cele trei universități deja membre în
rețeaua universităților europene au fost finanțate de către Ministerul
Educației și Cercetării din Fondul pentru Situații Speciale cu un milion
de lei pentru fiecare universitate. Avem disponibilitatea
de a susține financiar și cele șapte universități câștigătoare. Bugetul
de anul acesta pentru finanțarea învățământului superior este mai mare
cu aproximativ un miliard de lei, comparativ cu 2019”,
a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.
Universitățile
Europene sunt alianțe transnaționale ale unor instituții de învățământ
superior din întreaga Uniune Europeană care se aliază în beneficiul
studenților, al profesorilor și al societății
în ansamblul ei.
Comisia
Europeană a anunțat cele 24 de noi universități europene care vor adera
la primele 17 alianțe ale instituțiilor de învățământ superior
selectate
încă din 2019, din România fiind selectate șapte universități.
Beneficiind de sprijin financiar din partea programelor Erasmus+ și
Orizont 2020, ele sporesc calitatea, incluziunea, digitalizarea și
atractivitatea învățământului superior european.